Cum spuneam și alte postări mai vechi, anul ăsta am fost de vreo 3 ori în județul Hunedoara deși toată viața n-am avut drum până aici. Acum m-am găsit și eu. POI-ul (point of interest) de bază a fost Sarmizegetusa Regia, singurul loc important în ceea ce privește istoria noastră pre romană. Până anul ăsta văzusem numai poze dar acum am ajuns să cunosc destul de bine locul. Și chiar dacă am fost de trei ori, întotdeauna mi s-a părut mult prea cunoscut.
În luna iulie am fost în Călare în Carpați, o tabără foto organizată de Foto Union Studio. Ghidul nostru a fost Mugur Pop, un dac adevărat, un om de-o blândețe și o dragoste pentru locurile astea cum rari mai vezi. Prima oară l-am întâlnit în TFB3, în drum spre Austria iar noi ne-am oprit la ferma lui pe un frig de-ți crăpau ochii în orbite dar ceaiul lui celebru și pita cu brânză ne-au încălzit pe toți până la suflet.
Pe platoul de vizitat al Sarmizegetusei ne-am întâlnit și cu Vladimir Brilinsky, curatorul zonei protejate care întotdeauna îți stă la dispoziție și dornic să-ți ofere cât mai multe informații despre istoria dacilor. Îl cunoscusem și pe el și Dacia lui celebră (un pick-up mai rezistent ca un Hummer). Acum însă mă atrăgeau foarte mult împrejurimile. M-am îndepărtat ușor de grup și am început o cale parcă bătută de multe ori și în alte dăți. Era ca și cum…
…întotdeauna o iau pe aici. Intru prin cazarmă, mă lasă Seciperis, doar ne știm de mici. Vin aici pentru că îmi găsesc întotdeauna liniștea. De aici vezi cel mai bine împrejurimile și îmi vine să pierd ore întregi uitându-mă la munții ăștia falnici. E o liniște frumoasă, câteodată întreruptă de procesiunile care vin pe drumul de piatră. Din cauza acoperișului toți pașii ăia se aud sinistru. Mă simt mult mai atras de natură decât de procesiunile lor. Dacă mă aude tată-miu, Durazis, mă spurcă de nu mă văd. Și-așa-mi zice că o să mor de foame, n-am pus în viața mea mâna pe un falx și sunt slab de mă ia vântul.
Dacă trec de temple și o iau prin spatele atelierelor de sticlă o să văd tot centrul ăsta și mai bine. Dar altul e motivul pentru care vin eu aici. Căci natura nu doar naște munți și brazi ci și oameni. Iar Ea vine deseori la ateliere cu merinde pe la prânz iar eu am o foame cumplită să o privesc. Nu știu ce să-i zic, ce treabă are un slăbănog ca mine cu ea? Dar e cea mai frumoasă. Nu contează că ma trag din tarabostes și că lumea mai mult îmi dă pace că știu că nu le fac probleme dar ea nu se uită la oricine. Dara mea n-are ochi pentru mine. Doar eu pentru ea. Așa că ocolesc platoul căci mult nu mai e și o să creadă că am venit musai s-o urmăresc. Urc prin spatele atelierelor…
…mă țin de crengi ca să ajung pe culme și privesc în față la întinderea nesfărșită de munți, altădată teritoriul dac. Pe aproape 48 de hectare se întindea orașul Sarmizegetusa înconjurat de multe alte cetăți printr-un cerc artificial. Mie mi se pare pur și simplul greu de ajuns oricum dar să pui atâtea garnizoane și cetăți, numai că aurul și spiritualitatea dacică se aflau aici și toată lumea râvnea aurul dacic, mai puțin spiritualitatea. Așa că era nevoie de o apărare masivă.
Și totuși am mai privit de-aici către munți deși e prima oară când urc până sus. I-am lăsat pe ceilalți să stea de vorbă cu Mugur sau să facă Instagrame și m-am retras un pic cu mine. Munții nu prea poți să-i împarți cu alții. E o înțelegere doar între tine și ei. Mă uit înapoi iar priveliștea este minunată. Nu prea ne-a rămas mult din istoria pre-romană dar zona asta e magnifică. Pur și simplu te uiți la ea și…
…rămân mut. Ochii ei de culoarea corbului mă privesc ca și cum știe că vin special pentru ea. Mă iscodește iar eu mă împleticesc și mă împiedic de propriile-mi picioare. Ea râde zgomotos de mine și se aproprie să-mi dea o mână de ajutor. Îmi fierbe sângele de rușine dar mă liniștesc când îmi șoptește că îi sunt drag. Deja nu mă mai interesează că toate triburile unite pot să afle de povața asta deși cred că eu sunt ultima lor grijă. Toată lumea vuiește de un atac al romanilor. Anastasios, prietenul meu grec care lucrează la ziduri, îmi zicea că romanii au construit deja un pod peste Danubis. O știe de la un prieten de-al lui, tot grec. Nu știu de ce-a rămas aici și nu se întoarce la el acasă. Câștigă bine ce-i drept dar mult timp n-o să mai rămână ceva aici. Om fi câștigat un prim război dar tensiunea e mare iar Diurpaneus se aliază disperat cu toate triburile din jur. Iar eu trebuie să-mi iau inima-n dinți și să-i spun Darei:
Mor de foame! Mi s-a făcut o foame groaznică dar înaintez alături de grup. Am aflat și cam pe ce direcție au venit romanii și au cucerit locul ăsta. Am aflat că după o furtună destul de mare, un copac a căzut iar la baza lui a fost găsită o altă comoară dacică. Vladimir mi-a spus toată povestea ei coborând în viteză cu Dacia lui pick-up fără să pună niciodată frână. Mașina trosnește din toate încheieturile dar el este mult prea entuziasmat de descoperire încât să-i mai pese de altceva. A dormit cu ea în brațe până când s-a asigurat că e în mâini bune. Și asta doar pentru că un copil a strigat la el de la baza trunchiului căzut și i-a spus: Nenea Vladimir, da asta ce e?
