Stai! Oprește-te puțin! Bun, acum așează-te. Pe spate. Întinde-te cu totul ca și cum îți întinzi pătura. Ia, deschide ochii! Acum vezi ce poți să vezi? Cine ți-a zis că omul trebuie să stea în două picioare te-a păcălit! Ca să nu vezi asta!
Pe 31 decembrie 2013 aveam planuri mari. De fapt unul singur dar mare rău de tot! Mai ușor mi-ar fi fost să ajung pe lună decât să fac asta. Ideea era să rămân treaz atât de mult încât să prind intervalul 7.30-9.30 a doua zi încât să fac poze în București. E intervalul ăla în care oamenii în mod normal ajung acasă iar după 9 încep să se miște alții care n-au petrecut așa mult. Drept urmare orașul ar trebui să fie liber, gol, pustiu, ca-ntro nuvelă de Stephen King.
Am adormit ca purcelu pe-o parte la 6.30 dimineața. M-am trezit pe la 10.30 și m-am dus totuși. Am ieșit cu noul meu prieten de care am devenit oarecum obsedat. Îl cheamă Sigma 10-20mm și îmi cam distorsionează realitatea, lucru care nu mă deranjează deloc.
Vreau să descopăr un pic Bucureștiul. Sunt foarte multe locuri faine și interesante și sunt dispus să le verific pe toate. Iar clădirile înalte privite de jos de tot îți oferă o perspectivă de infinit, un ostinato de etaje în care te pierzi și încerci să te focusezi pe centrul îndepărtat. Și te gândești să te lași mai des pe spate și să privești lumea de jos.
După care să-ți mai faci un selfie și să te duci acasă să mai bagi niște beof.
