În data de 12 octombrie 2008 a avut loc în jurul Casei Poporului din Bucureşti (ce-mi place denumirea asta) o cursă de proporţii. Deşi motoarele de maşini au lipsit cu desăvârşire, cursa s-a desfăşurat în prima parte a zilei blocând astfel traficul spre disperarea şoferilor. De fapt a avut loc un maraton, mai bine zis Maratonul International Bucuresti. Ceva nou pentru noi şi zic eu o iniţiativă destul de bună deşi acest oraş lasă mult de dorit în privinţa oricărui eveniment ai vrea să-l organizezi. Mai ales un maraton într-unul din cele mai poluate oraşe din Europa. Dar chiar şi-aşa au fost destui care s-au înscris în maraton şi ce e mai important este că am avut parte şi de participanţi din diferite ţări străine.

N-am reuşit să prind startul maratonului, dar pe la ora 13.00 evenimentul nu prea prezenta mare interes din partea bucureştenilor. Normal, lipseau motoarele. Probabil că pentru mulţi a fost doar o prostie, un lucru inutil, ceva ce n-au înţeles atât timp cât un mod de viaţă sănătos ne este total străin şi de neconceput. Dar oamenii au alergat şi mulţi au rezistat până la final unde au fost răsplătiţi cu premii în bani sau doar medalii.

Traseul a fost ales cu grijă si a avut distanţa 42,195 km. Mai multe informaţii cu privire la traseu si cursă puteţi citi aici.

A fost de asemenea un prilej de a te bucura de linişte în Bucureşti şi apoi de o plimbare cu bicicleta chiar fără să fi deranjat de maşini şi de poluarea acestora.


Oricine a putut participa la această cursă iar diferenţa de naţionalitate, etnie sau vârstă a fost lejer vizibilă.

Marius Vintilă, participant în cadrul maratonului de la Bucureşti.

Concurenţii au avut pe parcursul traseului posibilitatea de a se răcori cu bureţi uzi sau apă plată şi băuturi energizante.

Câştigătorul celei mai lungi curse a fost nimeni altul decât un kenian pe nume Francis Maundo, după el urmând tot un conaţional de-al lui. Primul român care a trecut linia de sosire a ajuns pe poziţia a şaptea, Artur Miklos.

Chiar dacă nu au reuşit să prindă un loc pe podium, toţi participanţii au fost primiţi cu aplauze la linia de sosire şi au primit o medalie.

Poate că nimic nu este imposibil şi încet încet vom vedea şi alte lucruri care ne vor schimba modul de viaţă. Ar fi bine ca astfel de evenimente să se repete, iar oamenii să aiba mult mai mult interes faţă de astfel de competiţii atât printre cei care participă cât şi printre cei care doar se uită.