De Florii prin Bucuresti

Multă lume la Muzeul Satului din Bucureşti cu ocazia Sărbătorii de Florii. Încă odată dovedit faptul că suntem mult prea mulţi în aceast oraş iar locurile şi evenimentele de recreere sunt foarte puţine.
Înghesuială la intrare, coadă, trafic blocat din cauza handicapaţilor (căci altfel nu prea am cum să-i consider) care nu pot să parcheze decât la maxim 50 de metri de locul unde au nevoie să ajungă, ce mai, un week-end tipic românesc. De maximă distracţie situaţia în care unii şoferi chiar şi-au dorit să iasă de pe aleea din faţa intrării muzeului, deşi aceasta era plină de oameni care stăteau cuminţi la coadă.
Mă rog, înăuntru parcă scăpai un pic de nebunia de afară (dar nu şi de aglomeraţie) şi imediat te relaxai.

Suveniruri la tot pasul au cam golit buzunarele vizitatorilor iar pe alţii i-au făcut doar să se uite cu admiraţie.


Concerte au fost cât e ziua de lungă iar pe scena improvizată au prestat mulţi artişti de muzică populară şi nu numai. Aici amintesc de amicii corului Sound, cei de la Anton Pann care întotdeauna ştiu să aducă atmosfera muzicii vechi printre ascultători.
Bineînţeles, nu a lipsit nici corul Sound care pe o zi aşa frumoasă a cântat de plăcere chiar şi cu doi tenori şi cu lacrimi în ochi de la soarele arzător şi vânticelul care sporea efectul.
Cine a fost acolo probabil că s-a simţit excelent indiferent dacă a venit special pentru târgul de Florii, pentru muzică sau doar pentru a se plimba.
Oricum, este o locaţie ideală pentru a scăpa de stresul de zi cu zi.

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.