Anul 2010 – Anul Biodiversitatii

În ultima decadă a apărut acest obicei de a transforma un an întreg într-o campanie la nivel mondial. Anul trecut a fost Anul Pământului, din care amintim campania legată de Earth Hour, care se şi vrea repetitivă. De lăudat faptul că acea campanie a avut ecou şi în România, la un nivel destul de restrâns, bineînţeles. Şi asta în primul rând s-a datorat absenţei oamenilor la o astfel de campanie. Poate şi pentru că am stat destul cu lumina stinsă pe timpul lui Ceauşescu, dar poate pentru că şi suntem foarte proşti şi ignoranţi.
Anul 2010 este anul Biodiversităţii. De fapt, toate aceste campanii au un scop comun şi anume acela de a trezi interesul omului de rând pentru mediul înconjurător. Este nevoie de înţelegere şi cât mai multă dezbatere publică legată de acest subiect încât omenirea să realizeze în sfârşit cât de importante sunt deciziile pe care le luăm zi de zi.
Chiar dacă noi suferim de o frustrare maximă legată de imposibilitatea noastră de a ne fi desfăşurat viaţa în lux pe perioada comunistă, asta nu ar trebui să ne dea dreptul ca acum să facem exces de zel. E adevărat că noi ca naţie mai avem foarte mult până când vom avea o gândire ecologică şi asta pentru că abia acum avem posibilitatea să trăim aşa cum ne-am dorit. Acum, fiecare îşi permite o maşină şi nu ar accepta să meargă la servici cu maşina altuia. Statutul social în sfârşit poate fi etalat pentru că există în continuare mulţi spectatori. De mersul cu bicicleta nici pomeneală. Doar n-au murit ăia la Revoluţie ca noi să mergem tot cu bicicleta sau cu RATB-ul.
Nici mizeria de afară nu ne creează probleme. Mizerie pe care tot noi o creăm. Şi nu trebuie să dăm vina doar pe şantierele din Bucureşti ci ar trebui să ne gândim la fiecare spaţiu “verde” de pe lângă blocurile noastre care de cele mai multe ori este format doar din praf. Acest spaţiu rămâne în continuare un altar al pensionarilor care oricum nu se mai ocupă de el, dar care creează foarte mult praf si mizerie. Probabil că vor mai trece încă 20 de ani până când vom descoperi cu adevărat proprietăţile gazonului de iarbă şi modul în care acesta trebuie întreţinut.
Dar se întâmplă lucruri şi mai grave. Un exemplu ar fi Măcelul de la Balc, vestita partidă de vânătoare a lui Ion Ţiriac. Tocmai când sărbătorim Anul Biodiversităţii, tocmai în acest week-end, în jur de 300 de mistreţi vor fi vânaţi şi ucişi pentru plăcere. Pentru mine un om nu mai este om, indiferent de realizările sale din timpul vieţii, renumele său precum şi asocierea de o patrie anume, atâta timp cât această persoană se coboară la nivelul ăsta de “distracţie”. Această formă de distracţie poate fi împărtăşită doar de cei mai laşi oameni posibili. Eu o pun pe aceeaşi scară cu terorismul. Atunci când te consideri mai presus decât toţi ceilalţi (vânătorii pentru că au bani pentru a ucide iar teroriştii pentru că îl au pe aşa-zisul lor Dumnezeu) nu demonstrează decât laşitatea prin care poţi ucide pe cineva într-un mod mişeleşte. Cu puşca de la distanţă sau cu bomba. Toate astea fără a avea o confruntare directă cu cel care-ţi este deopotrivă inamic sau entertainment.
Am auzit că anul acesta a participat şi “marele om de afaceri” Elan Schvarberg…whatever, că mai toţi au terminaţia “erg” şi care declara pentru un cotidian că toţi românii ar trebui să se apuce de vânătoare, mai ales că perioada crizei financiare nu a trecut, ba dimpotrivă, se va înrăutăţi. Jidanul ăsta împuţit ar trebui să ştie mai degrabă că nu toţi românii suferă de frustrarea lui sexuală prin pierderea unei femele cunoscute în trib ca fiind o mare vedetă şi având un bust alăptător la fel de mare. Pierdere de care se bucură acum un om simplu fără “erg” în terminaţia numelui de familie. I-aş sugera eu să fugă el pe câmp iar ceilalţi să aclame aşa cum făcea Borat în filmul său: “Let’s hunt some jews!”.

