A devenit deja ceva obişnuit ca în fiecare an să fie organizat show-ul de Tuning la Bucureşti. În acelaşi timp se desfăşoară şi Salonul de Motociclete (mda, ăia de se plâng că nu suntem noi şoferii atenţi cu ei, sărăcuţii, deşi noaptea abia dormim de zgomotul pe care îl fac sau de nesimţirea de care dau dovadă în trafic).
Show-ul de tuning a evoluat faţă de primele ediţii dar anul acesta n-aş putea spune că lucrurile s-au schimbat foarte mult.
De fapt, parcă toţi băieţaşii de bani gata care şi-au tunat într-un mod grosolan maşinile închiriază un spaţiu la romexpo şi cer bani ca să te uiţi mai îndeaproape la “creaţiile” lor.
Mă tot aştept la mai multe lucruri interesante la un astfel de salon. Să văd şi eu mai exact cum se fac maşinile respective, mai multe modele de la mai mulţi producători că m-am plictisit de aceleaşi golfuri, bmwuri şi audiuri sau mai ştiu eu ce alte nemţisme. Să văd de asemenea la faţa locului expuse mai multe kit-uri pentru diverse modele, decât să-ţi umpli standul cu 3 maşini şi cu asta basta.
N-aş putea spune că totul e un fiasco, au fost într-adevăr destul de multe modele reuşite şi chiar aş putea spune că am rămas impresionat tot de vechiile noastre dacii frumos lucrate şi expuse la standul Dacia Rally Team.
Bineînţeles că n-au lipsit nici prezenţele mai mult sau mai puţin feminine la Tuning Days. Ba spre final aş putea spune că mai degraba anumite modele de femei erau mai reuşit tunate decât maşinile pe care se odihneau pozând de zor. Sper ca la un moment dat cineva să se trezească şi să facă nişte bani adevăraţi dintr-un salon al fotomodelelor tunate (sau nu) din România.
Chiar dacă sunt acolo ca să-ţi pozeze încât atunci când ajungi acasă şi descarci pozele vezi că n-ai reuşit să fotografiezi nici o singură maşină, situaţii reale pot fi surprinse cu uşurinţă. Unu şterge praful în maşina, una pozează şi alta se uită la pozele cu ea, împingându-şi leneşă burtoaca înspre în faţă. Mda, şi deşi accesul persoanelor sub 18 ani era interzis, mai mulţi copilaşi se plimbau agale printre…maşini.