Problema religiei cam dă în clocot în momentul ăsta. Biserica forțează nota să smulgă cât mai mulți bani iar oamenii de rând încep să se îndoiască de motivele ”benefice” ale bisericii. Mulți cunoașteți deja ce părere am eu despre Biserică (instituție) dar am avut o surpriză incredibilă în Bucovina când am vizitat mânăstirile din zonă. O surpriză pe care sunt sigur că vreți s-o știți și voi.

 Există o diferență foarte mare între cei care înțeleg rostul cuvintelor și însemnătatea poveștilor din Biblie și cei care cred că totul s-a întâmplat așa cum scrie acolo (deși pe cei din urmă nu-i înțeleg de ce nu mai cred în Moș Crăciun).

Au existat oameni (ca cei din stânga fotografiei de mai sus) care au cercetat foarte mult la viața lor și au descoperit cum oamenii de rând sunt mult mai mișcați și temători de lucruri pe care nu și le pot explica (ca cei din dreapta fotografiei de mai sus). Așa că s-au folosit de aceste fenomene inexplicabile încât să-și expună ideile și să fie ascultați și urmăriți. Din nevoia de a aduce oamenii pe un sens comun, de a-i ghida și de a forma comunități mari și prospere, au creat zei după chipul și asemănarea lor.

Toate poveștile scrise în Biblie (scrise de oameni și nu de Dumnezeu sau Iisus însuși) au rostul lor. Au o semnificație anume pe care fiecare dintre noi trebuie s-o extragem. Nu trebuie acum să crezi cu ardoare că a fost un nene care chiar a construit o arcă unde a reușit să bage câte o pereche din fiecare specie de animal și pentru asta trebuie să te tăvălești pe jos în biserică. Fir-ar, încă se descoperă specii noi as we speak așa că lucrul ăsta pare ”ușor” incredibil. Dar poate că a fost prima idee de conservare, de a te asigura că vei lăsa generațiilor următiare tot ceea ce ai avut și tu parte, ba mai mult, nu te-apuca tu, desfrânat ce ești, să distrugi totul în jurul tău. Dar din păcate unii au preluat de bune aceste povestiri și n-au înțeles decât miracolul divin din ele. Unii încă îl mai așteaptă pe Iisus deși nu asta e ideea.

Eu mi-am pierdut credința când am fost în Ierusalim. Alții dimpotrivă, acolo parcă și-o întăresc. Ei bine, eu acolo mi-am dat seama că nu ăla e Dumnezeul meu. Al îmbunzelii, al răutății, al prostiei, al zgomotului inutil, al consumerismului, al lipsei totale de armonie, al istoriei îngrămădite într-o singură biserică, al lipsei de grijă pentru sine, al lipsei de zâmbete. Așa că ori de câte ori ajung în zona bisericilor creștin-ortodoxe cam prefer să le ocolesc. Știu ce găsesc înăuntru.

Cam așa s-a întâmplat și acum când am fost în Bucovina cu TFB7. Când am auzit că mergem la mânăstirea Moldovița am cam strâmbat din nas. Dar cum am trecut pragul mânăstirii mi-am scos repede aparatul foto. Uitasem că bisericile din zona asta sunt unicate în lume, sunt sub patrimoniul UNESCO și pe bună dreptate. Sunt adevărate opere de artă. Ai nevoie de mult timp să le studiezi pentru că nu sunt doar simple picturi, sunt o mulțime de povești acolo.

Eh, n-am pozat mult până când una din măicuțe m-a luat la rost, că ce tot pozez atâta, că ce treabă avem aici, că dacă avem autorizație, că e o taxă foto, că nu știu ce. Îți dai seama că m-au apucat instant toți dracii, tu-i mama ei de ospitalitate de căcat și lipsă totală de sensibilitate. Adică orice-ar fi poți s-o spui fără să-l îndepărtezi pe ăla sau să-l faci să nu-și mai dorească să vină acolo. Dacă există un Dumnezeu, sunt sigur că el zâmbește și nu stă morocănos și tot timpul gata de scandal.

