Bobby McFerrin – The Voice

english version

La început a fost Vocea. Apoi a fost scaunul şi sticla de apă. În final a apărut microfonul pentru ca Vocea să fie ascultată de milioane.
Sâmbătă seara am fost martorul unui eveniment divin. Sau de fapt nu trebuie sa fii atât de divin încât să atragi masele. Asta a dovedit un simplu om care a urcat pe scena Sălii Palatului, sâmbătă seara în Bucureşti.
Este prima oară când îl ascult live pe Bobby McFerrin deşi a mai vizitat România şi în 2005. Nu-mi amintesc cu exactitate de ce nici nu-mi amintesc primul său concert dar m-am bucurat nespus demult când am văzut că voi începe anul cu un asemenea concert. Cred că e cea mai tare experienţă la care am luat parte. Ăsta e genul de concert care te face să te simţi cu adevărat bine şi să poţi aprecia muzica şi artiştii la adevărata lor valoare. Nu a fost genul ăla de concert unde un artist vine şi cântă numai hituri (unele remixate), având în spate o grămadă de instrumente amplificate de zeci şi mii de waţi. Să nu mai zic că mai şi aruncă 2, 3 propoziţii sau cuvinte în limba nativă şi publicul e compleşit de emoţie.
La început te loveşte vocea lui. Deci, are o voce incredibilă omul ăsta. Coboară şi coboară ca apoi să sară vreo 2 octave fără să falseze. Chiar dacă vocea sa este amplificată tot trebuie să ai ceva grave naturale încât să-ţi vibreze pieptul. Şi toate astea având în vedere că piesa din deschidere a durat cam 10 minute. Asta poate fi obositor şi într-un cor unde ai suport printre colegi, unde poţi să respiri fără să te simtă cineva, dar să faci chesti asta de unul singur vă asigur că nu-i deloc uşor. Şi nemaivorbind că prestaţia sa se bazează în special pe improvizaţie, cea mai grea formă de cânt.

Numeroasele sale tehnici de cânt te dau pe spate iar stilul său de a cânta din gât şi bătăile din palme te fac să te apleci înainte pe scaun şi să asculţi şi mai atent. Am încercat şi eu asta cu microfonu în gât şi la prima încercare nu s-a auzit nimic în monitoare. Şi nici la a doua 🙂
Dar mai apoi eşti şi tu invitat să cânţi. E cel mai tare şiretlic. Plăteşti, cânţi şi te simţi bine. Pentru că n-ai cum altfel să te simţi când cânţi “alături” de Bobby McFerrin. Întotdeauna m-am întrebat cum se face că publicul său are întotdeauna voce. De fiecare dată când cântă Ave Maria sau Bach sau Bolero-ul, publicul pare să aibă voce şi ceva cunoştinţe muzicale. E adevărat că mulţi artişti şi muzicieni vin la concertele sale, dar totuşi…

Cam 3000 de oameni au venit la acest concert. La început am crezut că o să stau pe unde vreau, fiind sigur că sala va fi mai mult decât goală. Dar m-am bucurat în final că totuşi atât de mulţi care au venit la concert. Chiar dacă am aflat că au fost şi oameni care au considerat că şi-au pierdut timpul acolo. Unii preferă să rămână la un anumit nivel de cultură unde se simt mai bine şi mai protejaţi. Şi deşi încă mai suferim de sindromul comunist şi anume acela în care aplaudăm ca nişte bezmetici pe fiecare melodie sau de fiecare dată când ceva mai energic se întâmplă pe scenă, au fost câţiva care i s-au alăturat lui Bobby McFerrin pe scenă, fiind chiar oameni talentaţi.

Înainte de a lăsa imaginile să vorbească de la sine vreau să spun că asta a fost prima oară când am văzut pe cineva dedicându-se cu adevărat muzicii. Pentru mulţi artişti, pe lângă muzică, imaginea este mult mai importantă. Ba chiar mai mult de atât. E cea care asigură de fapt notorietatea şi faima şi atrage foarte mulţi fani, dar în acest fel niciodată atingând acel nivel al interpretării şi înţelegerii muzicale.

A fost totuşi şi ceva trist în seara aceea. Şi anume, faptul că Bobby McFerrin a îmbătrânit. Anul ăsta se apropie de 60 de ani. Dacă l-ai vedea fără să-l asculţi ai privi probabil doar un om bătrân. Nici nu ţi-ar trece prin minte ce se ascunde de fapt în spatele imaginii sale modeste. Căci aici e surpriza lui McFerrin. Înăuntru a rămas acelaşi spirit tânăr şi ambiţios şi experienţa acumulată în ani de concerte se poate observa cu uşurinţă. Iar vocea nu l-a părăsit câtuşi de puţin. E de necrezut! Mulţi la vârsta asta au doar două şanse. Să se lase de cântat sau să se angajeze într-un cor de biserică unde vocea nu este primul atuu.
Enjoy the photos!

Nu doar cântăreţi au venit alături de Bobby pe scenă. La un moment dat a chemat din sală persoane care vroiau să danseze. Asta a fost o chestie foarte interesantă. Ideea era că invitatul dansa iar Bobby McFerrin se ocupa de “coloana sonoră”. De remarcat faptul că putea să citească personalitatea fiecăruia înainte ca aceştia să se apuce să danseze. Prima interpretare a fost oferită de o balerină acompaniată de McFerrin cu o muzică specifică, urmată de o tipă ceva mai solidă care a “primit” o muzică mai ritmată şi tot aşa. Chiar şi fetiţa de la sfârşit s-a mulat perfect pe sunetele înalte copilăroase cântate de McFerrin.

Trei muzicieni sau muzicanţi români sau ţigani au fost chemaţi să cânte alături de Bobby McFerrin, în concert. Cristinel Turturică la ţambal, Ionică Minune la acordeon şi un contrabas. Ne-am cam temut să nu se transforme totul într-o muzică lăutărească de nuntă dar de fapt a fost ceva cu totul inedit atât pentru noi cât şi pentru lăutari de asemenea. A fost chiar fain iar la final, cântăreţii i-au oferit o dedicaţie lui Bobby McFerrin interpretând “Don’t Worry Be Happy” în varianta lăutărească, care a sunat de altfel şi bine, fără să cadă în ridicol. Au mai venit apoi pe scenă câţiva cântăreţi care au format un cor ad-hoc pentru un periplu de piese în care s-au putut recunoaşte motive din muzica africană. Printre corişti am văzut şi câţiva Sound-işti şi chiar şi de la Corul de Copii Radio. Foarte tare! Bravos!

La final, după multe aplauze, McFerrin s-a întors pe scenă nu pentru a cânta, ci pentru a vorbi cu publicul. Un moment unic şi intim pe care noi însă neavând formată o cultură de concerte, n-am ştiut s-o apreciem la adevărata valoare. Toată lumea vroia mai degrabă ca artistul să cânte în loc să realizeze cât de privilegiat era momentul în care un muzician te întreabă ” Aveţi întrebări?” în loc să-ţi dea un bis care face oricum parte din program. Sper din tot sufletul ca această experienţă să se repete şi Bobby McFerrin să mai concerteze la noi pentru că văd că public există în sfârşit şi pentru aşa ceva.

1 Comment Bobby McFerrin – The Voice

  1. Adrian Popa 09/02/2010 at 10:48 am

    Uauuuu, cred c-a fost sublima seara. Felicitari si pentru foto. …voiam sa spun si "la mai mare"…dar nu stiu daca exista…

    Reply

Leave a Reply to Adrian Popa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.