Trăiește-ți visul!

20130911_213458_20130911234447000

Sunt atât de concentrat pe ideea de a-mi transforma visul în realitate încât nici nu mi-am dat seama că între timp chiar îmi trăiesc visul!

Am visat de când eram mic și nu m-am oprit nici acum. Începând de la acel Ferrari Testarossa pe care îl admiram doar în surprizele Turbo, până la ideea de a face înconjurul lumii, nu m-am oprit nici o clipă din visare. Dar multe din lucrurile pe care le-am visat s-au întâmplat deja, au fost realizate și se vor concretiza în viitorul apropiat. Și mi-am dat seama că nu m-am mai uitat demult în urmă să văd cât din ceea ce am visat s-a transformat în realitate, ci doar mă uit în față și mă deprim de fiecare dată când mă gândesc cât de departe sunt de ceea ce visez.

Dar, wow, ce-i în urmă! Pfoai, e o viață atât de faină! Am ajuns să călătoresc prin lume prin ceea ce fac. Am absolvit Conservatorul și asta mi-a oferit șansa de a merge printr-o mulțime de turnee prin lume. În același timp mi-am stăpânit și setea de fotografie. M-am apucat de blogging, ceea ce iarăși mi-a oferit o șansă de a călători prin lume. Cu ocazia asta am cunoscut o grămadă de oameni faini și mulți artiști pe care îmi doream din tot sufletul să-i cunosc.

Mi-am dat seama că nu trebuie neapărat să mă plimb prin lume ca să cunosc anumiți oameni, pentru că unii vin chiar la tine în țară și trebuie să profiți de asta. Fiind muzician de profesie (așa zice în acte), am rămas fidel acelei lumi a muzicii clasice, am învățat și mă simt norocos că sunt unul dintre cei care știu ce efect benefic poate să aibă această muzică asupra noastră. Și evident că mi-am dorit să cunosc artiștii, compozitorii sau dirijorii acestei muzici. La început mi se părea imposibil, dar am făcut și asta.

Într-un an m-am dus special în Londra ca să-i ascult pe cei de la The King’s Singers, grupul vocal preferat și cei care m-au inspirat extraordinar de mult pe direcția cântului vocal. Am stat de vorbă cu fiecare dintre ei și la final eram fleașcă! Festivalul Enescu i-a adus pe cei de la Swingle Singers, un alt grup vocal de care eram îndrăgostit și nu-mi venea să cred că îi ascultam live și că stăteam de vorbă cu ei după concert. La fel l-am cunoscut și pe Jordi Savall, un om pentru care port o întreagă admirație.

Ba chiar mă gândeam la un moment dat în timpul unui concert din cadrul Festivalului Enescu. Cum ar fi, nene, să fii pe scenă și nu în sală. Să te dirijeze un Daniel Barenboim, un Zubin Mehta sau un Sascha Goetzel. Și guess what! S-a întâmplat. Anul ăsta am avut o colaborare cu Filarmonica George Enescu și am fost într-un turneu în Istanbul unde am cântat într-un concert dirijat de Sascha Goetzel.

Ideea e că indiferent ce visezi, nu tre să uiți să-ți trăiești visul respectiv. S-ar putea să ți se pară doar o conjunctură, o coincidență, când de fapt poate fi un vis de-al tău din trecut. Așa că e bine din când în când să ne uităm în urmă și să vedem care vis s-a trasnformat în realitate și să ne dăm seama dacă nu cumva ne trăim deja visul. Dacă nu se întâmplă nici asta, atunci poate ar fi timpul să faci ceva în sensul ăsta. 🙂

Uite, din 3 Septembrie începe Concursul Internațional George Enescu, iar organizatorii au pus la îndemâna tuturor o aplicație tare faină pe care vă recomand din tot sufletul s-o încercați. E un test, dar nu ca alea din Cosmopolitan unde spui cum te vopsești ca să afli cu cine te căsătorești. Diferența e că din testul ăsta chiar rămâi cu ceva. Practic răspunzi la niște întrebări foarte faine, iar la final vei afla dacă visezi în funcție de cele patru secțiuni de Concurs, Vioară, Violoncel, Pian și Compoziție. Adică afli dacă ți-ar sta mai bine ca și compozitor sau ca instrumentist. Pe lângă asta vei afla și unul dintre citatele lui George Enescu care ți se potrivește cel mai bine, precum și, ia fiți atenți la asta, ce concerte ți se potrivesc mai bine din cadrul Concursului. Asta e foarte tare și ar trebui implementată la mai toate festivalurile de muzică. Vreau să merg, dar nu știu unde, așa că răspund la niște întrebări, iar aplicația îmi spune la ce concerte ar fi bine să merg.

Mie mi-a ieșit că aș fi compozitor, deși am cam chiulit la orele de compoziție din Cons (dacă știam…), iar citatul chiar mă caracterizează: “Perfecțiunea, care este pasiunea atâtor oameni, nu mă interesează. Ceea ce contează în artă este să vibrezi tu însuți și să îi faci pe ceilalți să vibreze.” – George Enescu

Ia bagă o fisă și spune-mi ce ți-a ieșit! Sunt curios. Uite aici link-ul.

1 Comment Trăiește-ți visul!

  1. Matei Radulescu 03/09/2016 at 11:43 am

    Si mie tot compozitor mi-a iesit

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.