La nivel de oraş totuşi am mai evoluat. Îmi amintesc din copilărie de copiii ăia cretini şi bolnavi mintal care torturau puii de câini. Îi aruncau de la ultimul etaj, îi aruncau în smoală fierbinte, îi omorau cu pietre sau îi striveau de caldarâm. Cruzimea de acel gen cred totuşi că s-a mai diminuat, marea problemă cu care a rămas să ne confruntăm acum, este cea a vieţii de la ţară şi modul în care animalele domestice de muncă sunt tratate. De câte ori nu am auzit de cazuri şi am văzut filmuleţe cu cai bătuţi cu o cruzime fără egal de către “stăpânii” lor pentru simplul motiv că nu pot să tragă greutatea la care sunt supuşi.

Acestui urs sedat i se recoltează ilegal fierea pentru un tratament tradiţional.

Totuşi, în lume se întâmplă lucruri şi mai rele care le aflăm doar datorită unor oameni dedicaţi cauzei lor. În ultimul număr din National Geographic se vorbeşte despre traficul de animale şi uşurinţa cu care această meserie este practicată. Există oameni care se ascund în spatele unor afaceri legale, cum ar fi Grădinile Zoologice, şi fac trafic de animale, asta doar pentru că legile sunt foarte puţine şi iertătoare în acest sens. Ba mai mult, guvernele unor ţări sprijină astfel de oameni în acţiunile lor. Bine că totuşi avem în continuare o problemă cu drogurile şi homosexualii.

În continuare din ce în ce mai multe specii de animale periclitate sunt vânate pentru uz comercial sau medical. Animale care sunt vândute pentru companie, care sunt împăiate sau devenite delicatese culinare sau pur şi simplu transformate în haine. Asta pentru că oamenii nu au habar de cum ajung aceste vietăţi în farfuriile lor sau care a fost drumul acelei haine de blană de la animal la om. Probabil că la un restaurant ţi se va părea foarte atractivă o delicatesă culinară dar poate ne gândim de mai multe ori înainte, atunci când privim imaginea de mai jos. Nu, nu sunt saci de cartofi ci saci de broaşte ţestoase destinate mesei de seară.

