Acest articol nu are nici o imagine. Pentru că la vremea respectivă rămăsesem prea prost ca să mai fac vreo poză. Sau cum mi-am luat un voucher de masaj cu pietre vulcanice și am ajuns undeva unde n-o să-ți vină să crezi! 

Acum vreun an-doi sau chiar mai bine, începuse frenezia cu voucherele gen Groupon and stuff. Evident că nici eu nu puteam să lipsesc și odată pe lună mă tundeam la saloane de fiță cu 10 lei și mai primeam și un masaj pe scalp, dat cu toate soluțiile posibile și simțeam că fac parte din altă elită. Eu care până atunci mă tundeam doar pe 6 lei în piață. 

Dar asta până când i-am zis unei tipe să mă tundă standard ”pierdut în părți și la spate” și s-a conformat până aproape de final când a început să tundă mai tot părul, dar să-mi lase un breton d-ăla de cocalar, gen cozoroc sau Statuia Libertății, dat cu gel și țepi în sus. ”Vezi că așa se poartă acum!” îmi zice ea mândră. Și îmi pare rău că era și bună dar jur că-mi venea să-i sparg fața în oglindă. A doua zi la birou, stăteam mai mult cu mâna la frunte de jenă, acuzând o durere de cap și căutam pe net vouchere de tuns. Dar m-am întors degrabă în piață. Însă nu asta a fost cireașa de pe tort.

Căutam mai mult pe relaxare, ceva ”fines”, ceva pe care n-aș fi dat bani. Așa că mă uitam și la masaje. Și găsesc la un moment dat unu super șmecher. 5 sesiuni masaj cu pietre vulcanice 50 de lei. În poza cu titlu de prezentare, o gagică întinsă pe burtă, cu spatele gol și niște pietre negre pe coloana ei. Am simțit că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior. 50 de lei!!! Ca să-mi dau seama dacă era țeapă, mă uitam și la locație. Mai văzusem eu capcane de-astea prin Rahova și mă feream. Dar aici scria 1 Mai! Pfoai, ăsta e! Dau comandă, plătesc cu cardu, printez pe toneru firmei (ce gaură în buget simt că le-am dat) și mă programez.

Blonda de mine nu știe niciodată să ajungă într-un loc fără Google Maps așa că am ajuns repede la destinație doar că… Ce dracu e aici? E doar un gang între două blocuri! Mă uitam după un salon, ceva de lux, firme luminoase dar Maps-ul îmi spunea că aici e. Zic, nah! Nu e prima oară când dă fail pe Maps, merg mai departe un bloc, mă întorc, mai iau un bloc în sens opus, îmi vine să întreb, mă întorc la gang. Mă zgâiesc ca un fraier și văd la capătul gangului o casă. Se vedeau două dudui care trăgeau cu silă din țigări. Las că întreb aici, poate știu.

”Sărumâna! Știți pe undeva prin zonă un sal…”, ”Intrați!” îmi zice una din dudui, scârbită că i-a întrerupt cineva țigara dar văzând în mâna mea o foaie A4 mototolită (voucheru printat). Mă uit iar la casă, încerc să cer o a doua părere celeilalte dudui dar ea era pierdută pe undeva între Marte și Saturn.

Intru într-o casă care se dovedea a fi mai mare decât am presupus (Narnia, frate!) și imediat în stânga trona ditamai salonul de frizerie (not again!). ”Mda, aveți voucher-ul?” mă întreabă cele mai lungi unghii false pe care le-am văzut în viața mea. Și nimic nu e mai excitant decât niște unghii false care scriu pe o tastatură. Mi s-a strepezit toată pielea și m-am îndoit ca un cameleon până a verificat voucher-ul.

Voiam să-i spun că eu am voucher la un masaj dar în același timp mă întrebam de ce naiba duduie muzica aia latino atât de tare??? ”Așteptați puțin, vă rog! Vine colega imediat”. Uuuu, I see a bonner coming! Colega era cea care tocmai ajunsese în dreptul planetei Jupiter și a trezit-o voucher-ul meu. Mi-a zis plictisită s-o urmez iar eu mi-am luat adio de la bonner. Ne-am avântat și mai mult în casă, urmând un culoar plin de gresie de spital. În capătul culoarului, printr-o ușă de sticlă, se vedea o sală mare unde se purtau niște cursuri de dans latrino-americane. Pe Meniaito instructorul urla la fetele alea transpirate să țină ritmul cu el. Deja îmi puneam mari semne de întrebare, ce dracu caut eu aici? Ce-i cu gălăgia aia? Ce-s cu ăia care dansează, ce-i cu frizeria?

