Subcarpați a lansat clipul Rău Necesar

Timp de o săptămână n-am mai scris pe blog și deja s-au adunat câteva lucruri pe care o să le uit cu siguranță dacă nu le scriu aici. Dar oricum, există un nene care n-a mai suportat succesul creat de propriul său joc și l-a dat jos de pe net, Shia și-a pus o pungă în cap pe covorul roșu iar danezii au omorât o girafă de la Zoo și i-au hrănit pe lei. Dar cel mai important e că Subcarpați au lansat în weekend clipul pentru piesa Rău Necesar, care e bestial!
  • Multe lucruri le știți și voi foarte bine. După ce Daft Punk a luat majoritatea premiilor la Grammy a urmat Super Bowl-ul care devine un fenomen mondial mai mult pentru reclamele difuzate în timpul meciului. Anul ăsta a fost plin de siropoșenie, ce să zic… În schimb, fără pic de siropoșenie a început mișto-ul față de organizarea Jocurilor Olimpice de la Sochi. 
  • Cu siguranță că cea mai tristă știre a fost cea cu Philip Seymour Hoffman. Am admirat că presa internațională n-a transformat într-un cancan motivul decesului. S-a scris decent și curat. În schimb, o publicație românească a și trântit un titlu de articol gen Vezi aici 10 vedete care au murit din cauza drogurilor. Eu mai bine vă trimit către un link care vă recomandă 16 filme în care apare actorul și o să vă meargă la inimă. La astea adăugați neapărat și A Late Quartet
  • Pe 31 Ianuarie s-au împlinit 15 ani de la premiera primului episod din Family Guy. 15 ani băi băiatule! #numazic
  • Ce este Peecycling? Nu, nu e când faci pipi în timp ce mergi pe bicicletă ci americanii s-au gândit să folosească reziduurile din urma filtrării apei menajere ca pe îngrășământ în agricultură. La naiba, la noi ar fi trebuit să crească crizanteme la fiecare colț de stradă, dar nah…
  • Gwen Stefani a postat la un moment dat pe Twitter o poză din tinerețile ei când îi cerea lui Sting un autograf, pe vremea când nu era cunoscută. Mult mai târziu ajungeau să cânte amândoi pe scenă. Cool.
  • Având în vedere că iar se apropie Valentines, Huffington Post îți dă 19 motive pentru care your best friend e cel mai bun Valentine pe care ți-l poți dori! Merită citit!
  • O tipă a postat o serie de poze cu ea peste care a aplicat cele mai răutăcioase comentarii. O idee banală în sine dar care are un efect foarte bun!
  • În caz că nu știați sau nu ați aflat încă, există un nene care n-a mai suportat succesul creat de propriul său joc și l-a dat jos de pe net. Apoi a primit amenințări cu moartea din partea fanilor. Wow, e vremea să facem și noi Piticot varianta mobilă! Mai multe, aici.
  • Shia și-a pus o pungă în cap pe care scria I am not famous anymore. A luat-o și ăsta razna de la o vreme. Ah, da, vorbim de actorul din Tranformers care acum a jucat și în Nymph()maniac.
  • În ciuda protestelor și petițiilor, Zoo-ul din Copenhaga a decis să eutanasieze o girafă pe numele de Marius, pe motiv că vrea să evite reproducerea între membrii familiei. Chiar și o grădină zoologică din UK s-a oferit să adopte giraful dar degeaba. L-au tăiat bucăți pe Marius în fața vizitatorilor și i-au hrănit pe lei.
În caz că nu ați văzut ultimul clip de la Subcarpați, deși a fost share-uit la greu weekend-ul ăsta, vă invit să-l vedeți și să-l ascultați. Sunt mândru că am cântat alături de Sound Choir și ne auzim și noi în melodia Rău Necesar. E foarte tare! Nu mai zic că e unul dintre cele mai simple dar și cele mai mișto clipuri de la noi! Big Up!

5 Comments Subcarpați a lansat clipul Rău Necesar

  1. Georgiana 10/02/2014 at 8:35 am

    Suna bine de tot piesa asta. 🙂

    Reply
    1. admin 10/02/2014 at 8:55 am

      Georgiana, da! Chiar sună bine de tot! Cam tot ce fac ei e bine de tot! 🙂

      Să ai o zi faină!

      Reply
  2. Georgiana 10/02/2014 at 12:52 pm

    Da, exact. Eu ii ascult de relativ putin timp, insa imi plac mult. Sper sa ii prind vreodata prin vreun club in Bucuresti.

    Si tu sa ai zi frumoasa! 🙂

    Reply
    1. Alex Damian 01/09/2015 at 3:23 pm

      Mulțumesc! 🙂

      Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.