Leneșii nu prea sunt acceptați de societatea în care trăim. Sunt considerați neproductivi și nimeni nu vrea să aibă de-a face cu ei. Dar eu consider că și cei care muncesc peste măsură sunt la fel de neproductivi și de evitat. Din păcate nimeni nu se uită la ei și limita lenei (care poate fi confundată cu mediocritatea) crește pe măsură ce unii muncesc fără încetare. Cu ei ce facem?

Îmi vine newsletter-ul de la Wall-Street acum vreo câteva săptămâni și găsesc titlul ăsta de articol, La 13 ani muncea si 12 ore pe zi. Acum conduce o agentie de top. Și mă opresc și recitesc. Cum adică la 13 ani muncea 12 ore pe zi??? Și ăsta e motiv de mândrie? WTF??? Și marea ei realizare e că acum conduce o agenție de top? Wow! A meritat?

Întotdeauna m-au amuzat oamenii care spuneau că dacă vrei să faci ceva în viață, trebuie să muncești. Oameni care nu au o altă înțelegere față de viață. E singurul motiv pentru care ei se nasc. Să muncească. Ca să facă bani. Cum bine spunea cineva, nu Dumnezeu este cea mai mare iluzie a omenirii, ci banul! De fapt, toată treaba asta pornește dintr-o invidie a faptului că tu muncești ca disperatul și altul nu muncește la fel de mult ca tine sau nu muncește deloc și culmea, are aceleași drepturi ca și tine.

E adevărat că leneșii nu sunt productivi și pe lângă asta mai au și o atitudine deprimantă văzându-i că n-au chef să facă nimic. Trebuie să-ți pierzi timpul cu ei, să înțelegi ce se întâmplă cu ei, să le faci un plan de dezvoltare, căci din fericire nu poți da oameni afară doar pentru că sunt ”leneși”. Iar motivele pot fi diverse.

Dar cine determină nivelul de lene? Pentru că la celălalt capăt se află așa-zișii workaholici. Ăia care muncesc 12 ore pe zi și nu pentru că le cere cineva, ci pentru că n-au altceva mai bun de făcut. Am întâlnit destui oameni la viața mea încât să-mi dau seama că există foarte multe persoane care se adâncesc în muncă doar ca să suplinească anumite lipsuri personale. Oameni care nu au o viață personală, care nu au un partener de viață, care cred cu disperare în ideea de carieră deși de multe ori nu pot lucra decât dacă au șef care să-i direcționeze după bunul plac. Și toate lucrurile astea te îndepărtează și mai mult de oameni și de propria ta viață și ajungi în final să te mândrești că ai plecat ultimul de la serviciu azi-noapte la 2 dimineața. Ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă!

Dar de ce se întâmplă asta? Păi în primul rând suntem noi defecți ca nație. Ne considerăm inferiori! Da, da! Asta demonstrăm zilnic prin modul în care muncim. Chiar dacă ne scandalizăm de fiecare dată când îi vedem pe străini că fac mișto de noi că suntem țigani, săraci, hoți sau violatori, de fapt ne dăm singuri în vileag prin faptul că nu suntem niciodată în stare să spunem NU unui client. Nu, noi facem tot ce ne cere clientul, indiferent ce-ai agreat în contract. Vrea și aia? Hai să-i facem și aia, ba chiar am putea să-i propunem și asta, etc. Ăsta este un semn de inferioritate, nu de productivitate sau succes. Și asta n-o facem doar cu clienții străini, ci cu orice tip de client. Doar să nu-l pierdem. Suntem inferiori pentru că gândim inferior.

Apoi mai e chestia ”sexistă”. Adică tâmpenia aia a anumitor femei care în drumul lor evolutiv se vor considera tot timpul persecutate de societățile patriarhale. Și pentru asta ajung să muncească până le sar capacele. Se angajează în companii și trag cu disperare ca să se impună în rândul tuturor. Când ajung acolo sus, însă, toți observă cu o grimasă pe față că sunt de fapt singuri. Asta pentru că nu și-au făcut niciodată timp pentru ei, ci doar pentru cariera lor. Și așa ne dăm seama de ce din ce în ce mai multe femei trecute de 30 sunt singure și necăsătorite și care consideră asta un nou mod de viață perfect! Rahat, nimănui nu-i place să fie singur. Hai să nu ne mai amăgim cu asta.

