Festivalul de Arte pentru Liceeni "Florian Pittis"

Cine oare mai face muzică azi în comuna noastră primitivă? Păi cică în primul rând (vrând să ne amăgim că ăsta ar fi genul cel mai asculat) ar fi vreo 2, 3 gigei care scot pe bandă rulantă muzică comercială (adică pui acelaşi ritm copiat de la altă piesă de succes internaţional dar uitată de vreme, mai schimbi sau mai adaugi un instrument ceva şi se asezonează totul cu o puicuţă bine făcută – în viziunea unora, şi o pui să-ţi rostească nişte chestii pe care orice prost ar fi în stare să le ţină minte). Pe de altă parte ar fi un gen muzical pe care eu îl denumesc Neo Manele. Căci manelele sunt cu totul altceva şi nicidecum ce regurgitează baloanele alea colorate. Ştii, când ai un balon umflat şi lasi aerul să iasă doar un pic, iar noi ne prăpădeam de râs când eram mici? Cam aşa sună şi “muzica” asta. Aşadar, pe de-o parte avem grupările de căprioare blonde, brunete sau roşcate care dau bani pe pepeni şi care se încăpăţânează să “cânte” în loc să se apuce de filme pentru adulţi, în acest fel toată lumea fiind multumită iar încasările de ‘nspe ori mai mari, iar pe de altă parte avem jalea aia care iese împreună cu mirosul urât din orice tip de maşină, începând cu daciile rujinite până la cele mai şmechere Chiu 7-uri şi Shaiene. Ai spune că n-ar mai exista nimic. Dar există!
Acum aproximativ o lună a avut loc la teatrul Bulandra (e langă o shaormerie vis-a-vis de staţia de metrou izvor) Festivalul de Arte pentru Liceeni “Florian Pittis”. Un festival dedicat trupelor de teatru şi de muzică din licee. Dap, teatru şi muzică. La început am fost sceptic, am mai participat la iniţiative bune dar prost organizate care ajung să dea în continuare câştig muzicii de proastă calitate. Dar celor de la “Lazăr” chiar le-a ieşit figura şi chiar din prima, căci festivalul s-a aflat la prima ediţie. Şi uimit am fost când am observat că există şi liceeni care nu sunt preocupaţi toată ziua să facă mişto în sălile de curs, să-şi batjocorească profesorii sau pur şi simplu să-şi tundă şi să-şi ardă cu “ţigarea” colegii. Nu, sunt şi tineri care vor să cânte şi fac chestia asta de plăcere. Işi caută singuri instrumente, studiază singuri şi pun de-o trupă. E cazul celor din Sincai: Adriana Minu, Andreea Moişanu, Arabo Sherin, Alex Turcu, Dorin Vasile, Radu Mihăilescu, Ionuţ Bogdan Şerban şi Cristi basistul; care au încălzit la maxim atmosfera în sala teatrului Bulandra. Bineînţeles, nu fac totul de capul lor. Cineva trebuie să-i păzească şi să-i îndrume şi să le bage minţile în cap şi să-i aducă cu picioarele pe pământ din când în când. Şi aceasta sarcină a cazut pe umerii profesoarei de muzică Petruţa Păcuraru de la liceul Gheorghe Şincai. Pe scena s-au mai aventurat si alţi elevi de la liceul “Caragiale” care ne-au încântat cu un repertoriu pe măsură şi ei fiind la rândul lor îndrumaţi de un alt profesor de muzică, Mirela Matei.
Îndreptându-mă de la scârbici către Bulandra, înotând într-un ocean de manele (aş vrea să le mulţumesc din inimă tuturor celor care îşi ascultă “muzica” din maşină cu geamurile deschise), îmi doream din tot sufletul să nu-mi pierd vremea. Şi nu mi-am pierdut vremea căci m-am distrat al naibii de bine. Căci Smells Like Teen Spirit cum zicea Nirvana şi cum cântau şi cei din trupa “10” din cadrul Colegiului “Gheorghe Şincai”. Iar eu clicăiam de zor la Nikon pe ritm de rock. Yeah, Baby! La final s-a lăsat cu premii din partea sponsorilor precum Orange Concept Store, Humanitas şi Avon, precum şi recitaluri din partea unor artişti de renume ai muzicii folk rock (nu ştiu dacă zic bine dar oricum ştiu că n-are legatură cu lungimea părului): Nicu Alifantis, Mircea Vintilă şi Ducu Bertzi. Căci în final acest festival este un omagiu adus lui Florian Pittiş şi o încurajare tinerilor dornici de afirmare (ca toţi de altfel, dar într-un mod plăcut). Dar să las fotografiile să cante în locul meu.



























2 Comments Festivalul de Arte pentru Liceeni "Florian Pittis"

  1. cel de-al 11-lea din cei 10...z.Et 11/07/2008 at 12:16 pm

    Multumim mult de aprecieri…speram sa continuam cu trupa in formula asta…dar sansele sunt din ce in ce mai mici…! A..si pozele sunt foarte tari..cne le-a facut?:->

    Reply
  2. Andra 22/07/2008 at 10:19 am

    Sunt superbe pozele..merita aplauze si laude,si cu siguranta exista cineva care sa aprecieze tot ce postati dvs.pe blog.
    A fost o seara placuta,o seara memorabila,un act frumos si generos,un lucru care dovedeste ca muzica folk nu moare si ca ochii care nu se vad,nu se uita[deseori]..
    Felicitari pt.tot 🙂

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.