Eric Whitacre si Corul Virtual

Câțiva dintre noi am început timid să realizăm că nu tot ce avea legătură cu sinistrul dictator comunist sau cu al său regim, era de rău augur. Deși după revoluție numai pe asta s-a insistat, cum că orice activitate din acea vreme legată în vreun fel sau altul de primul om al țării, era distrugătoare pentru noua democrație ce avea să urmeze. După 20 de ani de la revoluție putem face ușorul exercițiu de a ne uita în urmă și să realizăm că nu tot ce făceam pe vremea aia era rău. Pentru că de fapt, multe din activitățile acelor vremuri n-aveau legătură cu nebunia dictatorului, chiar dacă aceste activități luau formă propagandistică.
De exemplu, îmi amintesc când eram mai mic și mă duceam la Palatul Copiilor, la o orchestră de jazz și muzică ușoară, că înainte de repetiție coboram întotdeauna la subsol să mă uit în vitrinele claselor de modelaj. Vapoare, avioane, trenulețe, toate stăteau înghesuite în sălile de curs și te atrăgeau cu privirea.
Acum nu mai știu sincer câți copii sunt atrași de modelism sau orice altă activitate oferită de Palatul Copiilor. Toate aceste activități creative care aveau menirea de a-ți stimula gândirea sunt pe cale de dispariție. Și asta în special din cauza tâmpeniei părinților care cred acum că un calculator este mult mai important pentru copilul lor. Părinți care cedează atât de ușor ispitelor comerciale și vor să ofere odraslelor tot ceea ce ei nu au avut, fără să se gândească dacă toate aceste lucruri le sunt chiar benefice.
La fel se întâmplă și cu muzica. Voicu Popescu, dirijorul Corului de Copii Radio, povestea într-un interviu cât de mulți copii erau aduși de părinți la preselecțiile pentru cor. Era o mândrie să faci parte dintr-o formație. Aveai cu adevărat cu ce te mândri, pentru că nevoia de afirmare o trăim cu toții încă de la cea mai fragedă vârstă. Acum copiii se pot mândri doar cu obiectele pe care le dețin și nicidecum cu capacitățile lor intelectuale sau artistice. Un Ipod, un merțan, un ruj, un cur mișto la 16 ani, euro în portofel, etc…
Mă rezum la a vorbi doar de partea corală pentru că asta e ceea ce m-a atras întotdeauna. Mai ales ca și dirijor. E fascinant ca doar cu ajutorul mâinilor tale să controlezi de la 20 până la peste 100 de oameni. E ca și cum ai avea propriul tău mixer viu. Dai mai tare, mai încet, muți sunetul de la stânga la dreapta, posibilitățile sunt multiple.
Ca membru al unui cor ai plăcerea de a cânta într-o echipă, mai ales de a avea pe cineva cui să-i zâmbești atunci când bagi o strâmbă, de a încerca constant să transformi totul într-o singură voce prin ai asculta pe ceilalți și a nu cânta mai tare sau mai încet decât ei.
Așa timidă cum este mișcarea corală în România și fără de fani (oamenii când aud de cor se gândesc totdeauna la corul bisericii sau ceva de fundal pentru un Beethoven, ceva), pe atât de puternică este ea în afară. Ba mai mult, inovația a atins culmi nebănuite, lucruri nemaiauzite până acum și oferă demonstrația faptului că muzica corală nu este o chestie plictisitoare și se poate combina foarte ușor cu stilul de viață actual, și anume cel virtual.
De Eric Whitacre am auzit din întâmplare primind un link cu un cor, pe Youtube. La acel cor m-a atras în special o piesă ce am ascultat-o încontinuu. Și am tot repetat-o în timp ce căutam detalii despre piesă și despre compozitor. Eric e un compozitor american, născut în 1970. Este chiar unul dintre cei mai apreciați compozitori contemporani de muzică corală. Stilul său este caracteristic fiind ușor de recunoscut din cauza acordurilor specifice sau cum le numește chiar el ”acordurile Whitacre”. Acorduri de septimă și nonă cu suprapuneri de secunde sau cvarte. Poate că nu se înțelege mare lucru dar cu siguranță că o să simțiți asta când veți asculta mai jos muzica lui.
Am avut norocul să ascult live două coruri care i-au interpretat piesele și de la care am și luat partiturile. Acum aștept să văd cu cine aș putea să le cânt. Prima dată eram la Olimpiada Corală de la Graz, apoi la Debrecen, unde m-am împrietenit cu un tip din corul suedez The Maria Choir și care a fost foarte de treabă să-mi ofere o copie din Lux Aurumque (ceea ce vom asculta mai jos).
Eh, inovația a venit în momentul în care Eric Whitacre a văzut un clip pe Youtube cu o tipă care s-a înregistrând cântând partea de sopran 1 din piesa menționată mai sus. Și atunci i-a venit ideea. Ideea de a crea primul cor virtual. A postat ideea pe net, oamenii au aplicat, s-au înregistrat și au așteptat. Nu s-au cunoscut niciodată între ei și nici nu s-au ascultat vreodată între ei. Toate vocile au fost adunate, reglate și mixate și ceea ce a reieșit se poate asculta mai jos. Eu de la început am rămas mască în urma rezultatului. E una dintre cele mai emoționante mișcări. Dacă asculți unul dintre cântăreți la întâmplare, n-o să-ți transmită nimic. Dar rezultatul este fascinant. Iar în continuare, întrebare este: Să-i mai iei copilului tău un Iphone, sau să-i stimulezi mintea cu o preocupare d-asta plictisitoare? Mda, știu răspunsul de pe-acum. Toți vor lua acel Iphone, dar mai sunt unii dintre noi care își iau Iphone-ul după ce-au călătorit prin lume, plătind doar cu vocea lor.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.