Summer Well Feeling

 Aștepți ușor îngândurat. Te cam dor picioarele dar nu te miști prea mult pentru că nu vrei să-ți pierzi locul. Ai răbdat de foame și de sete ca să fii aici. Nu prea știi ce se întâmplă în spatele tău. Nu vrei să te gândești că alții acum stau întinși pe iarbă, vorbesc, râd și glumesc, mănâncă, se plimbă, fumează, nu, nu vrei să faci asta. Pentru că tu ai venit aici cu un singur scop, să îi vezi și să îi simți pe cei din fața ta. În momentul în care ei intră pe scenă atunci lucrurile se schimbă cu totul. Acum sunt cei din spate care și-ar dori să fie în locul tău. Iar ție nici că-ți mai pasă acum. Ei sunt atât de aproape de tine acum încât ai putea să îi atingi. Și asta te face să te dezlănțuiești incontrolabil. 
 Nu sunt și nu am fost genul care să mă zbat să ajung cât mai în față sau să fiu în primul rând. Prefer cât mai în spate încât să am locul meu și să pot să mă desfășor fără să mă înghesui cu alții. But that’s just me! Weekendul trecut am fost totuși în primul rând la Summer Well cu fotografii, ceea ce mi-a oferit oportunitatea de a vedea cum arată primul rând. Pot spune că îi înțeleg pe oamenii care fac asta și le admir pasiunea. 
Mai jos câteva fotografii făcute publicului în timpul concertelor de duminică. Unii simt cu adevărat muzica și se exprimă ca atare, alții au ajuns acolo probabil din întâmplare sau forțați de prieteni sau alții care pur și simplu știu să iasă în evidență.
Mulțumesc Orange Romania pentru invitație.

2 Comments Summer Well Feeling

  1. Bogdana Dobre 17/08/2013 at 11:42 am

    Loved it. Every single word, every single photo. Si sa stii ca si eu sunt de fel una din "front rowers". Cel putin incerc sa ajung cat mai in fata de fiecare data, fiindca feelingul e de nedescris! Sa fii atat de aproape incat sa vezi firicelele de transpiratie curgand pe tamplele lui Bono, well, it's kinda priceless 🙂

    Reply
  2. Anonymous 18/08/2013 at 12:29 pm

    Am fost in primul rand si nu cred ca se ajunge acolo din intamplare, mai ales ca trebuie s-ajungi la festival devreme-ish. Si poti simti muzica si fara a iesi in evidenta. (fetele care se vad sarind in poze sunt 2 bulgaroaice si o frantuzoaica, am avut ocazia sa ne cunoastem. Poate romanii simt altfel muzica 🙂 )

    P.S. Frumoase poze. Multumim!

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.