E clar. Românii sunt nesimţiţi. Nu mai am nici un dubiu. Şi nu mă refer neapărat la faptul că sunt genul de nesimţiţi răi, ci pur şi simplu nu realizează cât de mult pot ei să deranjeze cu propria lor existenţă. Ca indivizii din imaginea de mai sus cu care m-am trezit în ultimul moment, pe contrasens, pe prima bandă, în plin centrul Bucureştiului. Normal că ei considerau în acel moment că sunt mai presus decât oricine şi că au loc toţi să-i ocolească. Pentru că e foarte uşor să nu respecţi nişte reguli de circulaţie mai ales când n-ai habar că ele există sau că cineva ar trebui să le pună în aplicare. Ceea ce mă face iarăşi să mă întreb de ce există Poliţie în ţara asta? Şi cum au poliţiştii maximul tupeu să se plângă de salariile proaste când ei nu muncesc niciodată? Chiar nu-mi doresc să văd un imbecil care să dea din mâini în mijlocul intersecţiei şi să nu poată fluidiza traficul mai mult decât o poate face un semafor (care oricum e sincronizat împotriva fluidizării traficului de cele mai multe ori). Prefer să văd “organul” aruncând cu amenzi în stânga şi în dreapta. Câţi bani ai putea face într-o zi pentru încălcarea regulilor de circulaţie….
Aşa că am ajuns să le doresc dispariţia (adică moartea) acestor “oameni” (adică poliţişti) pe motiv că ocupă spaţiul degeaba, ba mai mult, mai şi consumă resursele unei societăţi. Cum bine spune o vorbă: “If a cop thinks (if ever) his brain (if any) blows off !”.
Aceeaşi “dispariţie” le-o doresc şi şoferilor nesimţiţi. Aşa, câte-un stâlp să le iasă în cale, că de cele mai multe ori iau şi nevinovaţi cu ei. Şi ce bine ar fi apoi. Am reuşi în sfârşit să plecăm odată din punctul A şi să ajungem în punctul B fără să ne folosim vreodată claxonul.