Anul 2010 începe foarte bine. Nu e chiar ca în filmele SF din anii 80 cu nave spaţiale care înlocuiesc maşinile sau cu drogaţi şi criminali la fiecare colţ de stradă, ci mai degrabă cu concerte de seamă la noi în ţară. Se anunţă un an promiţător din punct de vedere muzical. Credeam că 2009 a fost The Best, dar deja 2010 are nişte nume de afiş care nu merită ignorate. Şi începem cum nu se poate mai bine zic eu şi anume cu concertul lui Bobby McFerrin la Bucureşti la Sala Palatului. Sunt sigur că în continuare mulţi nu ştiu cine este Bobby McFerrin sau poate doar când le spui de o melodie atunci îşi aduc aminte şi intervine imediat următoarea întrebare: “A mai scos şi altceva în afară de aia?”. Mă refer la “Don’t Worry Be Happy” una dintre cele mai populare melodii de la sfârşit de secol XX. Atât clipul cât şi piesa şi mai ales tema fluierată a rămas bine întipărită în mintea fiecăruia. Dar Bobby McFerrin este cu mult mai mult decât acea piesă. “Be Happy” a fost doar o demonstraţie comercială pentru publicul MTV, ceea ce demonstrează talentul său incredibil. Bobby McFerrin e o minune naturală, înzestrat cu una dintre cele mai incredibile voci din lumea muzicii. Câştigător a zece premii Grammy este unul dintre cei mai cunoscuţi improvizatori şi inovatori, dirijor cunoscut pe plan mondial, creatorul uneia dintre cele mai cunoscute piese cum am mai spus şi sus, şi un excelent Workshop Man, asigurând multe sesiune de educaţie muzicală şi predare de tehnici de cânt vocal. A vândut peste 20 de milioane de copii ale înregistrărilor sale şi a colaborat cu artişti de talie internaţională precum Chick Corea, Orchestra Filarmonică din Viena, The King’s Singers şi Yo Yo Ma care ne-a vizitat în anul ce tocmai a trecut în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu” şi despre care am scris aici. Herbie Hancock l-a declarat ca fiind ambasadorul muzicii clasice şi de jazz.

Ambitusul vocii sale este incredibil şi se extinde pe 4 octave precum şi multe tehnici de cânt vocale fac din McFerrin nu doar un simplu cântăreţ ci un explorator vocal ce a combinat jazz-ul, folkul şi o multitudine de influenţe muzicale din întreaga lume cu propriile sale ingrediente. Acum, treaba asta cu octavele de o tot auzim e foarte simplă. Ambitusul (întinderea vocii pornind de la cea mai joasă notă până la cea mai înaltă) unei persoane normale, în cazul în care aceasta cântă, este de o octavă jumătate sau două. Tot ce trece de două începe să producă bani şi faimă. Aşa că deja la 4 octave te poţi considera un om foarte norocos. Şi o să auziţi mulţi care se laudă că au ‘nşpe mii de octave dar poate doar urlate. Octavele astea se măsoară şi ele într-un fel anume. Şi eu mă pot bate în piept că ajung la 3 octave dacă fumez sudat 2 pachete de ţigări pentru grave şi urlu de-mi sar bobocii pentru înalte. Asta nu înseamnă că o să şi sune bine.

McFerrin s-a născut în 1950 la New York unde părinţii săi erau solişti la operă, tatăl său, Robert McFerrin Sr., fiind primul solist de culoare la Metropolitan Opera. Dorinţa de a cânta s-a concretizat încă din adolescenţă când şi-a creat în liceu cvartetul Bobby Mack, a făcut un turneu prin ţară alături de Ice Follies şi a cântat la pian într-o formaţie de pub-uri.

În 1977 a decis să renunţe la pian în favoarea unei cariere vocale. S-a întâlnit cu cântăreaţa de jazz Linda Goldstein care i-a fost şi producător din 1979. Inspiraţi din concertele solo complet improvizate ale pianistului Keith Jarrett, McFerrin şi Goldstein au preluat ideea şi au pregătit viitoarea cariera ca şi solist vocal. A fost un pic împotriva pieţei muzicale ce era obişnuită cu pachete complete ce conţineau atât solist dar şi trupă instrumentală, backing, etc. Bill Cosby i-a aranjat un concert în 1980 în cadrul Playboy Jazz Festival iar un an mai târziu McFerrin a avut o apariţie triumfătoare la Kool Jazz Festival din New York. La puţin timp după asta a apărut şi primul album în timp ce-şi dezvolta din ce în ce mai mult ideea concertului solo total improvizat.

În 1983 a avut primul său turneu european şi deşi publicul a fost sceptic la început la sfârşit toţi au rămas muţi de uimire. Toate înregistrările acestui turneu au concretizat albumul “The Voice” iar criticii germani l-au numit “Stimmwunder”, adică Vocea Minune.

Dar ca să înţelegem un pic mai bine cam ce face McFerrin pe scenă putem asculta următoarea piesă care de altfel îmi este şi preferată. Simplitatea este debordantă, un scaun, un om cu un microfon, o apă plată şi o incredibilă voce fac sala să aplaude şi să ovaţioneze.

