Acum un an am dat peste o ştire cum că un robot s-a apucat să dirijeze o orchestra. Şi nu orice orchestră, ci Orchestra din Detroit. N-am apucat niciodată să scriu de chestia asta dar mă gândesc că ar fi bine să ne amintim. Cu siguranţă că această acţiune a stârnit controverse peste tot în lume, unii criticând, alţii aplaudând, iar unii rămânând impasibili.
Este clar că niciodată o maşină nu va putea lua locul omului de pe scenă. Decât doar dacă o maşină va ajunge vreodată să fie capabilă să reproducă cu exactitate emoţiile omeneşti. Ceea ce va fi destul de înfricoşător dar până una alta ceea ce s-a întâmplat cu Orchestra din Detroit n-a fost decât o demonstraţie deosebită de tehnologie ce reuşeşte să te facă să te simţi la fel de bine ca şi în cazurile când ai parte de un dirijor ieşit din comun.
Totuşi acţiunea celor de la Detroit a avut şi un alt scop şi anume acela de a sensibiliza publicul şi a ridica gradul de cunoaştere în ceea ce priveşte educaţia muzicală.
Totuşi acţiunea celor de la Detroit a avut şi un alt scop şi anume acela de a sensibiliza publicul şi a ridica gradul de cunoaştere în ceea ce priveşte educaţia muzicală.
Eu nu am încercat să aprofundez foarte mult repercursiunile unei astfel de acţiuni deoarece nu am considerat că este cazul. Chiar cred că e ceva frumos şi l-aş privi de fiecare dată cu amuzament şi curiozitate aşa cum aş face probabil şi în cazul lui Misha Katz, de exemplu.
Dar să-l urmărim pe robotul Asimo (produs de Honda) dirijând Orchestra din Detroit cu piesa “The Impossible Dream” compusă de Mitch Leigh pentru musicalul Man of La Mancha cu Peter O’Toole şi Sophia Loren (Don Quijote şi Dulcinea, evident).
Fantastic! I share it.
It is a metronome, right?
A greeting
Te-ar interesa un schimb de linkuri/link exchange/banner exchange ??
Intră aici şi lasă un comentariu:
http://thepaulyk.toateblogurile.ro/link-banner-exchange/
Se rezolvă în câteva minute!