Un nou trend ia amploare pe Facebook. Lupta împotriva dreptului la opinie sau la a-ți da cu părerea dacă nu ești vreun specialist în domeniu. Aș dori să-mi permiteți să-mi dau și eu cu părerea și să comentați dacă simțiți nevoia, căci interzicerea dreptului la opinie mi se pare cel mai nociv lucru într-o democrație, atât cât mai există.

Reacțiile noastre sunt din ce în ce mai agresive, vehemente și mai pline de răutate. Nu contează dacă ești sărac și lipsit de educație sau stabil financiar cu un anumit grad de educație, părerile diverse sunt de obicei la fel de agresive și fără nici un rezultat. Iar asta, atât cât mă duce pe mine mintea, o atribui în mod special nivelului de trai. Nu trăim într-o țară unde starea de bine să fie pe primul loc. Nivelul stresului ajunge până la epuizare de cele mai multe ori și asta ne face să devenim instabili emoțional. Ah, da, și nu ne dăm seama că trăitul în țara asta ne afectează atât de mult dpdv psihic.

Dar o să mă leg de tragicul eveniment recent unde doi copii și-au pierdut viața într-o avalanșă. Și aș vrea să repet cuvântul ”copii” pentru că sunt sigur că ăsta e primul lucru pe care l-a sesizat majoritatea oamenilor, nicidecum faptul că erau alpiniști. Și de câte ori se întâmplă ceva tragic sau cu un impact emoțional puternic, oamenii reacționează. La început dau vestea mai departe îngroziți de cele întâmplate. Apoi încep să aibă o reacție față de cele întâmplate, pentru că e clar că ceea ce s-a întâmplat i-a deranjat și i-a afectat. Ba chiar aș putea spune că această formă de reacție, de cele mai multe ori exprimată sub forma unei opinii sau păreri agresive sau vehemente, arată un dram de empatie. Că nu știm cum să ne-o exprimăm cum trebuie, e altă poveste. Practic, suntem nervoși și supărați pe ce s-a întâmplat și căutăm un vinovat cât mai rapid.

Dar apoi apar cei care, pe bună dreptate, au un pic de discernământ și se gândesc că nu-și pot forma o opinie până când nu au toate datele la îndemână sau cel puțin își dau seama că părerea lor nu e fondată cât timp nu sunt specialiști în domeniu. Eh, problema apare când aceștia își dau la rândul lor cu părerea cum că ceilalți n-ar trebui să-și dea cu părerea. Căci asta facem de fapt. Ne dăm cu părerea cum că dreptul la părere este doar al celor care îl merită. Doar că jur că eu n-am văzut niciodată specialiștii ăștia să-și dea cu părerea. Poate pentru că nu-i avem? 🙂

Chiar simt nevoia să scriu asta pentru că nu cred că mergem în direcția în care trebuie. Și da, îmi dau cu părerea pentru că vreau să cred că avem același scop, acela prin care ne luptăm ca fiecare să aibă dreptul la opinie, indiferent dacă e bună sau rea. Dacă vedem că părerea unora este total eronată, n-ar trebui să le-o interzicem, ci mai degrabă să-i facem să înțeleagă cam ce ar fi bine de făcut în acele momente. Dacă însă ajungi să fii ironic și să arunci un status în care îi iei la mișto pe păreriști, atunci nu prea cred că ești mai presus față de ceilalți. Pentru că ceea ce faci tu stârnește un trend preluat de cei care chiar nu sunt în stare de nici o părere, dar vor să comenteze ceva.

Și cel mai rău lucru e că poate nu-ți dai seama, dar lipsa de reacție nu e deloc sănătoasă. Lipsa ta de empatie se vede tocmai prin faptul că tu nu ai nici o părere și nimeni n-ar trebui să aibă vreo părere până când nu vin specialiștii. Tu oare nu vezi cât de rece e toată treaba asta?

Am început să sesizez trendul ăsta în creștere anul trecut când mai multe vedete au murit, iar veștile astea i-au șocat pe mulți și anul 2016 a fost declarat ca fiind cel mai rău an, lucru care i-a scos din sărite pe nepăreriști. Și hai să luăm un exemplu. A murit David Bowie, da? Evident că foarte multă lume a auzit de el și mulți au simțit nevoia să dea share unei piese de-a lui. Mie chestia asta mi se pare ca un omagiu adus unui artist, chiar dacă nu ești fanul lui. E o zi tristă în care fiecare își aduce aminte de persoana respectivă. Dar nici așa nu e bine. Practic, dacă nu ești fan și nu ai dat share în fiecare zi la vreo lucrare de-a artistului, atunci nu ești demn să-ți exprimi în nici un fel regretul. Și nu e ca și cum regretul ar trebui să apară sub forma unei jale profunde, nu frate, e un simplu gest pe care îl poți face la auzul unei asemenea vești. Și îl consider perfect normal și îndreptățit.

