Hai să vă zic cum l-am întâlnit eu prima oară pe Ariel! Vreți?
Se făcea că mă duceam într-o tabără foto, organizată de Foto Union. Aici am cunoscut-o pe Corina care a venit condusă de Ariel. El era bineînțeles cu bicla. Și doar atât. Radu a tras de el să vină cu noi. Practic i-am urcat bicla în microbuz și fără nici un bagaj, a venit cu noi.
Nu știu cum s-au aliniat planetele dar mă bucur că au făcut-o. Nu știam cine era Ariel, habar n-aveam nimic de blogăreală dar am ajuns să cunosc unul dintre cei mai mișto oameni. Chiar dacă e cu vreo 10 ani mai mic decât mine, am învățat și mai am destule de învățat de la el. Asta pentru că e sincer în ceea ce face.
Și face Tribul. Iar pe lângă asta se implică constant în câte ceva. Și mă trage și pe mine după el. Și mă bucură lucrul ăsta.
Pentru că m-am hotărât să continui proiectul Ascultă cu Mine după o absență de vreo 3 luni. Chiar dacă nu e sponsorizat de nimeni, chiar dacă n-o să atragă pe nimeni ideea asta, o voi face pentru că sunt oameni care îmi cer asta. Care vor să-mi spună ce muzică ascultă. Și pentru că până la urmă contează foarte mult să ai susținători sau chiar camarazi de nădejde pe lângă tine. Ceea ce și asculta Ariel în căști:
Urmărește hashtag-ul #ascultacumine pe FB, Twitter, Instagram și Pinterest pentru a fi la curent cu acest proiect, iar dacă vrei și tu să participi și să le arăți oamenilor ce muzică mișto asculți și ce bine îți stă cu căștile alea, trimite-mi un mail la eu@alexdamian.ro.
vai cat m-a stresat cu piesa asta cand am fost la #schiem :))
A stresat pe toată lumea, stai liniștit Pănduțu! :))