Revin pe cărarea ce ocolește cazarma armată și băile publice. În fața mea Mugur și Vladimir discută aprins istoria. Nu se opresc nicicând. În stânga face semn Vladimir și arată spre posibile așezări omenești. Nu-i nevoie să-mi arate. Simt asta pentru că aici…
…stă și m-așteaptă. Plânge disperată iar eu alerg printre toate celelalte suflete disperate. Au ajuns chiar până aici, toate celelalte cetăți au căzut. Suntem înconjurați de romani, cel puțin așa urlă toți. Mă vede și-mi sare-n brațe. Nu știe unde sunt ai ei dar acum e liniștită. Și eu sunt liniștit. Stăm amândoi ghemuiți și ne uităm la tot vacarmul din jur. O trag de mână și o iau pe culme în jos. Din spate se aud zgomote de urlete și luptă. Dara se împiedică dar o ajut să se ridice și fugim mai departe. Nu-mi cere să-ți spun care zeu a lăsat calul ăsta aici dar ne urcăm amandoi și îi dăm bice.
Îi simt în spatele meu, aud săgețile șuierind, n-o să reușim să scăpăm amândoi. Am coborât de pe platou dar aici suntem în câmp deschis. O să încerc să trag pe lângă pârâul ăla să m-ascund printre copacii aceia. Sunt tot mai aproape, caii lor sunt mai rapizi. Dara își strânge mâinile cu putere de mijlocul meu dar cu o mână încerc să i le despart. Își dă seama ce vreau să fac și începe să urle Nu! Plânge din nou dar îi despart mâinile și îi dau hamurile. Mă arunc într-o parte fără să mă gândesc a doua oară și simt cum mi se sfărâmă toate oasele când ating pământul. O aud cum urlă NU și se uită în urmă după mine. Calul gonește în continuare și se îndepărtează iar coifurile romane deja îmi dau târcoale râzând. Unul din ei se îndepărtează și îi ia din nou urma. N-o s-o prindă, sunt sigur de asta. Dar știu că pe mine o să mă prindă un somn dulce în sfârșit. Nu am apucat să-i spun ce simt pentru ea deși știu că a simțit întotdeauna. Am văzut asta în lacrimile ei. Lacrimi care curg din ochii mei acum. De fericire și nicidecum de lama rece cu care sunt împuns. Dara îmi zâmbește și n-aud decât susurul pârâului în stânga mea…
care mă liniștește foarte mult. Aș sta aici probabil multă vreme. Aș putea chiar să mă mut aici. Îmi amintesc că în prima seară când am ajuns, toți dormeau. Dar toți! Ușa pensiunii era inchisă așa că mă pregăteam de o noapte petrecută sub stele și în frig. Dar nu-mi păsa căci de mult nu mă mai simțisem așa bine și împăcat. Iar acum mă întorceam să-mi beau cafeaua de dimineață. E soare, frumos și îi observ pe toți cei din jurul meu. Mă bucur de ultimele ore de liniște înainte de plecare. Sorb calm din cafea și apoi îmi dau seama. Ăsta e câmpul pe care am murit.
Toată povestea de mai sus e doar o invenție. Nu are temei istoric iar câteva referințe sunt auzite de la Vladimir sau Mugur. E plăcut să-i asculți și e și mai plăcut să vizitezi toată zona aia încărcată de istorie. Și ca să vă atrag și mai mult vă invit la o expoziție foto mâine la Biblioteca Națională a României de la ora 19.00 în Sala Mehedinți. Mugur o să fie acolo iar voi o să înțelegeți mai bine poveștile despre oameni, cai și munți. Nu sună fain?
Călare în Carpați a fost un eveniment organizat de Foto Union, Dacia Plant si Asociația Descopera Natura.
