Jodorowsky’s Dune

Există un film care nu va fi făcut niciodată. Dar care stă la baza celor mai multe filme SF cu care am crescut. Aseară am văzut la Anonimul un documentar despre nebunia unui om care a vrut să facă cel mai mare film din istoria cinematografiei și motivele pentru care n-a reușit.

Am citit Dune când eram mic. Mult prea mic ca să înțeleg ceva din el. Un vierme care ieșea din pământ și te mânca, niște mirodenii, un costum care acumula tot lichidul eliminat din corp și-l transforma în apă și unu Leto sau Paul care la un moment dat orbește. Damn it, switch it to Star Wars!
Se pare că Alejandro Jodorowsky, un regizor franco-cilian, a vrut prin anii 70 să ecranizeze romanul Dune al lui Frank Herbert. Ca să înțelegeți din start de ce e atât de interesant vă spun că în pre-producție s-au cheltuit peste 2 milioane de dolari! În anii 70!!! Iar asta a inclus mii de desene, schițe de costume, casting-ul și altele dar nu s-a filmat nici o scenă!

De ce e interesant acest documentar? Pentru că la final urma să iasă un film de vreo 12-14 ore, ceva de neconceput pentru Hollywood la vremea respectivă. Apoi pentru că probabil ar fi depășit lejer 10 milioane de dolari deși casting-ul i-ar fi asigurat un loc de cinste în istoria cinematografiei (Dali, Mick Jagger, Orsone Welles, etc). Numai Dali a spus că vrea să fie cel mai bine plătit actor din istorie și a cerut modica sumă de 100.000 de dolari pe minut. Dar cel mai important lucru este că toată munca depusă în a crea acest film a devenit ulterior ca un fel de biblie al regizorilor de filme SF. Asta pentru că filme precum Alien, Star Wars, Contact, Prometheus, Indiana Jones și multe altele s-au inspirat din concept art-ul și storyboards-urile lui Dune care n-a fost făcut niciodată.
Deși la început a refuzat categoric (și de la sine înțeles), Jodorowsky s-a dus să vadă ecranizarea lui Dune în regia lui Lynch. Dar în timp ce se uita la film, a început să se lumineze la față din ce în ce mai mult. Asta pentru că era o mizerie de film! 🙂
Are dreptate probabil, mai ales că în documentar realizezi la ce scară s-ar fi ridicat realizarea acestui film. Oamenii s-au speriat pentru că dorința de a crea acest film a venit mult înaintea timpului său. Dar poate că e mai bine așa, pentru că altfel n-am mai fi crescut cu filmele SF cu care ne-am obișnuit.
Jodorowsky: ”I wanted to make a film that gives LSD hallucinations without taking LSD”

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.