George Gershwin by Brian Wilson

O nouă ştire din Los Angeles Times anunţă că Brian Wilson, fost membru al formaţiei the Beach Boys şi compozitor de renume în anii 60, ar putea termina câteva cântece aparţinându-i lui Gershwin.
Iniţiativa vine din partea studiourilor de înregistrări Disney cu sprijinul lui Todd Gershwin, stră-nepotul lui George Gershwin şi cel care deţine drepturile de autor asupra operelor familiei Gershwin.
Todd Gershwin afirmă că o colecţie de câteva fragmente muzicale, plecând de la doar câteva măsuri şi până la cântece aproape terminate, au zăcut până acum neatinse. Toate aceste fragmente îi aparţin lui George Gershwin. Recent, Todd a început să caute artişti contemporani care să continue şi să termine munca lui Gershwin.
Brian Wilson speră ca până la anul să compună aceste cântece neterminate ale lui Gershwin şi chiar să înregistreze două dintre ele pe un nou album.
În anii 1920 foarte mulţi compozitori din Statele Unite încercau să rămână în sfera culturii americane. Unii şi-au găsit inspiraţia în ritmurile tribale ale amerindienilor, alţii în negro spirituals, unii au rămas la tradiţia muzicii folclorice anglo-americane iar alţii au fost influenţaţi de muzica cowboy-lor. Câţiva însă au compus muzică inspirându-se din curentele muzicale din acea vreme. George Gershwin, un compozitor foarte cunoscut şi de succes, a transpus muzica stradală în sălile de concerte prin ceea ce el numea jazz simfonic.
Deşi Gershwin şi-a descoperit succesul ca un compozitor de muzică de popularitate, a început de mic copil să se familiarizeze cu muzica clasică şi să aibă cunoştinţe teoretice şi practice ale compoziţiei muzicale la fel ca şi alţi compozitori de talie înaltă, unii chiar contemporani cu el, precum impresionistul Maurice Ravel sau Igor Stravinski de la care a luat lecţii.
Compozitorul a fost angajat să scrie o lucrare simfonică cu influenţe din muzica de jazz pentru un concert mai pretenţios numit „Experiment în Muzica Modernă” de la New York din 12 februarie 1924. Gershwin a compus pentru acest spectacol Rhapsody in Blue în doar trei săptămâni, terminând-o pe 7 ianuarie 1924. Deşi era precizat pe partitură că este o muzică pentru pian şi formaţie de jazz, organizatorii şi-au dorit ceva de proporţii simfonice şi au adaptat-o la orchestra simfonică. În plus, pe partituri apăreau termeni noi de tehnică de cânt din muzica jazz-ului. La spectacol au fost invitate toate celebrităţile din domeniul muzical al timpului şi nu a avut un mare succes decât atunci când a fost auzită intrarea clarinetului în glissando din Rhapsody in Blue, în care solistul Russ Gorman a impresionat atât publicul cât şi orchestra atunci când la mijlocul celor şaptesprezece note din introducere s-a oprit din cântatul separat şi a început să alunece într-un portamento pe care nimeni nu-l credea posibil la clarinet.
În 1937 pe când era la Hollywood şi scria muzică de film, a fost diagnosticat cu o tumoare la creier. După o operaţie al cărui rezultat a fost un eşec a murit la data de 11 iulie 1937.
Întregul articol legat de continuarea lucrărilor lui Gershwin de către Wilson poate fi citit accesând acest link.
Pentru a ne reaminti cine era George Gershwin, aduc cel mai bun exemplu. Un fragment din Fantasia de Disney. Poate cel mai bun desen animat inspirat dintr-o lucrare muzicală.

url_site=’httphttp://alexandrudamian.blogspot.com/2009/10/george-gershwin-by-brian-wilson.html’;

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.