 Asta e rugăciunea mea, fotografia. Asta mă face pe mine să mă simt mai aproape de locul acela. Îmi place să surprind milisecundele pe care nu le voi mai trăi niciodată. Mi se pare fascinant că fiecare milisecundă are povestea ei. Gândește-te numai câte povești pierdem! Plus că nu prea e nici o diferență între fotografie și pictură. Doar că înainte singurul mod prin care puteai să imortalizezi un moment era prin pictură. Hai să facem să fie bine, nu asta era ideea?

 În rest n-am făcut decât să mă plimb pe-acolo, așteptam să termine toți de pozat ca să mergem la masă. Măicuța aia îmi stricase toată buna dispoziție pe care o aveam legată de locul ăla. Ia stai așa, ăla nu e Jack Skellington? Acolo în geam? Ba da, e Pumkin Jack din A Nightmare Before Christmas! Vă dați seama ce mă plictiseam de-am zis că l-am văzut pe Jack în fereastra de la Moldovița când de fapt era un biet ventilator.

 După masă ne-am întors la mânăstire. Ne-a luat în primire o măicuță mai în vârsta, dar care tăia și spânzura dacă avea chef. Ușor tăioasă, cu un ton al vocii care mi-a displăcut din start, mi-a oferit surpriza de care vă vorbeam la început. A făcut pe ghidul cu noi dar nu a început să ne povestească din scripturi, nu, chiar deloc aproape. Dimpotrivă, toată discuția a trecut prin istorie, politică, știință, artă și filozofie. Ne-a prezentat istoria mânăstirii precum și semnificația picturilor atât exterioare cât și interioare, motivul pictării lor și înțelesul lor la vremea la care au fost pictate. În nici un moment nu a încercat să afle sau să ne inducă religia creștin ortodoxă. A fost cât se poate de imparțială. M-au impresionat într-un mod foarte plăcut toate aceste cunoștințe pe care le avea (m-am simțit jenat că habar n-aveam o grămadă de lucruri) și nu a fost singura. Am mai fost și la biserica din Pătrăuți care datează din vremea lui Ștefan cel Mare și e singura care și-a păstrat forma originală, iar acolo preotul ghid la fel, ne-a oferit foarte multe detalii istorice, politice, artistice, de fapt sunt oameni care preferă să arate că au citit la vremea lor, că nu sunt îndoctronați de regulile bisericești și nu vorbesc doar din prisma bisericii lor ci sunt dornici să cunoască de ce îl iubesc pe acel Dumnezeu. 

 N-am să vă povestesc eu ce am aflat despre aceste mânăstiri, care e istoria lor (și e una frumoasă) și de ce încă mai stau în picioare în ziua de azi. Asta trebuie s-o faceți voi și musai să faceți turul mânăstirilor cerând și un ghid. Asta e, încă mai suntem de rahat la capitolul ospitalitate în unele părți, o să rezolvăm și asta la un moment dat, sper. Dar în mare parte oamenii sunt ok, binevoitori și dornici să ajute. Vorba cuiva, o fi de la abstinență 🙂

Iar partea cu Biserica, indiferent în ce credeți sau nu, aici e vorba de ce a putut să creeze mâna omului cu gândul la divinitate. Și asta este ceea ce îți aduce liniște în suflet. Eu îmi amintesc când am intrat prima oară în Bazilica San Pietro din Roma că mi-au dat lacrimile. Nu mai aveam aer în piept și am rămas mut de uimire. Era ca și cum intrasem în Rai. Totul este imens și incredibil de multă liniște pentru un loc atât de mare și fiecare statuie prinde viață acolo. Și mai degrabă consider sfânt un om care poate crea un asemenea loc decât cel care se consideră trimisul lui Dumnezeu și încearcă să-mi vâre mie pe gât imaginea zeului lui folosindu-se de acel loc.

Vizitați mânăstirile din Bucovina. Chiar dacă trebuie să vă faceți un plan dinainte pentru că multe locuri pot fi închise (mă refer la locuri mai puțin umblate dar de o importanță majore). Dacă vreți să vă ajut îmi dați un semn, căci și pe noi în TFB7 ne-au ajutat mult cei din Consiliul Județean Suceava. Dar e frumos, e plin de culoare și de liniște și o să vă facă să fiți un pic mândrii de locurile astea. Avem o istorie frumoasă!