Sponsored posts pe Instagram. Merită sau nu?

Am făcut un experiment și am făcut un sponsored post pe Instagram cu suma minimă de 20 de lei, iar astea au fost rezultatele. Hai să vedem dacă sunt convingătoare sau nu.

De la început tre să spun că este doar un experiment, făcut pe o sumă minimă, pe contul personal (care nu reprezintă neapărat un business) și nu are relevanță generală în toate postările sponsorizate. Am vrut să văd dacă într-adevăr are un efect considerabil și merită investit în postările sponsorizate de pe Instagram. Pentru asta cam ai nevoie de a-ți trece contul de Insta din personal pe business.

Pentru asta m-am folosit de o poză okeish, mediocră, un apus din Bergamo, Italia. N-am vrut să pun nici cea mai șmecheră poză și nici cea mai urâtă (deși ești limitat la a sponsoriza postările de până-n vreo câteva săptămâni, sau ceva de genul). Am selectat cea mai mică sumă și anume 20 de lei. Această sumă poți s-o împarți cum vrea mușchiul tău, pe mai multe zile sau pe o singură zi, îl poți lăsa pe el să se ocupe de targetare sau poți să targetezi tu singur audiența.

Eu am ales să sparg 20 de lei în 3 zile și am umblat și la targetare, deoarece el se rezuma doar la București. Cu siguranță că suma este foarte mică pentru a atinge și alte locații, căci eu am pus Italia și alte țări din Europa, dar după cum urmează să vedem, nu prea a ieșit din țară. 🙂

Noh, hai să vedem ce rezultate au ieșit după 3 zile.

Bun, știm foarte bine că majoritatea utilizatorilor de Facebook și Instagram sunt pasivi. Adică știu foarte bine ce faci doar că nu reacționează în nici un fel. Nu dau like, nu comentează și nici nu dau share vreodată, în afară de motivaționale și poze cu pisici (un cont de Insta cu poze cu pisici n-o să dea greș niciodată). Așa că nu mă miră să văd că am avut 4245 de unici pe această postare. Din acești 4000 de oameni doar 160 au ales să dea like sau să comenteze ceva (un singur comentariu) și doar, DOAR 40 au vizitat profilul meu de Instagram. Iar din acești 40 nu ai nici o asigurare că au dat like profilului tău de Instagram sau nu.

Practic eu asta mi-am dorit, să atrag mai multă lume pe contul de Instagram, să fac rost de followeri noi, așa că la modalitatea de promovare am ales Watch More. Orice postare sponsorizată, adică ad-ul în sine, are o trimitere către un profil, un site, un contact de e-mail sau telefon, poți să alegi orice. Eu am ales Watch More ceea ce-i făcea pe vizitatori să meargă către contul meu de Instagram.

Ca și insight-urile organice, vizitele vin preponderent din zona feminină (acum înțeleg de ce nu au succes portretele mele cu femei) :))))

Mai nasol e la Age Range, unde clar ar fi trebuit să umblu și n-am fost atent. Căci postarea s-a dus direct într-o zonă pe care nu mi-o doream. Imaginea avea mai mult scop de travel, era din altă țară, practic targetul meu ar fi trebuit să se situeze peste 25 de ani cel mai bine.

La capitolul locații, nu a ieșit din țară. Cum spuneam, pentru 20 de lei nu cred că face efortul ăsta. București e evident pe primul loc, iar restul nu mai contează. Repet, poza e din altă țară și am ales-o special așa.

Ce e frumos e că îți arată și rezultatele tale organice. 2187 de unici, 360 de like-uri și comentarii la un cont personal de 9300 de followeri. E clar că organic ajung să adun mai multe reacții (like-uri și comentarii) decât o simplă postare sponsorizată și de multe ori e foarte important să arăți cifre în reacții, nu doar în unici. Că așa vrea clientul și așa dă bine de la bun început. We live in a world of likes.

Acum, concluziile mele:

Mi s-a întâmplat la un moment dat să dau click pe profilul unei postări sponsorizate și să nu se întâmple nimic, ad-ul fiind o simplă poză. Trebuia să dau click pe Watch More ca să se întâmple ceva și am pățit chiar să mă ducă în browser (în loc să deschidă tot cu Instagram-ul) și să-mi ceară să mă loghez pe Insta dacă vreau să dau follow. Acum chestia asta nu se mai întâmplă, atât pe Android cât și pe iOS, poți da click pe profil sau pe Watch More și te duce pe contul de Insta.

Cu toate astea, pentru 20 de lei rezultatele nu mi se par extraordinare (pentru scopuri personale). Evident, și suma e mică. Dacă ai o postare pe Insta care face parte dintr-o campanie plătită și ești plătit cu câteva sute de euro, atunci e clar că tre să bagi mai mult de 20 de lei ca să ai rezultate demne de luat în discuție. O să poți să dai niște cifre frumoase la client, cel puțin pe zona de vizitatori unici.

