Au fost 3 zile incinse pentru Street Delivery iar eu m-am plans mai mult ca niciodata. Am zis ca nu mai fac asa ceva niciodata, dar odata cu apusul soarelui si rasaritul cohortelor de vizitatori atmosfera se transforma in bine, desi nivelul de transpiratie ajunsese la usturime.
Lumea obisnuita a fost cam trista. Oamenii s-au plimbat ca printr-un mall. Tristi, abatuti, inexpresivi, au trecut fara vreo urma de emotie pe langa standurile expuse sau momentele artistice ale participantilor.
Dar prietenii participantilor si celor care se regasesc in atitudinea unui festival de strada si-au facut simtita prezenta la Street Delivery, in special prin tinutele mai neobisnuite pentru cultura ortodoxa pe care o avem.

Desi pentru atmosfera am participat la acest eveniment, am zis sa fac si un mic experiment si sa testez piata si sa-mi dau seama cine ar putea da bani pe niste fotografii. Iar surprizele s-au tinut lant, mai ales ca mi-am si gasit un locsor pe gustul meu in tot acest eveniment. Un locsor unde Jam Session-ul de percutie acompaniat de un veritabil didgeridoo se putea auzi in fiecare zi.

La fel de bine s-a putut auzi si corul Sound in spatiul “Descult in Iarba”. Era pacat sa ratam aceasta sansa. Caci cam asta zic eu ca reprezinta acest cor si anume libertatea de a canta oriunde fara complexe, frustrari, aere, ba dimpotriva, intotdeauna cu buna dispozitie si umor.

Fu chiar fain pana la urma. Unii oameni chiar s-au simtit bine, cu siguranta ca s-au mai legat si prietenii, s-au mai dat sute de invite-uri in perioada asta pe facebook, s-au taguit poze la greu, etc. Proiectul organizat de Carturesti chiar are toate sansele sa se transforme intr-o traditie si sa devina chiar o imagine a Bucurestiului.