Ascultă cu Mine Vicky

 

Well, cred că Vicky are unul dintre cele mai mișto job-uri din lume. Vine cam odată pe an în țară și îmi povestește toate aventurile ei. Pe lângă asta îmi mai pune căștile pe urechi ca să ascult o piesă mișto, chit că vreau sau nu. Dar de fiecare dată e ceva ce adaug în lista de favorite pe Youtube. Dar știu că de fapt ești curios să vezi ce job are 🙂

În tâmpenia mea șochez de fiecare dată când le spun oamenilor că cel mai tare job din lume e ăla de porn star. :))) Adică în pana mea, tre să te duci pe o insulă exotică unde tre să faci sex numai cu bunăciuni și pe lângă asta mai ești și plătit! How ironic is that???
Dar serios vorbind acum, cred că majoritatea ar fi de acord cu mine când spun că cel mai mișto job e ăla care presupune să călătorești foarte mult prin lume. Chit că ești un travel blogger, jurnalist, sau doar lucrezi la Lonely Planet. Vicky nu face parte din nici una din categoriile de mai sus dar nu prea stă mai mult de 2 zile în aceeași țară.

 

Asta pentru că e flight attendant la una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. Iar asta îi oferă oportunitatea de a călători peste tot în lume. De fiecare dată îmi trimite poze și-mi spune unde e. E ca și cum sunt conectat la o lume la care n-am avut niciodată acces. Adică, uite! Vorbeam acum vreo câteva zile pe Whatsapp și la un moment dat mă întrerupe și-mi zice ”Mă duc să văd Himalaya”. Iar eu zic ”Să faci ce?”. Câteva minute mai târziu revine cu imaginea asta din avion
Da! Ăia sunt munții Himalaya! Și cu lucruri de genul ăsta mă surprinde de fiecare dată. Motiv pentru care știu că sunt norocos că o am ca prietenă și am zis că ăsta chiar e un job super mișto. Și da, sunt sigur că mulți dintre voi ați vrea să fiți întâmpinați de Vicky în avion, doar că va trebui să vă luați bilete la clasa I, căci doar acolo o s-o întâlniți de-acum înainte 😛
Dar hai să vedem ce-ascultă acum, căci multe piese din playlist-ul meu personal vin de la ea. Și cum mă cunoaște foarte bine și știe ce-mi place, vă propun să ascultăm Sebastien Tellier cu Look. O piesă foarte mișto, de chilleanu pe vremea asta mohorâta și cu un clip care știu că o să vă hipnotizeze. Așa că, dream on, dragilor! 🙂

Caută hashtag-urile #ascultacumine și #listenwithmeproject sau urmărește paginile de Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu acest proiect, iar pe Youtube poți asculta playlist-ul proiectului. Dacă vrei să faci parte din acest proiect și să le arăți oamenilor ce muzică mișto asculți și ce bine îți stă cu căștile alea, trimite-mi un mail la eu@alexdamian.ro.

 

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.