Empty Bucharest

Bucureștiul e de-a dreptul pustiu, dimineața pe 1 ianuarie. Anul trecut am încercat să rămân treaz dar, neah. M-am trezit pe la un 9, am fugit în oraș dar deja era trafic. Anul ăsta mi-a ieșit, am rămas treaz și am reușit să fac niște poze foarte faine!

Am petrecut alături de prieteni (mă bucur nespus că-i am) și am reușit să prind și răsăritul. Aveam de mult obsesia asta de a rămâne treaz și a face poze în București când nu e nimeni. Așa că am reușit să lipesc vreo două petreceri și am plecat pe la un 8 și ceva din zona Cotroceni, către centru.
A fost mega cancer aseară și azi dimineață. Pe telefon îmi apăreau -20 de grade și bateria care se consuma cu viteza luminii. Aveam fularul peste nas, dar aburul format din aerul expirat se transforma într-o pojghiță de gheață, atât pe fular cât și pe sprâncene și gene. Când apropiam aparatul foto de față, se uda din cauza respirației, dar cum îl luam de pe față vedeam cum îngheață instant umezeala pe display. Ușor mind fuck! Așa că n-am zăbovit prea mult, am fost tot timpul pe mișcare.
Bucureștiul nu e chiar pustiu pustiu. Încep să circule autobuzele, taxiurile mai speră la vreun client pierdut și evident că se mai găsește unu care să oprească pe prima bandă cu avarii. Dar chiar și-așa, mașinile și oamenii sunt niște elemente extrem de rare pe la 8 dimineața și vă recomand să faceți asta odată în viață. Iar liniștea din oraș e de domeniul SF-ului. Îmi aduce aminte de o scenă din Vanilla Sky.

Am trecut pe la Origo în ideea de a bea o cafea, dar oamenii încă erau în zona de ”rupt în gură”. Bine, și eu am pretenții la 9 dimineața pe 1 ianuarie. Așa că mers-am mai departe pe Victoriei în sus și mă uitam speriat cum îmi moare și bateria de la cameră (din cauza frigului).
Pe la Palatul Regal deja așteptam vreo 2 semafoare ca să nu prind absolut pe nimeni în cadru, așa că mă gândeam să mă îndrept spre casă. Doar că înghețasem în ultimul hal și am zis să mă încălzesc undeva.
Acel undeva a fost Catedrala Sf. Iosif, unde la 10.30 începea și slujba de Anul Nou, așa că s-a pupat la fix. Nici că se putea un ending mai bun decât să mă așez pe bancă (catolicii sunt mai civilizați ca ortodocșii), să închid ochii și să ascult slujba acompaniată de orgă. Din păcate, după Kyrie Eleison (prima parte a slujbei) am simțit că o să mă întind pe bancă să dorm, așa că m-am ridicat și m-am dus acasă să mă culc.
M-am trezit după 5 după-amiaza. A fost o zi bună.
P.S. Albumul cu toate fotografiile îl puteți vedea aici.

5 Comments Empty Bucharest

  1. Livia 01/01/2015 at 9:02 pm

    Foarte, foarte faine pozele! 🙂

    Reply
    1. admin 01/01/2015 at 9:11 pm

      Mulțumesc mult, Livia!

      Reply
  2. Anonymous 02/01/2015 at 10:13 am

    Bravo Alex!

    Reply
    1. admin 02/01/2015 at 10:29 am

      Mulțam mult! 🙂

      Reply
  3. Cosmin / Manyah 06/02/2015 at 12:52 pm

    Le-am vazut pe data de 2 ianuarie distribuite pe Fb. Felicitari!

    Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.