”Aici, vă rog!” îmi face semn călătoarea inter-spațială, să intru într-o cameră cu uși de sticlă (gen termopan d-ăla ieftin din metal argintiu, nu-ți imagina ceva lux), dar cu afișe la medicamente și gagici făcând sport, lipite pe geam.

Intru într-o cameră cu două paturi de spital de-o parte și de alta și alte materiale care probabil că n-aveau unde să fie depozitate în casă, decât aici. Zic paturi de spital pentru că aveau cearceafuri albe pe ele și niște panouri de comandă lângă ele. Ea se duce către pat și face ceva la panoul de comandă în timp ce eu neștiind ce să fac, încep să mă deschei ușor și timid, la cămașă.

”CE FACEȚI???” Speriat, mă întorc cu fața la ea, tremurându-mi degetele pe al patrulea nasture desfăcut. ”NU VĂ DEZBRĂCAȚI! Vă întindeți așa cum sunteți pe pat!”, ”Așa îmbrăcat?” încerc eu să aduc aminte de imaginea cu titlu de prezentare din voucher. ”Da normal că îmbrăcat!” zice ea din nou, uitându-se la mine ca la ultimul pervers venit să dea o labă la salonu de masaj terapeutic.

Ajungând la nivelul maxim de incomoditate, dau să mă așez pe burtă și iar îmi zice ”NU PE BURTĂ! Pe spate!”. Ca un copil pedepsit, mă întorc, mă așez pe spate, simt că mi-au intrat chiloții în cur dar n-am curajul să mă mișc, ea mai butonează ceva la panou după care îmi spune ”20 de minute să nu vă mișcați, decât după ce s-a terminat programul!” și pleacă fără să apuc s-o întreb ce program. ȘI LASĂ UȘA DESCHISĂ! Ca să pot asculta relaxat Amor a la mehicana, dat la maxim în sala alăturată și instructorul care urla ”5! 6! 7! 8! ÎNC-O DATĂ! HAI LAVINIA, MIȘCĂ PICIOARELE ALEA!” Lavinia, o corporatistă obosită ca și mine, probabil era fleașcă și leșinată pe parchetul sălii cursului de dans, dar tot nu se putea compara cu situația penibilă în care mă aflam.

Acum trebuie să vă imaginați, ca în filmele de groază, cum camera de filmare se îndepărtează, unghiul se lărgește, eu stând nemișcat pe pat și muzica aia care urlă în toată casa. Dacă aveți HD o să vedeți cum mi se prelinge o lacrimă pe obraz.

Și începe! Aud un motoraș și simt cu niște bile ies din salteaua patului și încep să se miște ”armonios” pe coloana mea vertebrală. Zzzz, Zzzzz, Bzzzz, Bzzzz. Nemișcat timp de 20 de minute, bilele alea s-au plimbat de la un capăt la altul fără întrerupere. Simțeam cum, din când în când mai treceau oameni pe culoar și mă vedeau prin ușa larg deschisă. Ba chiar între timp se terminase și cursul de dans și toată lumea a trecut pe acolo și a văzut un bolnav întins pe pat la tratament. Probabil că i s-a făcut milă cuiva, sau nu i s-a părut normal și a trântit ușa, ca s-o închidă. Abia atunci m-am mai relaxat. Vreo 5 minute că după aia bilele s-au retras și s-a făcut liniște. Nu m-am mișcat că nu știam dacă s-a terminat dar după vreo 2 minute am ridicat capul și n-am văzut pe nimeni.

Mi-am luat geanta, am ieșit pe ușă, am ajuns la camera frizeriei unde nici unghiile și nici planeta Marte nu erau, am ieșit din casă rapid și am fugit mâncând pământul. În metrou mă întrebam în continuu, wtf was that??? Trebuie totuși să recunosc că patul ăla era genial. Bilele alea frățiuer, chiar îți mută coloana pe toate părțile. Sau chiar la ceafă, absolut genial. Dar măcar s-o fi știut de la început. Și eu care visam la o muzică Buddha Bar, lumânări și o domniță tânără, cu sânii mari și uleioși care avea să mă maseze peste tot…

Voi? Care a fost cea mai hardcoristă experiență cu vouchere pe care ați avut-o? Sau sunt singurul care a apelat la ele? 🙂