Măsuța de lângă budă

Voi la ce vă uitați prima oară când intrați într-o cameră de hotel? Eu unul știu că sunt un pic mai ”bolnav” dar oricât de mișto ar fi o cameră de hotel, imediat atenția îmi este îndreptată către baie. Adică acolo se întâmplă totul! Degeaba ne învârtim în jurul cozii. Baia este poate cea mai importantă cameră dintr-o casă, fără să ne dăm seama de asta.
Am întâlnit multe băi (parcă vorbesc de persoane) la viața mea, băi care mă făceau să merg pe vârfuri și cu scârbă sau băi din care nu mai ieșeam de plăcere. Chiar acum stau și mă gândesc la o baie dintr-un apartament din Irlanda a cărui podea era încălzită. Pentru că știm toți cât de nașpa e să ieși din cadă pe gresia rece a băii (chiar dacă pui un prosop pe jos).
În România rar mi-a fost întâlnit să dau peste băi unde să nu intru cu spirtul după mine și cu o scârbă soră cu moartea atunci când mă atingeam de perdeaua dușului. Aaaaargh!!! Sau rar am intâlnit o baie unde să nu se facă o băltoacă imensă după fiecare duș pe care îl faci. Și aici mă refer la băile întâlnite în pensiuni și hoteluri.
Ce-i drept, nu am stat numai la 5 stele și nu pentru că nu îmi permit, ci pentru că îmi place mult să mă chinui. Anyway, sunt și pensiuni care pretind niște servicii foarte bune dar întotdeauna ajung să pășesc pe vârfuri în căutarea unui mop, sau să stau într-o poziție chircită pe budă în timp ce țin chiuveta în brațe din cauza lipsei de spațiu.
Anul ăsta nu prea m-am plimbat foarte mult prin țară dar știu că am mers de trei ori în Județul Hunedoara (deși n-am mai fost niciodată în 32 de ani de viață). De trei ori!!! La început sceptic, a doua oară ca oportunitate de a mai sta cu prietenii și pentru un proiect foarte drăguț iar acum hotărât clar că acest Județ e foarte fain și merită vizitat ori de câte ori e posibil. Asta, plus măsuța de lângă budă, cea mai tare invenție posibilă!

A treia oară am stat la Conacul Archia. E pe la intrarea în Deva, într-o zonă liniștită, retrasă. E superb înăuntru, afară nu mai spun. Au grajduri, poți să vezi căluții, poți să și călărești, ai piscină, poți să faci nunți, orice. Înăuntru totul arată mult prea bine și mult prea aranjat. Fiecare cameră e tematică (adică arată altfel în funcție de tema aleasă). Mă rog, multe detalii pe care ar trebui să le descopere fiecare singur, odată ajuns acolo.

Dar baia! BAIA! Frate, măsuța aia de lângă budă face toți banii!!! Deci simpla prezență a acelei măsuțe lângă budă m-a cucerit instant. E cea mai la îndemână masuță ever. Și sunt sigur că fiecare dintre voi știe la ce poate fi folosită o măsuță lângă budă. Dar da, măsuța aia mi-a făcut șederea la Conac mult mai plăcută. Daaa, ok, și pianul din hol și herghelia și liniștea (mai puțin nenea ăla care taie iarba non-stop) dar eu mă opresc la măsuța de lângă baie.
Oricum, musai dacă treci prin zonă trebuie să înnoptezi și la Conacul Archia. Poți să-ți alegi camera din vreme direct de pe site-ul lor. Oferă-ți naibii și tu un moment de plăcere, nu te mai zgârcii atâta. E bine, îți zic!
Să zic și ceva de nașpa? Nu știu, tre să caut motive. Hmmm, poate faptul că împrejurimile nu arată de 5 stele ci chiar pare totul rustic (iar asta poate fi un motiv bun de fapt). Saloanele de nuntă mă fac să mă gândesc un pic înainte de a mă caza acolo și a mă asigura că nu dorm pe dansul găinii și poate să mai zic că deși tot personalul se comportă exemplar și este foarte civilizat și atent, am eu o problemă cu școala asta de ospătari unde se face curat pe masă mai repede decât ți-ai dori. Dar cum spuneam, sunt chestii forțate, doar să zic ceva de nașpa. 
Hmmm, chiar. La cât de cârcotaș sunt defel, nu prea găsesc motive reale să nu mă întorc la Conacul Archia ori de câte ori o să am ocazia. Voi?
#EnjoyHD este un eveniment organizat de Eventur si Enjoy Diversity, in parteneriat cu Consiliul Judetean HunedoaraConacul ArchiaMichelin Romania si Autonom Rent-a-Car

4 Comments Măsuța de lângă budă

  1. Maria Miu 01/10/2013 at 7:06 pm

    tocmai mi-ai dat al doilea motiv să mă întorc în zonă! primul sunt cei 26km Deva-Băiţa unde mă pot da pe şosea ca la raliu 🙂

    Reply
  2. Carmina 01/10/2013 at 9:12 pm

    Foarte misto scris :)) Si acum rad!

    Si da, ai dreptate, baia e cea mai importanta :))

    Reply
  3. admin 06/10/2013 at 7:24 pm

    Da Maria, chiar e o zonă foarte faină. Mi-am dat și eu seama de asta. Plus că e încărcată de istorie.

    Reply
  4. admin 06/10/2013 at 7:26 pm

    Carmina, o să pun numai poze din baie de-acum înainte :))))

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.