Acum doi ani am fost intr-un turneu in Israel. Am avut ocazia sa vizitez Iersualimul, Orasul Sfant, exact in perioada in care crestinii ortodocsi sarbatoresc Pastele. La inceput am fost foarte incantat si am incercat sa-mi imaginez orasul asa cum este descris in Biblie si in povestile religioase. Nu e foarte greu avand in vedere ca o lege prevede ca toate cladirile sa fie construite cu un anumit tip de piatra ceea ce ii ofera Ierusalimului o imagine aparte, veche, plina de istorie, pastrand caracterul unuia dintre cele mai vechi orase. Ierusalimul este considerat sfant atat de evrei si crestini, cat si de musulmani. De-a lungul timpului asediile si cuceririle de catre asirieni, persi, romani, arabi si turci au adus orasul in prezent impartit in patru mari comunitati: evreieasca, crestina, araba si armeana. Cand eram mic credeam ca singurul lucru important care s-a intamplat in Ierusalim a fost venirea lui Iisus Christos dar istoria acestei asezari este mult mai complicata si plina de evenimente. Totusi, pentru noi crestinii, prezenta Mantuitorului este si motivul pentru care foarte multi pelegrini aleg sa vina aici. Sa urmeze calea catre Golgota, sa viziteze Mormantul Sfant, sa asiste la miracolul aprinderii Luminii. Din pacate in cazul meu, in urma vizitei la Ierusalim mi-am cam pierdut un pic credinta, sau de fapt ca ceea ce am vazut acolo n-are nici o legatura cu credinta. Pentru ca in final totul are trimitere la turism si la vanzare. Iersualimul nu s-a schimbat aproape deloc in toti acesti mii de ani de cand exista. Si am simtit asta in momentul in care am urmat asa zis-ul drum al Mantuitorului catre Golgota unde a fost crucificat. De la inceput am fost intampinat de un magazin evreiesc care se numea “Via Dolorosa Jewish Jewelry”. Si de aici pana la a intra (cu greu) in Sfanta Biserica si sa observi ca te afli pe Golgota si la o distanta de cativa pasi gasesti locul unde Iisus a fost crucificat, coborat de pe cruce si inmormantat, incepi sa te gandesti ca poate distantele nu sunt tocmai exacte. Mai ales ca la un moment dat dai peste un alt loc unde se presupune a fi “adevaratul” mormant al Mantuitorului, in conceptia armenilor. Nu prea era inghesuiala aici. In Sfantul Mormant nu am intrat, nu aveam cum, era o coada infernala, lumea se imbulzea, aceleasi babe care le vezi si la noi prin biserici erau si acolo, frecandu-si hainele si pungile si pe ele insele de tot ce se puteau atinge. Colegii din cor au renuntat sa stea la coada si au inceput sa cante “Camara Ta, Mantuitorul Meu”. Singurul moment frumos, dar nebagat de nimeni in seama. Lumea statea la coada sa mai pupe cate ceva. Mi-a fost atrasa atentia de un preot care statea la intrarea Mormantului si pedepsea prin impingeri violente, urlete si palme pe oricine se incumenta sa faca un pas mai mult decat ii era incumetat. Mi s-a facut sila si in momentul acela mi-am adus aminte de povestea Mantuitorului in Piata Templului. Se pare ca nu prea s-a schimbat nimic nici de-atunci. Singurele satisfactii au fost persoanele apropiate si aparatul foto prezente acolo. Singurul miracol din punctul meu de vedere care se intampla acolo de Pasti e sa iesi cu viata din biserica si sa nu fi calcat in picioare. Asadar, lumina o putem lua de la orice biserica si credinta o putem purta cu noi oriunde. Si e un moment care se intampla doar o data pe an, cand oamenii nu se mai injura la volan, nu se mai scuipa pe strada, ci isi intind unul altuia lumanarile aprinse, zambind, ca apoi sa mearga acasa si sa ciocneasca un ou cu cei dragi si sa manance o felie de cozonac. E adevarat, si sarbatoarea Pastelui a ajuns sa fie un eveniment mult prea monden. Baietii devin foarte zgomotosi si vor sa se afirme in jurul fetelor care aproape ca se imbraca de discoteca iar unii adulti nu se pot deplasa decat cu masinile lor 4×4 pana in buza bisericii. Traditia nu e pentru oricine si ar trebui sa intelegem ca nu e obligatorie doar ca ne-am obisnuit cu ea.
Am sa poztez cateva fotografii si un filmulet cu imagini din Ierusalim unde o sa vedeti panorame ale orasului, Gradina Ghetsemani, Zidul Plangerii, Biserica Sfantului Mormant si diversi pelegrini. Piesa aleasa pentru coloana sonora este “Nunta din Caana Galilei” de Anton Pann, piesa care se afla de altfel si in repertoriul corului Sound. Doar vocile sunt originale (desi nu stiu cine canta in cazul de fata, probabil Madrigalul), restul instrumentelor fiind adaugate de mine intr-o zi in care ma plictiseam la servici 🙂