Înainte să m-apuc să scriu de concertul Corului de Copii Radio din 19 aprilie m-am apucat să caut niște sample-uri pe YouTube, să știe tot omul cam despre ce e vorba. Că degeaba vorbești despre muzică dacă nu o și asculți.
Eh, și ascultând eu așa de zor, m-a lovit dintr-o dată. Băi frate, omul ăsta e nebun. Voicu Popescu (el e dirijorul Corului de Copii) e dus clar. Adică cum să te înhămezi la așa ceva? De ce ți-ar trebui așa ceva? Profesorii prin școli își iau bătaie de la elevi și nu vor fi în stare niciodată să-i învețe măcar ce înseamnă respectul, iar acest om s-a apucat să dirijeze ”creaturi” începând de pe la 80 cm înălțime până pe la vreo 1, 60 m, poate chiar mai mult. Alți dirijori de renume de la noi gen Voicu Enăchescu, mai marele Marin Constantin sau chiar Horia Andreescu sau ”creatorul de stări” Christian Mandeal se delectează cu adulți, muzicieni profesioniști, coriști și instrumentiști deopotrivă. Nu-și încurcă picioarele și gesturile dirijorale printre țânci neastâmpărați. Sunt sigur că toată lumea a auzit de corul Madrigal, măcar din snobism și tot a auzit. Poate chiar și de Preludiu, cu siguranță de Corul Filarmonicii (cu formularea asta nu dai greș niciodata. fiecare țară are așa ceva) sau de Corul Radio. Dar știți care-i partea tristă? Că foarte puțini au auzit de Corul (de Copii) Radio deși eu îl consider a fi cel mai bun cor de la noi. Și asta nu că-l cunosc eu pe Voicu Popescu, sau că dirijează din plăcere și Sound-ul, ci pentru că un act artistic nu se referă doar la talentul vocal al membrilor unei formații (în acest caz). Ci la tot ce înseamnă prezentarea acestui act vocal. Din momentul în care ai pășit într-o sală de concerte și până la aplauzele de final.
Chiar dacă am prieteni și cunoscuți în toate corurile mai sus menționate nu pot să spun cu mâna pe inimă că aceste formații sunt extraordinare. Oamenii au ajuns să considere muzica un simplu job și o fac deja din obișnuință și deja cu prea mult sictir. Și de aici apar problemele legate de intonație, necunoașterea partiturilor și comportamentul scenic. N-am văzut în schimb la nici un alt cor atâta disciplină și programe atât de variate ca la Corul de Copii. Deci rămâi prost dacă-i asculți pe copiii ăștia. Și hai să uităm pentru moment ideea de cor, că asta-i plictisește foarte mult pe oameni. Hai să discutăm despre niște copii care cântă pur și simplu. Așa cum te duci să asculți un concert live într-un club sau pub așa trebuie să te gândești că te duci să asculți niște copii cântând.
După ce-i asculți și chiar și în timpul audiției începi să te gândești că dacă vrei să ai un asemenea rezultat trebuie să bați la ei ca la fasole. Să stea smirnă în fața ta și să nu comenteze nimic. Teroare cruntă pare a fi singura rețetă. Daaar nu-i așa. Adică eu cel puțin i-am văzut pe copiii ăștia de-aproape, ba chiar și de la spate când am cântat alături de ei la ”Salut Voios de Pionier” și n-au urme de vânătăi în jurul ochilor sau dungi de la nuiele pe spate. Ba unde mai pui că mai și cântă cu zâmbetul pe buze.
Eu nu știu cum reușește omul ăsta o asemenea performanță dar știu că rezultatul este de fiecare dată surprinzător și extrem de plăcut și mai ales de neratat. Povestea e scurtă. Luni după servici, pas alergător până la Palatul Cantacuzino (Muzeul George Enescu) de pe Calea Victoriei. Dacă nu știi care e, oprește-te în dreptul celei mai fițoase case de pe-acolo. Nu, nu Casino-ul, mai înspre Victoriei. Și fă bine să ajungi până în ora 7. Când vezi doi lei din piatră la intrare înseamnă că ai ajuns. Nu tre să vii cu merțanu, că aici a stat George Enescu nu Poponeț. E alt gen de ”club”. Dar vă asigur că și aici e plin de fete. Care chiar cântă pe bune, live (am auzit că e maxim de fiță în lumea muzicală).
Ah, da. Și două clipuri alese la întâmplare de pe YouTube (adică a se înțelege că orice e mișto). Funny Fact about YouTube. În căutările pe YouTube cu Corul de Copii Radio, în lista de clipuri asemănătoare, apare la un moment dat și Fernando de la Caransebeș! S-a tâmpit și YouTube-ul…