La un moment puneam în fiecare duminică cele mai bune fotografii pe care le găseam eu pe Instagram. Între timp am tot văzut bloggeri și publicații (de la noi și din afară) care fac asta, motiv pentru care consider că Instagram-ul nu e doar o rețea de socializare, ci chiar o rețea de inspirație. Mă întorc cu o serie de poze, dar de data asta doar de la un singur utilizator. Care are o poveste foarte frumoasă.

De obicei mă plictisesc poveștile motivaționale. Dacă aș putea le-aș f..e un pumn în față tuturor celor care povestesc cu atâta satisfacție și mândrie cum și-au băgat ei picioarele în viața nașpa pe care o aveau aici și s-au dus ei și au văzut toată lumea și că și tu poți dacă vrei, trebuie doar să vrei. 

Un rahat, it doesn’t work that way! Vă spun de pe-acum, rețeta e foarte simplă. Trebuie să fi făcut pentru asta, să ai personalitatea aia miseirupistă și poate chiar să te naști un pic nesimțit. Dacă n-ai chestia asta în tine, e ok, stai la birou și ține de job-ul ăla. That’s life!

Nu vreau să vă demotivez. Deloc. Dimpotrivă. Dacă vrei să schimbi ceva în viața ta îți spun că se poate dar nu prin sfaturile altora. Dacă nu te-ai născut cu Indiana Jones în sânge și nu ești deja pierdut pe undeva prin Tibet, sau stai și scrii o carte de pe vreo insulă pustie, atunci probabil că încă îți mai dorești să ajungi în locurile alea din mailurile primite pe adresa de la birou. Poate că ai și ajuns acolo, dar doar într-o vacanță de-o săptămână din care n-ai înțeles nimic, pentru că la întoarcere ești doborât de volumul de muncă dublat. Dar dacă vrei pe termen îndelungat, atunci doar tu vei știi cum. Cum? Nimeni nu știe, vine de la sine 🙂

Cel mai ușor e să se întâmple ceva care să aibă o încărcătură emoțională foarte puternică. Un Big Bang! Nu ceva pe care să-l creezi tu, căci crede-mă că n-o să ai curaj. Nu, or să te ajute alții. De obicei sunt ăia care vor să te doboare, să te culce la pământ, să scape de tine. Îi urăști, dar ei sunt portița ta de scăpare. Odată ce te-ai trezit la podea, începi să te târăști și în momentul ăla o să vezi că nu e atât de greu să te ridici. Frica de a te ridica de jos e de un infinit de ori mai mare decât ridicatul în sine. Dar asta n-o s-o știi decât în momentul în care ești jos. Pentru că până atunci zona de comfort te ține bine la căldurică și îți hrănește frica de a încerca altceva.

Știu, m-am depărtat mult de subiectul Instagram dar toată această introducere de ”10.000 de paragrafe” are rolul de a vă prezenta o persoană care motivează nu prin texte motivaționale, ci prin imagini și povești de la fața locului. E o prietenă cu care am fost coleg în aceeași multinațională. Nu ne știam decât din priviri. La un moment dat, plictisit de viață și de multitudinea lucrurilor la care am renunțat din cauza job-ului, m-am înscris la un workshop foto pentru bloggeri. Acolo am dat și peste ea și mi-am zis că nici acolo nu scap de corporatiști. Dar având același scop, ne-am împrietenit și am continuat să mai vorbim și la firmă. Anul trecut prin august a plecat în Brazilia. BOOM! What? Wait, cum? Dap, rapid! Știe portugheză și a găsit cumva un program prin care preda ca profesor acolo. Și de aici a pornit o călătorie pe care pe mine mă fascinează. E unul dintre cele mai bune și faine conturi de Instagram. Și o să vă spun de ce.

Nu e genul de profil care să respecte cerințele unui cont de succes Instagram. Adică nu pune poze cu ea în chiloți din baie sau în colanți de la sală (deși ar putea, că arată foarte bine) și nici nu face pozele alea stricte cu același filtru VSCOCAM și să arate totul țiplă. Căci asta trezește follow-eri. Dacă intri pe feed-ul cuiva și din primele șase imagini o să vezi o unitate în viziunea fotografică, atunci o să dai follow. Dacă nu, nu prea, chiar dacă sunt și poze foarte bune pe conturile alea. Și Instagram știe asta pentru că ei nu promovează doar conturile alea cu zeci de mii de follow-eri, ci și cei cu câteva sute de follow-eri chiar dacă au o singură poză bună. A fost și cazul ei, căci a apărut pe blogul celor de la Instagram cu un articol. 

Dar de ce îmi place? Pentru că e un cont cât se poate de personal, aș putea spune chiar intim care spune o poveste foarte plăcută. O să vezi probabil locurile alea pozate atât de perfect în mailurile pe care le primești la birou dintr-un alt unghi, un unghi mult mai personal. Toate pozele din articol sunt ale ei și te asigur că dacă-i oferi atenție o să dai scroll până aproape de final. Nu te aștepta la niște poze făcute cu DSLR-ul sau iPhone 6 și prelucrate săptămâni întregi. Nu, așteaptă-te la ceva mai personal, mai uman. 

Chiar vorbeam cu ea weekend-ul trecut pe Facebook, întrebând-o ce mai face. Eu de aici din București, ea de undeva de prin Peru, la peste 3500 de metri altitudine. Atunci am zis că o să scriu despre ea. Și nu scriu ca o altă poveste motivațională, că uite (domne) cum a reușit. Asta pentru că doar voi puteți schimba ceva. Oamenii nu pot decât să vă împingă la podea. De ridicat, nu te-ajută nimeni! Doar să-ți dea pe la nas cu niște povești motivaționale ca să te târăști și să nu mori acolo jos. De ridicat, o să te ridici doar singur.

Ea este Anamaria Pirea (Instagram, Facebook). Iar poza de jos e a ei. Cea mai bună fotografie de fotojurnalism al unui amator (părerea mea). Luată în timpul unor lupte de stradă în Brazilia. Fotografia a fost preluată de un ziar local. Are doar o mie și-un pic de follow-eri pe Instagram și o poveste de milioane!

Scuze pentru captura oribilă a imaginilor de pe Instagram. Pe contul ei, fotografiile se văd clar.