Citeam azi pe Lumea Mare un articol legat de lucrurile pe care ar trebui sa le iei in considerare atunci cand te-apuca dorul de primitivism si vrei sa te urci pe munti. Niste sfaturi pentru drumetii. Doar ca eu stiu cum trebuie sa te pregatesti pentru drumetii. Am mai fost si am dovedit cu minim de inteligenta ca nu se poate muri chiar asa usor pe munte.
Ba si mi-am amintit de prima si ultima mea experienta montana. Deci cum sa zic, toate ca toate dar sunt sigur ca am facut senzatie printre drumetii experimentati. Niciodata in viata mea n-am fost privit cu mai mult interes decat atunci. A fost perioada mea de glorie.
Ca sa ne intelegem, aveam un rucsac in fata, altul in spate, un bacs de apa plata la 2 litri, 2 kile de lapte lichid, banane si conserve de peste. Ah, si Redbull.
Dar s-o luam de la inceput ca asa-i frumos. Eu intotdeauna am fost atras de natura dar mult prea lenes incat sa ma apropii de ea. Asa ca s-a decis cineva sa ma impinga de la spate. Si nimeni altcineva decat prietena mea Oana Manea care in ultimii ani a inceput sa croseteze hand-made-uri pentru fete care se vor bucura ca le vor purta dar nu vor fi niciodata admirate sau intelese de baieti. Ma rog, primul lucru e sa alegi traseul si fiind la prima expeditie montana ne-am gandit sa alegem ceva usor. VARFUL MOLDOVEANU!!!
Mda, n-am murit atunci desi poate ca toate statisticile ar fi dovedit contrariul. Asa ca mi-am facut bagajaul si m-am decis sa-mi achizitionez si o pereche noua de bocanci. Evident ca am luat cele mai ieftine saracii, traiam inca pe seama mamei, nu ca acum n-as trai tot pe seama ei. Am dat cred ca vreo 50 de lei pe bocanci, dar aratau bine. Si-atat!
Lucrurile mi le-am varat nu intr-unul, ci in doi rucsaci. Nu aveam bani de un rucsac de munte si am zis ca ce mare chestie, unul in fata si altul in spate. O sa-mi tin si echilibru mai bine fata de prostii aia cu ditamai rucsacii in spate.
Ajunsi la Balea Lac am decis in vreo 5 minute ca vom innopta in masina. Cazarea la Balea Lac e doar pentru pitipoancele care si-au scos portfelele la plimbat in natura. E scarbos de scumpa cazarea in trogloditele alea de cabane. Si nimic nu se compara cu o noapte dormita in masina. Vezi tot timpul stelele si te trezesti odata cu soarele… Un ochi n-am inchis in noaptea aia. de fapt Niste onanisti minori incercau sa-si impresioneze verisoarele in parcarea cabanei. Ceea ce era de apreciat este ca robinetii aia refulau de imaginatie in ceea ce priveste obiceiul de imperechere. Vreo 5 minute ascultau muzica dupa care dadeau drumu la motor si-l ambalau pentru vreo inca alte 5 minunte, probabil sa se incalzeasca. In aceasta tentativa de crestere a temperaturii muzica era interzisa. Apoi tot procesul se relua. Fara finalizare cred, pentru ca ritualul a tinut pana aproape de dimineata.
Asa ca da-i si ia-o in sus spre Saua Capra si gandeste-te ca in curand aveai sa fii pe cel mai inalt varf din Romania si ca o sa faci pipi de-acolo. In curand insa aveam sa-mi arunc prima sticla de Dorna la 2 litri dintr-un intreg de 4 ce caram la mine (2 din bacs-ul de 6 ramasesera in masina dintr-o lipsa acuta de spatiu). Da, eu imi luasem apa plata la mine, de unde era sa beau apa? Ca doar nu erau terase pe traseu, doar zeci de paraiase de care eu nu aveam cunostinta sau minte.
Nu cred ca am ajuns la Saua Capra decat cu vreo sticla de apa si 2 Red Bull-uri ingurgitate cu disperare. Si cum sa va spun, de la Cabana Balea pana la Saua Capra e cam 2% din traseu.