Dar de ce e rău în a munci peste măsură? Păi, e foarte simplu. Programul normal de lucru e de la 9 la 6. În timpul ăsta toată lumea ar trebui să muncească. Doar că unii ajung să rămână mult peste program și în felul ăsta se destabilizează tot. Tu când ajungi la 9 la serviciu ar trebui să ai inbox-ul gol, nu? Asta dacă ți-ai rezolvat toate treburile de ieri. Dar nu, între timp vezi că au mai intrat alte 15-20 de mailuri, trimise chiar și pe la 12, 1 noaptea. Eh, ăla e un volum de muncă adițional care destabilizează armonia programului de muncă. Te-apucă dracii când vezi mailuri trimise noaptea de șefi sau clienți, te-apuci de ele într-o scârbă îngrozitoare, mai e și meeting-ul ăla la 10, la 12 ai pauză de masă și deja s-a dus dracu juma de zi. Foarte productiv!

E nasol pentru că dacă tu îți faci treaba cum trebuie și la 6 spargi ușa (ceea ce e perfect normal), ajungi să pleci sub privirile pline de ură și dispreț ale colegilor care încă muncesc. E nasol pentru că la interviuri a devenit un standard să ți se spună că va trebui să lucrezi peste program, indiferent de ce ai agreat tu în contract. E nasol pentru că indiferent de cât de mult ești plătit, la un moment dat o să clachezi și o să mori. La propriu. E nasol pentru că nu-ți dai seama că muncind atât de mult și generând volum de muncă adițional și pentru ceilalți, toată lumea îți va zâmbi fals, pentru că de fapt, chiar nu e normal să muncești atât de mult.

Și mă refer strict la cei care muncesc de plăcere. Nu pentru că există multe companii care fac bani doar din reducerea de personal, căci deh, excelul spune că 5 oameni pot face treaba a 10 în același timp, ba chiar ar mai putea face ceva în plus. Nu, mă refer strict la cei care muncesc fără oprire. Care deși se plâng că au mult de muncă și nu ies în seara asta pentru că mai au de terminat ceva (munca nu se va termina niciodată, dragilor, nu ne păcăliți), nu se vor ridica de la birou până nu clachează.

Și ce naiba realizezi în final? Ai agenția ta, nu? Și? Merită? Ești aboslut sigur că a meritat tot efortul? Iar acum gândește-te la tot ce-ai pierdut între timp. La copilăria ta, la adolescența ta, la a-ți trăi viața în pana mea. Eu nu zic că ar trebui să-ți dai demisia (deși unii când clachează, fac asta și abia atunci realizează că au luat-o razna). Spun doar că fiecare dintre noi ar trebui să se consulte cu el din când în când și să se întrebe dacă nu cumva a întrecut măsura. Dacă ești întotdeauna ultimul din echipa ta, atunci nu e ok și tre să descoperi de ce. Dacă ești întotdeauna cel care pleacă ultimul de la birou și mai muncește și de-acasă, atunci iar nu e ok. Undeva ne destabilizăm toți viețile, pentru că vrem să credem sau nu, absolut orice decizie pe care fiecare dintre noi o ia are impact asupra vieții tuturor oamenilor din jurul nostru.

Când m-am plimbat cu serviciul prin țări străine, am observat un respect al străinilor pentru timpul lor personal. Și la ei se muncește mult, există workaholici în toată lumea, dar totuși ei încearcă să-și respecte chestia asta. Acum câțiva ani, mă aflam într-o țară străină la un workshop de-al clientului. Într-o seară am ieșit toți la o cină și stăteam de vorbă cu un manager regional din Spania. Lucrase la o firmă de consultanță înainte și-mi povestea cum compania respectivă introdusese o regulă specială în Outlook. Dacă voiai să trimiți un mail după ora 18.00, îți sărea un pop-up care te atenționa, ”Atenție! Orele de program s-au terminat. Ești sigur că vrei să trimiți acest mail?”