Ştiţi că sunt momente care te marchează pe viaţă. Întâmplări şocante care nu ţi se mai şterg niciodată din memorie. Să fi martor la un groaznic accident auto sau să vezi uciderea unei persoane, etc. Lucrurile astea probabil că te vor afecta până spre sfîrşitul vieţii sau până când îţi va funcţiona memoria. Un astfel de lucru m-a marcat şi pe mine acum ceva vreme după ce am urmărit un documentar de la PeTA. PeTA vine de la People for the Ethical Treatment of Animals şi este o organizaţie care luptă împotriva actelor de tortură aduse animalelor. Ei se ocupă cu investigarea sub acoperire a diverselor activităţi desfăşurate de companii producătoare de haine sau mâncare. De fapt, tot ce are legătură cu animalele şi procesarea lor în diverse scopuri comerciale. Acest filmuleţ nu avea mai mult de 5 minute, dar am rezistat eroic la doar 2 minute şi jumătate. În el era documentată acţiunea de jupuire de viu a unui animal în scopul obţinerii blănurilor atât de căutate. Erau capturaţi doar ratoni, pui de vulpi polare şi alte asemenea animăluţe care atunci când le vedem suspinăm cu un sincer “Aaaaah”. Filmuleţul nu îl voi posta dar vă pot spune ce se întâmpla acolo.
Practic, animalul este agăţat de glezne în cârlige, apoi blana este tăiată doar în jurul gleznelor. De acolo se apucă cu degetele şi este trasă în jos de pe carne. Ţin să menţionez că în tot acest timp animalul este în viaţă. Şi atunci vine întrebarea, de ce animalul este în viaţă? Păi simplu, “oamenii” care fac chestia asta probabil că primesc un dolar pe zi, atât cât să-şi întreţină familia la nivelul subzistenţei. E clar că nu e loc şi bani pentru un vaccin pentru euthanasiere. Şi oricum, nici un producător nu este interesat de costuri în plus. Apoi te întrebi de ce nu-l omoară cu cuţitul. Păi iarăşi simplu, doar nu vrei să distrugi blana căci nu mai are nici o valoare după aceea.
Dar partea cu adevărat îngrozitoare şi de-a dreptul înspăimânătoare de-abia acum venea. Moment după care nici nu am mai putut să mai urmăresc documentarul încercând să nu mor din cauza nodului ce mi se pusese în gât. După ce terminau cu animalele le aruncau pur şi simplu într-un container. NU LE OMORAU, le lăsau să moară de durere. Dap, doamnelor, nu cred că vreţi să vă imaginaţi cum e să mori de durere după ce tocmai ai fost jupuit de viu. Asta doar pentru voi, cică să arătaţi mai bine. Şi mai spuneţi că bărbaţii sunt inutili şi nu fac nimic pentru voi. Păi uite ce pot face unii bărbaţi. Şi care-i treaba cu hainele de blană, ca eu tot nu înţeleg? Arăţi ca dracu, e ca şi cum ai o husă pe tine, nu-ţi scoate deloc formele în evidenţă, nimic. Arăţi penibil, nu e nimic fascinant într-o haină de blană. Bărbaţii când fac dragoste cu o femeie nu îşi doresc un animal mort lângă ei. Oare când o să înceteze obsesia asta pentru hainele de blană. Mai ales că acum am văzut că sunt la modă căciulile cu cozorocul şi urechile din blană. Încercaţi totuşi să le alegeţi pe cele care sunt imitaţie.
Colţii acestui macaque sunt tăiaţi pentru a nu provoca răni celor care îi cumpără ca animale de companie.
Şi vă mai propun ceva. Chiar dacă toţi strâmbăm din nas şi spunem că nu avem tăria să ne uităm la aşa ceva, ar trebui totuşi s-o facem. Pentru că doar aşa realizăm cât de nasoală e lumea în care trăim şi cât de răi sunt oamenii de fapt. Eu abia mă abţin acum de câte ori văd vreo femeie încă purtând haine de blană pe stradă. Nu mă iau de părinţii noştri care nu au avut acces la informaţie şi care pentru ei era o demonstraţie a statului în societate, ci mă iau de cei care acum au acces la informaţie, pot să vadă exact cum a fost făcută o haina de blană, sau accesoriu, şi totuşi aruncă cu bani în ele.

Trebuie să vizitaţi site-urile ONG-urilor care se ocupă cu astfel de acţiuni şi să încercaţi să-i sprijiniţi. Pe site-ul PeTA o să fiţi îngroziţi dar poate doar aşa o să ne ridicăm toţi de la birou şi să încercăm să facem ceva. Ei nu ne cer decât să-i ajutăm cu bani şi cred că putem să facem asta, pentru ca ei să investigheze în continuare cazuri de tratament necorespunzător animalelor, precum în imaginea de mai sus unde ni se explică modul în care puii de elefanţi sunt dresaţi pentru circ. Sunt despărţiţi de lângă mama lor şi sunt legaţi de picioare şi niciodată nu au voie să iasă afară să se joace, asta pentru a le distruge spiritul. Ies afară doar pentru dresaj care de altfel este foarte violent.

Site-ul World Wildlife Foundation este disponibil şi pentru România şi ar trebui accesat în vederea programelor desfăşurate pe teritoriul României. Şi cu siguranţă că puteţi găsi informaţii cu duiumul pe internet sau în revistele de specialitate. Ideea e că anul ăsta putem să ne informăm şi să nu mai trecem nepăsători pe lângă aceste fapte. E timpul să facem nişte schimbări în viaţa noastră şi să-i facem şi pe ceilalţi conştienţi de aceste lucruri. Şi nu cred că este foarte greu să facem asta.
Dar la finalul acestui post, care nu ştiu de câţi va fi citit, măcar din curiozitate, mă întreb cu adevărat câţi oameni suferă atunci când văd că natura cu tot ce implică ea suferă. Suntem destul de ignoranţi şi poate că ar trebui odată şi odată să renunţăm la obiceiul ăsta prost. S-ar putea chiar să trăim mai bine şi să fim mai fericiţi cu ceea ce facem.

Imaginile au fost preluate de pe site-urile National Geographic, PeTA, Adevarul, etc şi nu îmi aparţin.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.