Măsura tuturor lucrurilor

Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt și a celor ce sunt întrucât nu sunt
 Când am citit prima oară enunțul de mai sus al lui Protagoras m-am dus cu gândul imediat la imaginea din Atlasul Zoologic unde omul chiar este măsura tuturor lucrurilor. În special al celor care nu mai sunt. Evident că Protagoras și-ar fi aplicat un face palm sănătos la auzul spuselor mele, căci ceea ce spune el are un înțeles mult mai complex. Dar aici e problema, eu m-am speriat de mic de greci și de grosimea inumană a Legendelor Olimpului. Am refuzat practic să iau contact cu lumea fantezistă, n-am crezut niciodată în zei ci în Războiul Stelelor. Mi-a luat destul de mult să mă prind că tot din zona celor care fabulau zei pe deasupra norișorilor veneau cei care puneau omul mai presus de orice și încercau să-și explice de ce existăm, care este sensul în spatele celor care se întâmplă, cum să ne trăim viața, etc. Capacitatea de a ne mira este singurul lucru de care am avea nevoie pentru a deveni buni filosofi. Bine, asta până când a venit creștinismul și s-a dus dracu tot.
 Și că tot veni vorba de creștinism, ce altă unitate de măsură mai utilizată decât Fiul Omului există? Căci dacă este o zeitate atunci nu-i nimic extraordinar în a face câteva trucuri percepute ca miracole doar pentru amuzamentul maselor. Dar El este Fiul Omului care stă tot timpul în centru, El este unitatea după care mulți își măsoară dragostea față de Dumnezeire, viață, moarte, speranță și… iertare și milogeală evident. 
 M-am retras câteva zile la mare pentru a cugeta la acest enunț al lui Protagoras. Plajă pustie, strictul necesar, liniște și pace. Se pare că soarele și marea a atras cele mai strălucite minți acum vreo 2500 de ani, poate mai mult. Mie nu mi-a strălucit decât soarele în cap căci șepcile și punga cu mâncare le uitasem acasă. E ok, mă descurc și fără am zis. Îmi este de ajuns să simt nisipul sub picioare, să aud valurile necontenit și să simt apa rece cu vârfurile degetelor și să încep să mă mir. Acum ar trebui să auziți coloana sonoră din Gladiatorul și cu vârfurile degetelor trecute pe deasupra spicelor de grâu, asta așa ca să intrăm mai repede în atmosferă.
 Natura într-adevăr ne oferă un spectacol care ne lasă de multe ori cu gura căscată dar uităm de fapt cât de important este omul. Fascinația pentru om și corpul uman poate fi observată în ”n” exemple în pictură și mai ales în sculptură. Nudurile antice perfect sculptate în marmură albă imaculată arată dragostea omului față de sine și măsura proporțiilor corpului uman.
 Gânduri ca acestea îmi treceau prin minte la fiecare pas pe care îl făceam pe această plajă pustie vizitată ocazional de câțiva pescari pașnici care nu și-au depășit condiția decât prin păstrarea unei tradiții antice. Observația naturii și a evenimentelor înconjurătoare au depășit lipsa cunoștințelor în materie de filozofi greci. Chiar și într-un loc pustiu am realizat impactul pe care omul îl are în mod constant asupra mediului în care trăiește, al vietăților din jurul lui și al comparației pe care o face cu lucurile din jur. Omul este și va fi întodeauna măsura tuturor lucrurilor deoarece omul este singura ființă capabilă să măsoare lucruri care există și nu există.
 Am evoluat atât de mult încât tehnologia ne-a depășit viteza de gândire sau de reacție în multe domenii. Cu cât evoluăm tehnologic mai mult cu atât încetinim noi în propria noastră evoluție. Următorul pas ar trebui să ne reamintească importanța omului în toată această ecuație și să ne depășim condiția și să ne ridicăm către adevăratul potențial al Omului.

Text înscris în concursul Arche – Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul BancpostCosmoteSamsung Galaxy S4FordF64,Booking GreeceIzvorul Cristalin

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.