Tu câte like-uri ai dat pe anul ăsta?

Processed with VSCOcam with e3 preset

De curând ne-am trezit în feed cu clipul #yearinreview2016, cado de la Facebook. Iar Facebook e ca o vecină d-aia de știe tot și îi place să bage râcă ori de câte ori crezi că are o intenție bună. De data asta a simțit nevoia să numere câte like-uri a dat fiecare pe anul ăsta. Și de aici, am început toți să ne întrebăm de ce dăm atâtea like-uri sau de ce dăm atât de puține.

Aseară eram la Costin și vorbeam împreună cu Alex și Adrian de treaba asta cu like-urile. Dana ne era martor. Și văzând că e o diferență de opinii, am zis să scriu și pe blog. Ideea e că mie îmi place să dau like-uri. Nu știu, mi se pare firesc. Așa cum eu primesc like-uri pe pozele/articolele/vlogurile mele, așa îmi place să returnez și eu like-urile. Mulți spun că like-urile nu contează. Well, în realitate ele contează foarte mult. N-ar trebui să ne bazăm pe ele, dar contează al naibii de mult și e ca și cum cineva ar veni la tine zilnic și ți-ar spune că faci o treabă bună.

Pana mea, e ca într-o discuție în viața reală. Când cineva vorbește cu tine nu stai și te uiți la el ca boul, nu? Îi mai spui un ”da”, mai dai din cap, sau dacă îți displace conversația, faci cumva să o întrerupi și să pleci de-acolo (unfriend sau unfollow). Dar ceva tot faci. Nu stai și te holbezi ca un criminal în serie.

Ei bine, știu că sunt extrem de mulți utilizatori de Facebook pasivi. Sunt atât de pasivi încât nici un homosexual pasiv n-ar înțelege nivelul ăsta de pasivitate. Adică ei nu fac altceva decât să se uite. Atât. Te urmăresc în liniște. Și câteodată mi se întâmplă să mă întâlnesc cu ei pe stradă sau la diverse evenimente și să-mi spună că le plac pozele mele sau ce scriu pe blog, sau mai știu eu ce. Și-atunci îmi vine să-i întreb, ”păi, coae, de ce plm nu dai și tu un like, că m-ar ajuta, nu de altceva”.

Habar n-am, poate m-am obișnuit de la Instagram, unde acolo știu că like-urile chiar contează. Sau contau foarte mult la început, căci doar așa te făceai remarcat. Dar trecând peste toate, găsesc firesc să dau like-uri și să nu stau undeva în umbră. Cică am dat vreo 20.000 de like-uri anul ăsta. Media ar fi de 50 pe zi (și au fost destule zile când n-am intrat deloc pe Facebook). Așa, și? E ceva rușinos? Nu, frate, asta îmi e meseria, în domeniul ăsta lucrez, e absolut firesc să fac asta, să le arăt oamenilor că exist și că le apreciez postările, chiar dacă e un selfie făcut la o nuntă.

Și nici nu voi încerca să-i conving pe alții că nu e bine să rămâi pasiv. Dar nici nu cred că e ceva în neregulă în a da atâtea like-uri sau poate chiar mai multe. Fuck it, fă-i pe oameni să se simtă bine. Și-așa în viața reală rar ne mai complimentăm sau ne mai susținem unii pe alții. Măcar cu un like să faci pe cineva fericit ori de câte ori a urcat o poză la care s-a chinuit atâta timp.

În schimb, poate ar trebui să numărăm ori de câte ori am avut ceva de haterit anul ăsta. Ori de câte ori nu ne-am abținut să nu ne dăm cu părerea și să călcăm niște oameni în picioare doar pentru că nu sunt de acord cu noi. Poate mai degrabă la asta ar trebui să fim atenți. Câm câte postări și comentarii pozitive am avut, comparativ cu cele negative.

3 Comments Tu câte like-uri ai dat pe anul ăsta?

  1. Ciprian 03/12/2016 at 11:00 pm

    Like 🙂

    Reply
  2. Marius 04/12/2016 at 1:39 pm

    Si eu mor cand imi zice cineva ca ii place un articol pe care l-am scris sau o poza si nu imi da like :)) Ba chiar mi s-a intamplat sa fiu in oras cu cineva si sa intoarca telefonul la mine sa-mi spuna ce poza faina am facut si apoi sa dea scroll down fara sa apese pe vreo reactie :))) M-a lasat cu o reactie de genul `pai bine, dar nu bine`.

    Reply
    1. Alex Damian 04/12/2016 at 11:04 pm

      Mda, nu vor să iasă în evidență în nici un fel. Sunt doar niște spectatori. 🙂

      Reply

Leave a Reply to Alex Damian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.