Mă duc rar la cinema să văd filme românești. Odată pentru că mi se pare că se face o școală de film de-ți tai venele de depresie (ceea ce se întâmplă și în Scurt/4) și apoi pentru că avem mari probleme pe partea de sunet. Dar s-au cam rezolvat în Scurt/4.
Am fix 3 filme românești preferate. Singurele pe care le-aș revedea oricând cu plăcere. Primul e Filantropica pentru că mie îmi aduce aminte un pic de Kusturica. Apoi e Legături Bolnăvicioase care tratează un subiect care n-are nici o legătură cu sărăcia românească, mizeria, mișto-ul față de incultură, comunism sau viața la țară. Pur și simplu a fost altceva. Iar cel mai bun mi se pare seria de scurt metraje din Amintiri din Epoca de Aur.
Și că tot veni vorba de scurt metraje, cam asta se întâmplă și în Scurt/4 (vreau și eu un bilet la scurt pe patru). 4 filmulețe care tratează moartea prin viziuni regizorale diferite. Viziuni regizorale diferite… wow, de unde am scos-o și pe asta!
Primul, O lume nouă, e tristuț rău. E momentul în care să mănânci cu poftă popcorn-ul cu cola fără să te sperii că ai pierdut ceva. E tot ceea ce detest în cinematografia românească. Lipsa totală de emoții, de joc actoricesc, de poveste, de tot. Și nu pentru că n-avem actori, am eu o problemă cu scenariștii români. Și am văzut chestia asta în multe filme românești. Cu cât e mai sec și mai pe liniște, cu atât pare cică mai artistic. Dar pe de altă parte probabil sunt sub target, văzând Terminator 2 de vreo 20 de ori când eram mic.
Al doilea, Trece și prin perete, e mai fun. Chiar dacă e un singur cadru destul de static, e o poveste pe care mai toți am trăit-o la un moment dat. Adică atunci când ești copil și-ți moare un vecin în bloc iar adulții nu țin niciodată cont că tu ai 5 ani și te caci pe tine de frică, iar ei vorbesc cu lux de amănunte de cum a murit individul.
Al treilea, Kowalaski, chiar dacă are fix un singur cadru, mi-a plăcut cel mai mult. E cu Andi Vasluianu, Șerban Pavlu și Dorian Boguță (chiar e mișto partea lui în care vorbește doar în rusă de parcă ar fi un lucru normal). O povestioară faină, se lasă cu umor și omor și lauzi persoana care s-a ocupat de casting. Nici că se potriveau mai bine. De la cadru, la lumină, imagine, scenariu, actori, tot de fapt, l-am clasat ca fiind cel mai bun și m-am relaxat că nu mi-am pierdut deloc timpul la cinema.
Ultimul, Să mori din dragoste rănită, e probabil cel mai fun. Nu știu cine a ales ordinea celor 4 filme dar se pare că sunt în ordinea potrivită. Ăsta are un simț al umorului destul de dubios (în sens bun) și sunt sigur că o să prindă bine la hipsteri. Asta dacă nu ești prea hipster, că atunci nu-ți mai place nimic. Pe mine m-a bucurat să văd că există tupeu pe parte de scenariu și un facepalm la filmul ăsta e semn bun.
Deranjant poate fi faptul că între filme rulează distribuția fiecărui scurt metraj ceea ce te cam scoate din stare. Dar am apreciat foarte mult un lucru. Băh, nene! Imaginea e foarte bună (unele fiind filmate cu camere RED) iar sunetul, well, e prima oară când înțeleg tot ce spun actorii într-un film (filme) românești (românești). Cu chestia asta m-a cucerit. Dap, cu un lucru atât de simplu dar necesar.
Mai e o chestie pe care n-o înțeleg. De ce îi învață pe copii la școala de film că ”muzica nu e bun în filme”. Deci se feresc toți de muzică ca de dracu. Eu întotdeauna am zis că un film românesc îl recunoști după lipsa totală a muzicii sau a coloanei sonore. Dar am renunțat să mă strofoc din cauza asta. Dacă se vrea o interpretare cât mai apropiată de realitate, atunci reușesc din plin. Doar că nu de-aia mă duc eu la cinema.
Scurt/4 e un experiment pe care vi-l recomand. N-o să vă pierdeți timpul și hai să zicem că îl bag la categoria ”Hai să ne susținem producția internă dacă merită”. Și merită, zic eu.
Sursă foto: Blog de Cinema
Cât de mult mi-a plăcut Legături Bolnăvicioase. Țin minte că eram în liceu și de ziua mea prietenele mele mi-au făcut un tricou pe care scria: La mulți ani, Roboțel! Cred că mi s-a făcut dor și l-aș mai revedea.
Cât despre soundtrack, ai dreptate. Nu știu de ce nu folosesc soundtrack în filme. Eu când am descoperit piesa de mai jos în Legături Bolnăvicioase, m-am îndrăgostit de ea. Și am iubit și am să iubesc piesa asta. Și m-am bucurat ca un copil când la miezul nopții (anul ăsta) am auzit-o din senin la itsy bitsy, pentru că mi-a readus aminte de film, dar și de momentul în care ascultam pe repeat piesa.
https://www.youtube.com/watch?v=D4HZlXkthMs
Dap, chiar mi-au adus aminte, Andra, de muzica din Legături! Fain tare! 🙂