Un nou punct de interes a apărut în traseul turistic din Bucureşti (dacă a existat vreodată aşa ceva). Peştera de la Romană e deschisă spre vizitare tuturor celor care îşi permit o călătorie cu metroul. În sensul de mers Pipera-IMGB, în dreptul ultimului vagon de tren, putem observa cum natura şi-a urmat cursul natural, prin subţirelele stalactite din tavan ce au dat naştere la adevărate stalacmite asezonate cu gunoaiele de rigoare atât de specifice acestui popor minunat.
Aşadar, orice elev care nu-şi permite să meargă în tabără cu colegii la Peştera Muierii (nu, chiar există o peşteră cu acest nume şi nu are legătură cu strada Mătăsari) din diverse motive financiare are acum o posibilitate mult mai puţin costisitoare dar la fel de îndestulătoare şi plină de învăţături în aprofundarea cunoştinţelor de speologie sau speluncă.