De-acolo inainte Golgota parea departe si in dreapta il vedeam des pe omul care-si cara crucea. In sfarsit, ne intelegeam. Pe drum ne intalneam cu alti drumeti cu capul pe umeri care ma priveau cu teama la inceput apoi cu o mare curiozitate. E ca si cum te uiti la cineva si stii ca o sa moara cat de curand si ai vrea sa vezi cum arata. Doi dintre drumeti ne-au depasit dar ne-au asteptat mai in fata si stiau ei de ce.
Lanturile! Deci dupa ce ca deja cei 50 de lei isi demonstrau investitia asupra degetelor de la picioare acu trebuia sa ma agat si de niste lanturi ca sa urc. Cei doi drumeti s-au dovedit a fi niste oameni care nu vroiau sa fie martori la moartea stupida a unor inconstienti. Dar cu toata inexperienta mea, partea cu lanturi nu mi s-a parut nici pe departe a fi asa periculoasa. Sunt sigur ca sunt trasee mult mai periculoase.
Ideea era ca deja trecuse mult din zi si noi nici nu ajunseseram la Cabana Podragu. Un fel de Base Camp I pentru mine. Noii nostri amici ne tot duceau cu zaharelul ca mai e un pic si ajungem. Asa ca mi-am deschis ultima conserva de Red Bull si am luat-o inainte….pe drumul gresit. Pana m-am intors la ei se dusese si efectul ultimului stimulent iar acest moment a coincis cu inceputul pierderii unor unghii de la picioare.
Nu stiu daca ati patit vreodata in viata voastra ca la un anumit moment corpul vostru sa nu mai functioneze. Creierul gandeste, da comenzi, dar nimic nu se misca. In momentul in care am vazut Cabana Podragu am cazut practic din picioare. Mai mult intr-o rana, dar am cazut in genunchi. Printre urletele si injuraturile Oanei care-mi erau adresate am considerat ca singurul lucru pe care-l puteam face in momentul ala era sa mestec banal un colt de paine. Imaginati-va ca vedeti un mort care rumega incet dintr-un coltuc de paine. Pentru ca intr-adevar picioarele nu le mai simteam si realizam ca erau incalcite sub mine intr-o pozitie total nefireasca. Alti drumeti intarziati se uitau cu groaza la mine dar se linisteau vazand ca totusi sunt in viata.
Mai tarziu, toti cei de prin zona s-au amuzat copios pe seama noastra. Eu imi scoteam lapticul iar Oana ciocanul ca sa bata cortul de pamant. Evident, erau pietre in jur dar cine a avut un festin la micul dejun? Nimeni n-a mai ras cand ne-am tratat oaspetii cu conserve de peste Saupiquet, lapte rece si banane. Chiar daca dimineata a insemnat 12 la amiaza, cand oamenii erau pe punctul de a intra peste noi in cort sa vedem daca nu muriseram de la atata efort.
Evident ca nu m-am pisat de pe Varful Moldoveanu ci doar in spatele Cabanei Podragu. In timp ce Oana atingea cel mai inalt punct din Romania eu zaceam ca o lauza in cort revenindu-mi. 4 unghii de la picioare se desprindeau incet iar muschii incepeau sa simta durerea din nou.
La intoarcere am innoptat pe Saua Capra impreuna cu amicii nostri. Momentul de primtime al serii? Supa la plic fierbinte varsata pe ciorapul meu imputit de transpiratie. Rezultatul? Un picior oparit si un miros pestilential in cort pana la venirea diminetii. Afara era o furtuna mult prea puternica pentru a putea tine cortul deschis.
N-am murit dar nici n-am mai calcat pe munte de-atunci. Ah, ba da. Pana la Piatra Arsa dar a fost departe de a fi atat de spectaculos precum traseul din Fagarasi. Iar unghiile mi le-am naparlit vreo luna mai tarziu, fiind la dus intr-un buncar de razboi in Elvetia. Are vreun sens ce spun? Nu, dar chiar asa s-a intamplat.