Odată la doi ani Bucureștiul devine mai frumos și oameni îngrijiți și gata de concerte se îndreaptă elegant spre Festivalul Enescu. Mirosul obișnuit de transpirație și aerul încins e înlocuit acum de parfumurile fine.
Mda, știu. E cu ”fasoane” și ”somoane”. Numai lume ”bună”, toți vorbesc afectat, ”Toți merg la Enescu, dragă!”. Dar îmi place chiar dacă știu că de multe ori e o falsitate. Altfel te simți între oameni care se îmbracă elegant (chiar dacă majoritatea sunt în vârstă) și altfel îți impui ție o doză de respect.
Suntem deja la mijlocul Festivalului iar eu deja am niște preferați.
Pittsburgh au un sunet foarte curat și au reușit să transforme Sala Palatului într-o adevărată sală de concerte. Clar sunt preferații mei de până acum. Dar abia suntem la mijlocul festivalului și mai tre să vină și London.
Așa că pentru cei care au fost la Pittsburgh eu am notat următoarele:
Pavane de Gabriel Faure op. 50, probabil una dintre cele mai frumoase lucrări ascultate până acum. N-aveam habar de ea dar e absolut superbă.
Aram Khachaturian – Nu știu exact sigur ce. Un scherzzo probabil. Oricum a fost ceva improvizat deoarece un clarinet a început să cânte la un moment dat solo și timid tema din ”Bun îi vinul ghiurghiuliu” al Mariei Tănase deși nimeni nu s-a prins, urmată imediat apoi de tema din ”Rapsodia Română” moment în care publicul a început să se prindă și să aplaude gestul.
Richard Wagner, Uvertura din Lohengrin
Credit Foto: Andrei Gîndac