Harlem Screaming Choir in concert la Sala Palatului

Din ciclul “Am cântat tare şi a ieşit prost!” am asistat ieri seară la cea mai mare dezamăgire şi jignire adusă muzicii negre tradiţionale. Harlem Gospel Choir a “concertat” la Sala Palatului şi a fost promovat ca fiind cel mai tare din parcare cor de negri din America. Până şi eu i-am făcut mare reclamă. I-am făcut pe oameni nebuni, dacă nu se duc. Eh, uite că se mai întoarce roata şi de data asta am ajuns eu de nebun. Adevărul este că mi s-a strecurat mie o bănuială atunci când am început să fac searching pe YouTube de clipuri cu ei. Îmi mirosea rău a formaţie de nuntă. Şi da, asta a fost. O mare nuntă! S-au cântat deja celebrele dansuri ale găinii şi pinguinului varianta negro style.
Dar s-o luăm de la început. Ne-am aşezat la masă la balcon alături de un cuplu foarte prezentabil. Ea purta o luxuriantă haină de blană şi spărgea nişte popcorn între gingii. Probabil aşteptau să înceapă filmu. În spate, normal cum am eu norocul, părinţi cu copii, evident. Nu copii, draci în piele şi oase veniti din adâncurile pământului să-mi mănânce mie nervii. “Maaaaamiiiiii, haaai acaaasăăăă!” I am a hater, I know and I am proud!
Boooon, începe sărăcia. Clăparu dă tonu la acordeon (a se citi rhodes – pentru cine nu ştie, instrument din clasa pianului, folosit excesiv în anii 70 iar acum e gen funky sau retro) şi intră barosanii. Deja mă pregăteam să plâng de fericire. Bă şi intră una şi începe să urle. Dă-i cu Jizas, dăi cu Haleluia, dă-i cu mâinile în aer. Ce să mai, zici că era concertul pe final. După care vine fratele Mihai de la Bărbuleşti (broază maică) şi zice el aşa sigur pe sine “Ridicaţi-vă în picioare!”. Eh, uite asta nu se face la un asemenea concert. Nu-mi spui tu mie să mă ridic în picioare. Lasă muzica să facă asta. Dar cu cine să te înţelegi. Publicul de Ştefan Bunică Junior a executat ordinul fără comentarii. S-au ridicat şi au început să aplaude ca la al IV-lea Congres. Şi unii pretind că am uitat prea uşor de comunism. Nicidecum, e în sângele nostru! În timpul ăsta, se încinge şi Lady “Skined Alive Animals” şi-şi dă blana jos ca să bată şi ea din palme. Având în vedere că era un proces extrem de obositor şi nelalocul lui pentru o domnă, a revenit cuminţică la popcorn. “Maaaaaamiiii, hai să mergem acaaaasăăăă” se mai asezona din când în când cu urletele “gospel” ale “pricepuţilor” de pe scenă.
Momentul culminant a fost oferit de un copil retard care s-a dus în faţa scenei şi a început să se strâmbe la mă-sa care probabil era la balcon, în timp ce una din cântăreţe vorbea cu Fecioara Maria. Superb, absolut superb. Cretinii din primul rând îţi dai seama că n-au făcut nimic. Un paznic a încercat la un moment dat să-l prindă dar a fost jenat de eşecul său şi s-a retras timid. Mulţumesc acelui erou care a reuşit să prindă bestia aia mică şi s-o scoată afară. La un minuţel după, o duduie alerga de zor către ieşirea cu pricina. Probabil, mama bestiei.
Dar cică să zic şi de muzicanţi. Păi în primul rând n-au cântat gospel. Au cântat numai cover-uri. Dacă vroiam aşa ceva mă duceam să-i ascult pe Jukebox că era şi mai ieftin şi nu mă plângeam de vocile lor. În al doilea rând nici unul din ei nu a reuşit să impresioneze cu vocea, în afară de nuntaşi care aplaudau frenetic. Eu chiar ştiu cum sună muzica asta, ce dracu, că doar şi lucrarea mea de licenţă a avut asta ca subiect. Timbru strident şi spart. Nu avea căldura obişnuită a unei voci negre. Nu avea sensibilitatea necesară. Lipsa vocilor grave din formaţie compensată de percuţia înfundată a dat naştere unei diferenţe de frecvenţe sonore înfiorătoare. Deci ce să mai, ăştia-s d-ăia de cântă pe la nunţi prin cartierele lor. O ard cu Jizas şi Haleluia şi îşi ridică mâinile în sus să mai picure din transpiraţie.
Ca să ne înţelegem, negrii întotdeauna au vorbit despre divin prin muzică. Muzica făcând parte din natura lor din cele mai vechi timpuri şi fiind forţaţi la creştinism, a rezultat acest gen muzical în care regăseşti toată evanghelia. Chiar nu trebuie să mai scoţi vreun cuvânt. Recitativul este înlocuit pe deplin de muzică. Numai când auzi un negru începând cu “Hmmm” şi ţi se face pielea de găină. Dar ăştia nu ştiu ce era cu ei. Cei mai netalentaţi oameni pe care am avut “norocul” să-i întâlnesc.
Şi cu asta închei aducându-vă aminte doar celor care au fost, de un alt cor gospel ce ne-a vizitat ţara în 2005. Doamne, cât a trecut de-atunci dar şi acum îmi amintesc cum îmi dădeau lacrimile nevrând să cred că există oameni cu asemenea voci. Am avut plăcerea să-i cunosc şi la repetiţii şi a fost unul dintre cele mai împlinite momente din viaţa mea. Mă refer la The Original Usa Gospel Singers.
După ce-am ieşit în spume de la concertul de 5 sau 6 piese dintre care 2 cu publicu pe scenă ca la o adunare a asociaţiei de retarzi anemoni, aud două persoane conversând:”trebuie să ne mai vedem”, “sigur că da, la evenimente de genul ăsta să ne tot întâlnim”. Şi vorbea serios. Şi m-am întristat. De cât de uşor se vând oamenii. Cât de rupţi sunt de informaţie deşi e la îndemâna lor, cât de aproape pot fi de Dumnezeu deşi El este la distanţe incomensurabile, cât de proşti pot fi, mai pe scurt.
V-am spus că n-au cântat nici o piesă de gospel? “Oh, happy day” nu se pune, că oricum e şlagăr etern şi o cântă şi ciorile vopsite.
P.S. N-am poze pentru că n-am avut la ce să fac poze. Deşi regret că nu l-am filmat pe retardu ăla mic în timp ce aia murea în urlete cu Iisus de gât, pe scenă evident.

1 Comment Harlem Screaming Choir in concert la Sala Palatului

  1. Anonymous 22/12/2009 at 11:10 pm

    acum ma amuza ce citesc, aseara m-a intristat ce am vazut. scena si publicul s-au cuplat perfect intr-un concert jenant condimentat cu floricele, urlete si multi copii mici. exact cum ai scris.

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.