Enjoy the Silence

Well, am găsit de curând un loc unde te poţi bucura de o linişte incredibilă şi absolută. Bineînţeles că sunt foarte multe astfel de locuri, care să te depărteze de zgomotul cotidian, dar acesta este chiar aproape de Bucureşti. Am urcat până la cota 2000 din Sinaia împreuna cu Oana şi cu Bianca şi bineînţeles să nu uităm, şi cu Pinguinul. Ca o mică paranteză, cam asta s-a ales de marele meu plan de anul acesta de a bate la picior Făgăraşii (unde mi-am mai pierdut vreo doua unghii acum ceva ani) şi de a ajunge pe Vârful Moldoveanu. În schimb, m-am urcat într-o duminică în maşină şi m-am îndreptat către Sinaia. Numai ca acolo sus când am ajuns nu mi-a mai ars neapărat de urcat, căţărat, efort, etc, ci de a mă bucura un pic de natură.

Bun, cam de aici începe cota 2000. Oricine poate să ajungă aici inclusiv nelipsitele “domnişoare” pe tocuri. Şi chiar şi aşa, nu trebuie decât să parcurgi vreo 300 de metri ca să te bucuri de liniştea absolută.

După ce ne-am îndepărtat vizibil şi audibil de Telecabina încât să nu mai auzim minunata muzică lăutăreasco-manelistică dăm peste un prea frumos semn ce ne indică o zonă care sună a titlu de film mai degrabă.

Ajungem lejer până la începutul pârtiei de schi, ne mai bucurăm un pic de soare, apoi cotim la dreapta.

De aici nu ne rămâne decât să coborâm câţiva zeci de metri şi să ne îndreptăm către cabana din vale.

Ultimul şi cel mai greu pas e acela de a te arunca pur şi simplu pe jos şi a te odihni. După numai câteva secunde o să începi să auzi acel ţiuit în urechi, semn că nici un alt sunet nu vine din exterior. E o linişte atât de înspăimântătoare încât te simţi nevoit să faci ceva zgomot: “Băi, ce linişte e, voi auziţi?” Mda, vorba aia genială de la Vacanţa Mare (în vremea când aveau umor): “De unde aud eu liniştea asta?”. Adevărul e că suntem atât de dezobişnuiţi de linişte încât ni se pare ciudat să nu auzim nimic. Nici măcar vântul care freamătă printre ramurile copacilor sau printre firele de iarbă. Nimic. Doar un spectacol vizual care se derulează fără sonor. M-aşteptam ca măcar norii să-i aud, ca de văzut îi vedeam cum vin spre mine. Nimic.
Toată chestia asta nu face decât să-ţi încarce bateriile corespunzător pentru săptămâna ce va urma. Mai mult decât orice haine cumpărate, masă la restaurant, film la cinema sau mai ştiu eu ce.

După ce deschizi ochii începi să ai mici halucinaţii şi mai faci un pic de zgomoz ca să-ti revii. Iar apoi îţi dai seama că e timpul să te întorci. Nu de alta, dar dacă tot n-ai urcat, macar de coborât să cobori pe propriile-ţi picioare.
Deasupra norilor şi totuşi cu picioarele pe pământ.

Normal, că doar ştii ce oameni de bun gust stau în ţara asta. Ăsta-i popasul de la cota 2000 unde se servesc cârnăciori Q7 şi permanent e o atmosferă de nuntă tipic românească. În schimb arată impecabil, aproape că ai zice că ai ajuns la o biserică în construcţie….sau nu. Nu-ţi rămâne decât să fugi mai departe şi să-ţi vezi de drum.
Chestia asta îmi aminteşte de o scenă din Lord of the Rings.
Pe la final, pe aici au mai trecut o maşinărie, un căţel în căutare de hrană în locul greşit şi un “ursuleţ” pierdut. Dar chiar şi-aşa că recomand cu căldură să ascultaţi concertul de John Cage – 4’33” la cota 2000 că nu-i un efort prea mare (pentru mai multe informaţii despre cine e Cage ăsta sau ce-i cu 433 ăla, accesaţi cu încredere link-urile).

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.