M-a inspirat concursul celor de la Paravion cu #povestiridinpat și mi-am adus aminte de o poveste plină de romantism și parfum de… ciolan. Sunt sigur că o să vrei să te amuzi un pic așa că citește în continuare 🙂

Am fost odată ca niciodată cu prietena într-un weekend la mare. Și se făcea că am renunțat la biletele de la sindicat din stațiunile Saturn sau Neptun, asta după ce ne-am trezit într-o dimineață într-un hotel cu apa băltind în jurul patului. De fapt nu era apă ci refulase un WC pe tot etajul. A trebui să mă încalț cu platformele ei cu talpa din plută ca să pot ieși pe hol să văd ce se întâmplă. Mneah, cineva aruncase un prosop în WC și trăsese apa după el. UN PROSOP, bă băiatule! :))))

Așa că am decis să fim un pic mai rebeli și să alegem o altă destinație care să ne încerce limitele cazatului extrem. Direcția clară: 2 Mai! Acel avanpost al pensionarilor petrecăreți care pică de somn pe la 11 seara.

Cred că am găsit cazarea pe moment. Pe vremea aia nu era nebunia și disperarea de acum. Așa că am dat peste o casă la curte, cu niște copăcei, un leagăn în curte și cu o băbuță liniștită la poartă. O băbuță din aceea cu batic pe cap care stă pe băncuță și se uită la stradă cââât îi ziua de lungă. Doar că baba se adaptase la nevoile pieței de turism. Își ridica brațul stâng cu un gest masculin și spunea răspicat, ”Salut!”. Și noi răspundeam cu ”Sărumâna, mamaie!” deși ne venea să-i răspundem ceva de genul ăsta.

Toate bune și frumoase, ne-am cazat într-o cameră în care abia intra lumina de atâtea perdele, draperii, carpete, covoare, mobilă veche și plase de muște la intrare. În rest, o căldură infernală. ”Dușul” era în curte.

Așa că după o zi extrem de obositoare și epuizați de stat degeaba la plajă, seara am picat în pat, rupți de somn! Cam la asta s-a rezumat tot romantismul. Ea întinsă pe cei 80% care-i reveneau din spațiul locativ al patului, eu pe cei 20% lipit de perete, pe-o parte și cu o idee de cearceaf pe mine. Patul era lipit de peretele cu fereastră, lucru care îmi oferea speranța unui spațiu mai mare.

Pe la 3 noaptea se întâmplă!

Mă trezesc într-un zgomot de râcâit pe sub pat. La intervale precise, calculate. Și atunci intervine teama, frica. Nu se întâmplă niciodată ca în filme, să te dai jos din pat și să te duci să vezi ce se întâmplă. Nuuuu, frica te paralizează, tocmai ca să îți ofere posibilitatea de a analiza situația înainte de a te arunca cu capul în față.

”Un șoarece sau o rădașcă mutant roade patul pe dedesubt” concluzionam eu în timp ce stăteam nemișcat, încercând să nu-i atrag atenția că m-am trezit. M-am ridicat ușor în dorința de a cere ajutor consoartei. Nu doar dormea, ci era pur și simplu întinsă pe toată suprafața patului nedând semne că ar vrea să se trezească înainte să fim mâncați de vii!

Am zis ”Sunt singur! Singur va trebui să înfrunt acest pericol iar ea nu va știi niciodată cum m-am luptat pentru viețile noastre!”. M-am ridicat în fund, patul a scârțâit și ronțăitul s-a oprit. ”Gata! A aflat! Știe că m-am trezit!” Am așteptat cu această coloană sonoră în minte să văd cine face primul următoarea mișcare.

Sunetul a revenit nesperat de repede dar de data asta am realizat că pericolul era și mai mare. Zgomotul nu venea doar de sub pat ci și de afară. Se auzea pe geam. ”E clar, a săpat în peretele camerei! Și eu sunt singurul care știe asta?”

M-am ridicat mai bine în genunchi, am tras perdeaua pe deasupra capului (nu puteam s-o trag într-o parte) și am scos capul pe geam. Liniște. Pustiu. Adia vântul și se auzeau slab valurile mării. Știam că dorsalul meu era expus în cameră dar mă simțeam mai liniștit cu capul afară. Moment în care începe iar. Se aude de jos, unde mă și uit precaut. Așteptam să-mi sară pe față o chestie ca în Alien, să mă dau pe spate, să mă lupt prin toată camera și să mor în urletele disperate ale prietenei mele. O oră mai târziu trupele speciale aveau să vină la fața locului și să declare zona închisă iar 28 de zile mai târziu nimeni nu avea să mai trăiască pe pământ.

Dar era doar cățeaua babei care stătea tolănită de zidul camerei noastre și rodea ditamai ciolanul la ora 3 noaptea! Ceea ce urmează este relatarea prietenei mele care surprinzător, se trezise între timp. M-a văzut în pat, de fapt mi-a văzut doar fundul căci restul corpului era băgat pe sub perdea și ieșit cu totul pe geam, rostind șoptit și răspicat în miezul nopții, adresându-mă nu știu cui: 

”Roxy! Ce faci acolo??? Taci din gură!… Tu-ți gura mă-tii de câine!”

Am fost revoltat că ea nu se mai putea opri din râs deși pe mine mă trecuseră toate apele. Și după ce m-am răstit la Roxy, ea n-a făcut decât să-și ridice capul, să se uite la mine, să dea din coadă de două ori și apoi să roadă din nou ciolanul.

Mda, nu suport things that crawl under bed, squeaks and shit. Și mă trezesc imediat dacă aud chestii de genul ăsta!  

Dar acum e mai ușor. Poți să-ți cauți dinainte cazarea, să vezi camerele și în special patul în care poți să dormi, fără să ai surprize ca mine.