True Story Ac și Ață

Trag după mine grăbit rucsacul în care înghesuisem tot ce-aveam nevoie pentru următoarele zilei. Doamne, ce târziu e! Mă împotmolesc în zăpadă la fiecare pas. Evident că taxiul nu vine până în față, n-are cum să intre. Deja sunt ud leoarcă, ”Unde naiba e tax…”, e după colț. Fac un efort supraomenesc, sar peste 3 nămeți, deschid ușa taxiului și fac primul pas în taxi, moment în care brusc mă opresc!… S-a auzit acel sunet de sfâșiat! Schimb o privire panicată cu taximetristul, el schimbă cu mine o privire curioasă… Asta e, mergem mai departe!

Nu sunt un om al dimineților, mai ales când soarele mai are destul până să-și facă prezența. Dar se pare că restul lumii are foarte multă treabă dimineața. Mai ales când pune trenuri de la 7 dimineața.
Acum ceva ani trebuia să ajung la un Festival Coral din… Mediaș, parcă? Am uitat. Ce n-am uitat e drumul până acolo. Aveam tren de dimineață iar eu evident că m-am trezit foarte târziu. De fapt, m-a trezit prietena cu telefonul.

”Ce faci? Acum te-ai trezit, nu-i așa???”
Buimac, mă lovesc de toate, arunc lucruri în rucsac într-un mod automat și ajung să chem un taxi. Nu mai ajung, e clar, o să pierdem trenul. Pe vremea aia n-aveai Star Taxi, stăteai la telefon rugându-te să găsești un taxi.
Cred că pe la un 6.30 a venit taxiul la mine în Berceni. Trenul pleca la 7. Trebuia s-o mai iau din drum și pe prietena mea.
Acel sunet de sfâșiat! Eram cu un picior în taxi, cu altul în zăpadă și mi-am dat seama ce se întamplase. Ceea ce nu știam e dacă observase și taximetristul. Din privirea lui curioasă se pare că nu. Am dat comanda și am început drumul. Am păstrat o liniște mormântală până când am luat-o pe prietena mea. Tuna și fulgera de la distanță! Știam ce m-așteaptă.
Deja nu mă mai deranja că pierdeam trenul ci cum ieșeam din situația asta. Cred că era vreo 6.50 și noi eram pe la Berzei moment în care chiar șoferul a încercat să-mi ia apărarea. Nu cred că mai suporta nici el atacurile care veneau de pe bancheta din spate.

”Stați liniștită, doamnă! Ajungeți! O să alergați un pic!”

Well, get ready for DEFCON 1! Și mai rău s-a încins situația. Un nou val de atacuri la adresa mea, apoi pe la vreo 6.57 am ajuns la gară. Ea a ieșit brusc din taxi și a luat-o la goană spre gară. Eu m-am oprit, mi-am dat jos geaca de pe mine (erau vreo -10 grade) și mi-am legat-o ștrengărește la mijloc ca un hanorac. 

Ea se uită în urmă și mă vede încă în dreptul taxiului și ca trăsnită, mă întreabă:

”Te-ai tâmpit??? Pierdem trenul și tu ce faci? Îți legi geaca?”

Cu o mână îmi țineam nodul de la geacă și cu alta târam rucsacul și bagajul ei după mine. Alergam ca un urangunat, pe-o parte, împiedicat și mă rugam să nu cad.
Prima și ultima oară când mă urc în tren fix atunci când pleacă. Încă îmi țineam geaca în jurul brâului atunci când ceilalți colegi ne felicitau pentru reușită. Ea încă era un pachet de nervi. Eu tăceam din gură și transpiram în propria-mi mizerie.
”Deci de ce dracu ți-ai pus geaca aia la mijloc? Tu nu ești sănătos?” mă întreabă ea alături de toți colegii din cor.
”Pentru că mi s-au rupt pantalonii în cur!!!” urlu eu în sfârșit epuizat.
Dacă vreți să ieșiți cu bine dintr-o ceartă urâtă, mai bine vă sfâșiați pantalonii. Vă asigur că totul merge bine. Mai ales dacă se rup din față până în spate, nu așa o găurică. Evident că am fost de tot râsul și culmea, cineva avea chiar ac și ață la el, așa că la destinație am mers ”neacoperit”.

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.