Cât despre mărirea numărului de followeri, postările sponsorizate nu cred că sunt o soluție pentru cei care vor pur și simplu să-și crească contul de Instagram. Dacă sunt și alții care au încercat postări sponsorizate și au alte rezultate, îi rog să lase un comentariu.

Sper că a fost de ajutor experimentul ăsta. 🙂

24 Comments Sponsored posts pe Instagram. Merită sau nu?

  1. Marius Cucu 29/08/2017 at 8:26 pm

    Pentru mine e cam ambiguu pe instagram, am pus 2,3 poze la un moment dat si atat. Nu mi-am batut capul.

    Reply
    1. Alex Damian 30/08/2017 at 3:31 pm

      Păi depinde ce vrei să faci cu un cont de Instagram. Eu unul fac bani din el, e parte din ”salariul” meu. 🙂

      Reply
      1. Trandafir Gabriela 02/03/2018 at 9:14 am

        Buna,cum faci bani din Instagram? Vreau sa imi promovez afacerea Oriflame si caut modalitatea cea mai profitabila.

        Reply
        1. Alex Damian 05/03/2018 at 5:03 pm

          Well, Gabriela, nimeni n-o să-ți dea mură-n gură. Și spun asta pentru că mulți întreabă și se așteaptă la răspunsuri ușoare. E vorba de multă muncă, foarte multă socializare (online și offline), propuneri proiecte, concursuri, prezență constantă pe Instagram, etc. Se fac workshop-uri și cursuri acreditate mai detaliate în sensul ăsta. Pe f64.ro găsești niște informații mai relevante.

          Reply
      2. Eddie 02/03/2018 at 10:42 pm

        Asta suna interesant pentru un cont de 10k,vrei sa dai mai multe detalii? Mai exact de unde vin banii,dacă din promovari pe care le faci pe instagram la firme cum ai dat de acele firme,au venit ei?Dacă e așa mă gândesc ca nu ai mai mult de 15 pe an și atunci nu prea e vorba de venit dar aștept explicația, sper sa primesc pe email răspunsul ca nu știu dacă mai ajung pe aici :))

        Reply
        1. Alex Damian 05/03/2018 at 4:55 pm

          Păi vezi tu, Eddie, dacă te aștepți să primești lucruri pe e-mail că nu mai ajungi pe-aici, e primul semn (dacă aș fi vreun brand) că nu vreau să lucrez cu tine. Secretul stă tocmai în socializare, în băgare de seamă, să stai să interacționezi atât online cât și offline, să vii cu propuneri de proiecte, campanii, etc și la un moment dat încep să apară și ofertele din partea brandurilor. Și cel mai important, să nu vii doar să ceri, ci să și oferi ceva la schimb. Toată lumea cere, exact cum îmi ceri tu să-ți spun ce să faci, dar eu vin și te întreb, de ce-aș face asta? Cine ești și de ce-ai merita să lucrez cu tine? Sunt multe de discutat și e foarte multă muncă la mijloc. Spor! 🙂

          Reply
  2. Marius 29/08/2017 at 9:17 pm

    Fain experimentul, cred ca o sa incerc si eu in curand ceva de genul.

    Reply
    1. Alex Damian 30/08/2017 at 3:30 pm

      Merită văzut cum funcționează pe fiecare cont în parte!

      Reply
  3. Laura 30/08/2017 at 12:22 pm

    Tot ca experiment, am boost-uit 4 postari, fiecare cu 5 lei/zi. 10-15 like-uri in plus la fiecare, iar la nr de followers am vazut o crestere de 30-40, in cateva zile. Vorbim de un cont micut, de 500 followers. Se sincronizeaza insa cu poze dintr-o locatie foarte faina, prin urmare nu stiu exact daca boost-ul e la baza sau locatia sau ambele. Mai testam 😀

    Reply
    1. Alex Damian 30/08/2017 at 3:30 pm

      Ai observat și ce creștere de followeri ai fără acea postare sponsorizată? Să vezi cam cât la sută îți vin cu adevărat din urma boost-ului? 🙂

      Reply
  4. Malin 31/08/2017 at 2:24 pm

    Nici nu cred ca promovarea postarii a fost menita pentru a atrage followeri ci mai degraba pentru a crea engagement pe un produs anume.
    Probabil ca cel mai bine e sa folosesti alte platforme pentru a-ti promova contul de Instagram.

    Reply
    1. Alex Damian 31/08/2017 at 2:33 pm

      Păi fix asta voiam și eu să mă asigur. Doar că alte platforme care-ți aduc followeri de cele mai multe ori sunt niște ferme de boți, pe care oricum Instagram tot încearcă să le închidă! :)))

      Reply
  5. Elisei Noata 21/01/2018 at 11:34 am

    Fix la asta ma gândeam zilele astea.
    Vreau și încerc sa ma promovez pe insta și nu știu cum….poate asta e o idee.

