Cred că până la ora asta toată lumea a aflat de decesul lui Toni Tecuceanu. M-am simţit nevoit să scriu ceva deoarece am avut plăcerea de a-l cunoaşte. Chiar dacă nu eram prieteni şi nici măcar cunoştinţe, ci doar am lucrat la câteva proiecte împreună, pot spune cu mâna pe inimă că este cel mai amuzant om pe care l-am întâlnit vreodată. Genul de om pe care orice gaşcă şi l-ar dori la o ieşire la bere, asta pentru că Toni întreţinea atmosfera în orice clipă. Felul în care imita personalităţile politice sau mondene era fascinant. Era plăcut să-l asculţi pur şi simplu. Era genial să-l auzi pe Adrian Năstase înjurând de mama focului sau făcând farse ziariştilor dându-se drept părintele Galeriu în pelerinaj la Muntele Atos sau Aramis. Şi chiar şi atunci când nu imita vocile personalităţilor te amuza felul lui de a fi şi de a vorbi.

E într-adevăr o pierdere foarte mare şi vestea morţii sale este încă un şoc pentru foarte multă lume. L-am mai întâlnit odată în grabă pe stradă, alături de Angel Popescu, dar nerecunoscându-mă am evitat să-l salut. Acum regret.