Sunt câteva întrebări care mă seacă şi care mă împing să fac rost de un aruncător de flăcări şi să-l folosesc:
1. Când ai de gând să te însori şi tu?
Uite nu am chef s-o fac doar pentru că e o tradiţie şi oamenii n-au imaginaţie şi n-au de ce altceva să se lege în viaţă. Nu vreau să mă împrumut şi să arunc zeci de mii de euro pe nişte scaune acoperite cu cearceafuri cu fundă, nişte sarmale răcite şi nişte poze făcute noaptea sub Arcul de Triumf. Nu vreau apoi să trântesc repede un copil, doar de dragul de a mă mândri cu el între prieteni şi să mă mut cu părinţii şi bunicii într-un apartament de 2 camere. Nu vreau apoi să-mi iau un bmw la mâna a doua doar ca să stau în week-end să „meşteresc“ la el în parcare cu o bere în mână doar pentru că nu îi mai suport pe ăia în casă iar ăla mic urlă de foame în disperare. Eu nu stau să vă întreb pe voi dacă ăla de lângă voi chiar e persoana potrivită sau de ce nu vă plimbaţi prin toată lumea de banii aruncaţi pe o nuntă de „neuitat“.
2. Cum adică nu bei? Ce fel de om eşti?
Sunt um om ciudat. Nu-mi place băutura, pot să mă simt bine şi fără ea. Mi se pare trist să te poţi simţi bine doar când bei. Sincer, mi-e milă. Prefer oricând alte produse ilegale şi mult mai nocive precum laptele, cola sau să fumez iarbă. Cel puţin eu nu provoc accidente cu morţi şi răniţi şi nu desfigurez femei în bătaie. Şi eu nu vă întreb pe voi de ce nu beţi lapte pentru că nu mă interesează ce beţi.
3. Adică nu vrei să mai mănânci carne deloc? Dar nu e bine asta, e vreun tratament, ceva, sau ce te-a apucat?
Da, nu vreau să mai mănânc carne pentru că mie animalele îmi plac mai mult vii. Vacile sunt preferatele mele deci nu pot să le mai mănânc. Am văzut destule documentare de cum sunt chinuite şi procesate animalele doar pentru 30 de minute în care să spunem noi „Mmm, ce bun e…“. Animalele mă fac să mă simt bine când mă uit la ele, sunt amuzante şi nu sunt false. Găsesc mult mai multă compasiune pentru animale decât pentru oameni. Asta pentru că oamenii ştiu să folosească prezervativul dar totuşi n-o fac. De-aia vreau să mă las de carne. Şi o să-mi fie destul de greu având în vedere că sunt fan incontestabil McDonalds. Pe 1 ianuarie sper că am luat ultimul meniu cu carne de la Mc.
Dar eu nu vă întreb pe voi de ce vă înecaţi în mici şi bere de nu mai încăpeţi pe uşă şi gâfâiţi la fiecare pas. Asta pentru că prefer să vă ocolesc şi să merg mai departe.
Probabil şi sperabil ultimul meniu la McDonalds

Succes cu vegetarismul si felicitari ca nu bei alcool, e o alegere si daca pe tine te face fericit,asta este tot ce conteaza. Din pacate un singur om nu poate schimba o societate, dar totusi un om poate face diferenta.
Cu insuratu'…sa stii ca nu sunt niste pasi standard pe care trebuie sa-i urmezi; unii prefera scaune acoperite cu cearceafuri cu funda pentru ca asa au vazut in jur, asa se obisnuieste, dar nu se impune. Poti alege altceva si nu sarmalele racite sau poze sub Arcul de Triumf, imaginatia te duce departe…si cand constientizezi ca nu ai niste limite sau reguli impuse, atunci te simti liber, iar cliseele nu te vor mai indigna.