    Reply
    1. Alex Damian 22/01/2018 at 7:20 pm

      Păi poți să testezi și vezi ce rezultate ai. D.p.d.v. financiar, nu e o gaură în buget. 🙂

      Reply
  6. Eddie 02/03/2018 at 10:37 pm

    De ajutor,nu știu dacă mai ești pe aici dar las o întrebare, alta metoda de a creste în followeri?
    ps:nu știu dacă ai pățit dinastea dar eu am foarte multe bug-uri la instagram,de multe ori nu apar în hastaguri,mă blochează sa mai dau like,nu îmi apare opțiunea de gif la story decât o data pe an…Am ultima actualizare pe Samsung J3.
    Mda,deci sunt curios în cât timp ai făcut 10k și cum a dat lumea de tine dacă ăsta cu promovările nu merge nu o sa mai probez și eu,rămân hastagurile dar nu prea scot mare chestie de acolo…Succes în continuare și dacă mai trăiești lasa o lămurire :))

    Reply
  7. Izabela Dinu 28/12/2018 at 3:42 pm

    Buna, recent am deschis un cont de fashion. Sincer am inceput strict din pasiune pentru hainele simple dar elegante insa m am gandit ca in timp n ar fi rau sa scot si ceva bani din asta, mai ales ca ma implic activ, dau likeuri commenturi si follow. Incerc sa folosesc hastaguri gen #likesforlikes #followforfollow Am alocat si eu un buget de 60 lei / 6 zile pt o postare. Azi e a treia zi si am in jur de 600 likeuri cand in mod normal la o o postare cu hastaguri si tot ce trebe am maxim 30-40. Cat despre nr de followeri am inceput cu 177 iar acum am 213. In ritmul asta imi va lua cel putin 1 an sa pot zice ca merita. Sincer cred ca ar trebui cautata o metoda mai buna daca se doreste o crestere a nr de followeri…

    Reply
    1. Alex Damian 05/01/2019 at 5:33 am

      Eu zic să nu te bazezi pe sponsored post dacă vrei într-adevăr să-ți crești contul. Mai bine urmărești conturi similare și încerci să imiți stilul foto, apoi începi să interacționezi cu alte conturi similare, cu oameni, mesaje, comment-uri, etc. Participă la evenimente offline, la cât mai multe, orice ține de online, de Instagram, etc. Dacă vrei să te bazezi doar pe sponsored post, atunci 60 de lei e o nimica toată. Tre să investești sute de euro pe lună ca să ai niște rezultate decente. 🙂

      Reply
  8. Ciprian Stoian 04/01/2019 at 9:50 pm

    Alex, eu zica ca merita sa faci campanii pe Instagram, insa nu sponsored post, prin acel buton de promote afisat la fiecare postare.

    Merita sa faci campaniile cum trebuie si daca te pricepi din Facebook Ads Manager.

    Eu am reusit sa obtin 666 post interactions cu 0,05 lei per engagement pentru un total de ~34 de lei la un cont de 6K followeri. 🙂

    Reply
    1. Alex Damian 05/01/2019 at 5:30 am

      Păi da, din Instagram nu, dar din altă parte n-am zis că n-ar fi ok. Ai avut rezultate bune! 🙂

      Reply
    1. Alex Damian 12/02/2019 at 11:59 pm

      Bună, îți recomand să urmărești ce evenimente se întâmplă în oraș, legat de Instagram, și să participi la ele. Așa vei putea afla mai multe. Într-un singur mesaj e foarte greu să-ți răspund la întrebare.

      Reply
  9. Ștefan 13/02/2020 at 10:27 pm

    S ar merita mai mult pe Facebook promovarea sau pe Instagram? Eu am o pagina de insta despre curiozitati de toate felurile și încerc sa ma ridic.Am și pagina creată recent.

    Reply
    1. Alex Damian 13/02/2020 at 11:10 pm

      Totul din Facebook, sau chiar de pe platforma Facebook ads. Am tot testat sponsored post pe Insta și nu merită. Din Facebook poți face trimitere și către Instagram fără probleme.

      Reply
  10. Radu 08/01/2021 at 4:24 pm

    Foarte bun articolul. Si eu detin un business si am ales sa il promovez in mediul online datorita pandemiei. Personal sunt multumit de rezultate, a durat o perioada de cateva luni pana am inregistrat o crestere considerabila a vanzarilor, acum chiar sunt fericit. Pentru promovarea pe instagram si facebook am ales sa apelez la agentia adsymphony. Va recomand cu drag aceasta echipa: https://adsymphony.ro/

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.