Chiar nu-mi aduc aminte cu exactitate când am ascultat ultima oară radio-ul sau măcar vreun post de radio preferat, dar știu că a trecut mult timp de atunci. Iar azi de dimineață mi-am amintit de ce am renunțat la chestia asta.
Radioul era o mare ”fiță” în anii 90. Cum posturile TV erau practic inexistente iar PROTV-ul a apărut abia prin 95, toți apelam la posturile de radio. Posturi care ajungeau să creeze adevărate curente sociale. Puterea vocii fără chip avea farmecul său aparte.
Poate că mulți dintre voi vi-l amintiți pe Andrei Gheorghe de la ProFm cu emisiunea 13-14. Dar eu mi-l amintesc de mult mai demult și de fapt, de la singura emisiune care mi-a plăcut. Și mă refer la cea de la miezul nopții. Preluată bineînțeles după un model occidental, emisiunea avea un real succes. Era practic o emisiune necenzurată în care se discuta despre absolut nimic. Gheorghe propunea un subiect tâmpit, iar cei fără de somn sunau să se converseze. Bineînțeles că de atunci aveam să realizăm cât de prost au înțeles românii ideea de libertate. Cred că 70% din apeluri erau ceva de genu: ”Gheorghe, s-o iei la muie!” sau ”Sugi Pula!” urmate imediat de replica lui Andrei Gheorghe. Și cred că de fapt ăsta și era succesul acestei emisiuni. Toți vorbeau pe la școală ”Băh, l-ai ascultat măh p-ăla de-l sună ăia și-l înjură la radio?” Și așa se ducea vorbea despre acea emisiune nocturnă unde românul de rând suna ca să se audă în fața națiunii (parcă asta era și expresia lui Gheorghe) fiind foarte mândru de ce scotea pe gură. Dar ca orice chestie repetitivă (înjurăturile) care ajunge să te plictisească, emisiunea avea să moară rapid. Dar nu s-a întâmplat așa. Și asta și datorită lui Andrei Gheorghe a cărui voce am considerat-o întotdeauna a fi perfectă pentru radio. Cu siguranță că mulți au fost dezamăgiți sau total mirați când l-au văzut pe acesta pentru prima oară la televizor. Să ne reamintim că pe-atunci, oamenii de radio sau de televiziune nu erau considerați vedete și nu îi vedeai prin nici un ziar. Și asta avea clar farmecul său. Faptul că în fiecare seară erai obișnuit cu o voce și în mintea ta încercai să-i dai un contur fizic nu era un lucru anormal, ba chiar aș putea să-i spun firesc.
Nu știu dacă acum mai există vreun astfel de curent în radio. Dacă mai există vreo emisiune cu un caracter intim atât de puternic. Chiar dacă emisiunea era de kkt, era o atmosferă ce mulți n-or să aibă niciodată șansa s-o cunoască. Era ca și cum făceai parte dintr-o gașcă ai cărei membrii nu se cunoșteau dar ce se aduna în fiecare seara la o oră exactă. Chiar dacă erai singur sau pe la un prieten știai că sunt mulți alții care ascultă emisiunea aia în momentul ăla.
Dar de-atunci a trecut foarte mult timp iar acum am două soluții în ceea ce privește muzica. Ori un iPod atunci când merg cu metroul, sau cd-urile cu mp3-uri atunci când merg cu mașina. M-am bucurat pentru scurt moment când am văzut că la noul telefon pot asculta și radioul dar am realizat imediat că eu nu ascult așa ceva. Iar azi dimineață mi-am reamintit de ce.
După ce-am plecat la drum cu mașina gonind spre servici, mi-am dat seama că mi-am uitat cd-urile acasă. Așa că singura soluție era radioul. Pe lângă faptul că m-am săturat până peste cap de toți nesimțiții care merg cu 30 la oră în drum spre servici, sau de cei care îți taie fața ca să ajungă primul la semafor dar trec de el și nu văd când se face verde, drept pentru care se ratează sprintul și doar două mașini apuc să treacă (inspiră) nici la radio nu se anunța o vreme frumoasă. Cât timp mi-a luat dintr-un capăt în altul al orașului N-AM ASCULTAT O SINGURĂ MELODIE!!! De ce? Păi că se pare că la radio nu se pune muzică. Pe fiecare post de kkt, radio zu sau profm sau ce mă-sa pe gheață mai e, vorbeau niște cretini. Oameni fără haz, plictisitori, care probabil consideră că drumul alături de ei până la servici e mult mai relaxant decât o muzică de calitate și antrenantă. Jonglam între mașini și posturile de radio cu o enervantă disperare. Și singurele locuri unde urechile îți sesizau muzică erau cele de house (de care mi s-a făcut o silă profundă) sau România Muzical (iar clasicul dimineața nu face decât să te adoarmă).
Trist în ce hal a ajuns radio-ul și trist în ce hal au ajuns toate în general. De muzică nu mai spun, atunci când este, evident. Niște hituri băgate cu forța pe gât și cea mai de kkt muzică ever. Îmi amintesc când am fost prima oară la mare la bulgari și am ieșit prin Giurgiu. Am dat de curiozitate pe radio și până m-am întors acasă numai pe posturile de radio bulgărești am stat. Muzica de calitate a anilor 80, 90 și chiar și cele mai bune hituri ale anilor 2000 le poți asculta cu plăcere cam pe orice post de radio de-al lor. Și încă ceva foarte important, vorbeau puțin și deși nu le cunosc limba nu cred că aberau ca ”amuzanții” ăștia de la noi.
Clar nu o să-mi mai uit cd-urile pe-acasă și dacă am să fac asta cu siguranță că o să închid radio-ul și mai interesant or să mi se pară râgâielile șoferilor din trafic. Dar apropo de vremurile în care se asculta radio-ul, un trailer la unul dintre filmele mele preferate. Ceva gen Cult Movie. Pump Up The Volume cu Christian Slater. Asta ca să ne facem o idee sau să ne reamintim de puterea radio-ului.