În decursul anilor 80, McFerrin şi-a dezvoltat constant improvizaţiile solo şi interacţiunea cu publicul. A transformat simpla idee de concert într-un spectacol complex combinat cu simţul umorului şi multitudinea de genuri muzicale ce nu făcea decât să celebreze muzica alături de audienţă.

Deja la sfârşitul anilor 80, după multele concerte din Europa şi Asia a ajuns să fie cunoscut ca un fenomen muzical. În albumul său Simple Pleasures a adus un omagiu muzicii anilor 60, dar a conţinut şi o piesă care a ajuns rapid foarte celebră, fiind la origine o improvizaţie haioasă creată pe moment în studioul de înregistrări. Fenomenalul hit “Don’t Worry Be Happy” a ajuns pe primul loc în topurile din întreaga lume. A câştigat diverse premii şi am putea spune că a fost şi hitul deceniului. Când eram mai mic şi ascultam piesa asta îmi plăcea foarte mult să mă uit la clip dar pe vremea aia nu realizam că melodia este cântată integral de McFerrin. Linia basului, percuţia, backing vocal-ul si partea de solo, totul este creaţia şi interpretarea lui Bobby McFerrin. E chiar amuzant când ai o asemenea voce şi stăpâneşti asemenea tehnici vocale, să te joci în studio şi să înregistrezi o voce, apoi să o asculţi şi să tragi alta peste şi tot aşa.

Deşi se bucura de un succes fenomenal după lansarea acelui hit şi primind foarte multe cereri pentru concerte peste tot în lume, Bobby McFerrin a luat-o însă pe alt drum. A lăsat popularitatea pe care i-o oferea MTV-ul în schimbul lecţiilor de dirijat orchestră călăuzite de Leonard Bernstein, Gustav Meier sau Seiji Ozawa. Spiritul său debordant şi veselia de care dădea dovadă l-au ajutat foarte mult în comunicarea cu orchestra devenind astfel foarte cunoscut şi în acest domeniu. La cea dea 40-ea aniversare a zilei sale de naştere a avut ocazia de a dirija Orchestra Sinfonică din San Francisco. La puţin timp după acea a înregistrat albumul Hush alături de renumitul violoncelist Yo Yo Ma, ce a rămas în topul Classical Billboard timp de doi ani. De atunci a colaborat cu diverse orchestre ale lumii şi au urmat albume consacrate.
Cel mai bun album şi cel mai interesant deopotrivă consider că este Circle Songs. Conţine o muzică cu influeţe şi motive africane. Silabisiri misterioase, ritmurile ciclice precum şi ecourile exotice ale incantaţiilor Sufi sau ale muzicii Zulu dau o atmosferă de relaxare totală acestui album. Îl asculţi şi te minunezi în acelaşi timp de calităţile vocale ale interpreţilor deoarece acest album a fost înregistrat alături de grupul vocal al lui McFerrin, Voicestra. Numele nu a fost ales la întâmplare deoarece specialiştii care au studiat diversele stiluri muzicale africane au reuşit să le reprezinte grafic printr-o formulă circulară precum în imaginea de mai jos.

Mulţi observatori au fost uimiţi de spontaneitatea, vitalitatea şi mărimea în compunerea muzicii africane. Aceste calităţi sunt în mare parte atribuite legăturii strânse dintre arte (inculzând şi muzica) şi utilitarul din viaţa de zi cu zi.
În unele zone de cultură africană au fost elaborate sisteme muzicale teoretice în vremuri pre-coloniale. Un sistem de notaţie indigen a fost realizat în Etiopia în contextul liturgic al bisericii Copte. Acesta conţine aproximativ 650 de semne care se numesc melekket şi care indică melodii scurte şi nu sunete individuale. Cercetătorul Rycroft a examinat polifonia vocală a tribului Nguni şi a folosit modelul notaţiei circulare; nu a izolat clar diferitele diviziuni ale formulelor de bază, dar a demonstrat tipul de structură ciclică.

“Neconvenţională” am putea numi cariera lui Bobby McFerrin. Sunt sigur că sunt mulţi care nu ştiau atât de multe lucruri despre McFerrin, nici chiar eu. Multe din informaţiile de biografie au fost preluate de pe site-ul artistului, dar nu ce este scris m-a atras. Ceea ce mă atrage e felul în care oamenii îşi folosesc vocea pentru mai mult decât a cânta. Este cât se poate de firesc să mergem la orice tip de concert de muzică dar cred că vin şi momente în care trebuie într-adevăr să apreciem unii oameni pentru calităţile lor extraordinare.

Concertul lui Bobby McFerrin va avea loc la Sala Palatului în data de 30 ianuarie 2010. Biletele pot fi achiziţionate de la librăria Cărtureşti sau de pe site-ul Eventim. Aşadar, sper că celor care au trecut în vizită pe aici să-şi ia bilet şi să-l asculte pe omul orchestră în concert la Bucureşti. Vă asigur că merită toţi banii. La sfârşit o să spuneţi: “Nu credeam că cineva poate să cânte în felul ăsta”.