Eh, și de aici, de fiecare dată când ceva tragic se întâmplă, apar și aceste reacții și păreri cum că nu trebuie să-ți dai cu părerea. Și ce am observat și acum ca și în alte cazuri, că de-aia m-am apucat să-mi dau cu părerea în acest articol, este că numărul păreriștilor legat de acest tragic eveniment recent este mult mai mic față de cei care îi acuză pe păreriști. Nu știu, poate sunt eu binecuvântat numai cu prieteni inteligenți, dar cred că am văzut maxim patru păreri împărțite față de acest caz, unul dintre ele fiind a lui Petreanu căruia i-am și dat share. În rest, nenumărate statusuri ale oamenilor care se plâng de păreriști, îi ironizează sau îi acuză. Dar cine sunt acești păreriști, ha? Pe bune, e ca aia cu veganii! O grămadă de isteți care vin și o țin langa cum că nu-i mai suportă pe vegani cu părerile lor și insistențele lor, dar mă jur pe ceas mai scump, n-am întâlnit niciodată un vegetarian (atât în online cât și offline) care să mă bată la cap cu stilul lui de viață! Dimpotrivă, toți vegetarienii pe care i-am întâlnit sunt oameni care țin secret lucrul ăsta. De obicei se deconspiră la evenimente comune când cer meniu vegetarian, moment în care toți ceilalți ciulesc urechile și încep să-și dea ochii pe spate. ”Hai, frate, altu? M-am săturat de ei!”.

Cam așa e și în cazul ăsta. Cred că e o putere a sugestiei cum că există atât de mulți păreriști în momentul în care vezi atât de multe statusuri care spun că n-ar trebui să ai o părere, încât ajungi și tu să scrii un status de genul ”nu-mi vine să cred cât de mulți oameni își dau cu părerea!”. Sau mai mult de-atât! Te folosești fix de sintagma asta ca să-ți dai cu părerea pentru că nu mai ai curaj să-ți dai cu părerea de frică să nu fi acuzat. Gen, ”nu am copii și nu sunt specialist salvamont, dar cred că…”

Guys, pe bune, nu e ok să interzicem dreptul la părere. Ăsta chiar e un lucru pe care n-ar trebui să-l facem într-o democrație. Hai să ne dăm seama că cel mai bun lucru de făcut în astfel de situații e să le spunem oamenilor ce-ar trebui să facă. Uite, părerea mea e că părinții sunt de vină, indiferent ce vin să spună specialiștii. Am eu așa o impresie cum că părinții din generația asta vor să-și transforme copiii în niște supermeni, sau supereroi și îi pun să facă tot felul de activități de care ei n-au avut parte. Acum vreo doi ani eram într-o tabără de schi și m-am nimerit în telescaun cu un puști de vreo 7 ani cu schiurile în picioare. Nu era vesel, ba chiar părea un pic obosit, dar îmi spunea cu mândrie (care nu știu sigur dacă era a lui sau nu) că face și baschet, arte marțiale, fotbal, schi, șah și multe altele pe care le-am uitat. Și pur și simplu, părerea mea e că unii părinți se duc prea departe în dorința asta de a-și transforma copiii în niște creaturi perfecte. E atât de grav că mi-am format o părere și mi-am exprimat-o în scris? Poate, poate că în astfel de cazuri ar trebui să fim mai cumpătați și doar să ne exprimăm toți regretul și să așteptăm să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat. Doar că de cele mai multe ori aflăm ce s-a întâmplat muuult după ce impactul emoțional și interesul au dispărut cu desăvârșire. Așa că poate chiar avem nevoie să scoatem la iveală acei ”specialiști” pe care îi tot menționăm, care să vină și să ofere un exemplu, doar că ei lipsesc cu desăvârșire.

Până una alta, hai să ne gândim dacă nu cumva dorința unora dintre noi de a nu le oferi oamenilor dreptul la părere se traduce de fapt printr-o lipsă totală de empatie. Ceea ce poate fi mai grav.