Cum am salvat o domnișoară de la ananghie!

Anul trecut n-am prea ieșit din casă să fac poze. Deprimat, frustrat, mă uitam din pat la pozele mișto pe care le făceau alții. Dar cele pe care le-am făcut de 1 ianuarie și au devenit virale mi-au dat o poftă de viață incredibilă și încredere și mai mare în mine. Pentru asta trebuie să mulțumesc celor 3000 și ceva de like-uri, aproape 1400 de share-uri și sutelor de cereri de prietenie. Și cum să mulțumesc alfel, decât prin noi fotografii din București.

Azi dimineață m-am întâlnit cu Dragoș și Cristina la Unirii, în ideea de a merge și a face niște poze. Destul de cancer afară, dar nu la fel ca pe 1 ianuarie. Deja mă simțeam călit 🙂 Soarele răsărea din spatele Bibliotecii Naționale, așa că am mers în primă fază pe malul Dâmboviței. Și am ținut-o tot așa până în Centrul Vechi. 

De acolo am mers la pas cu corporatiștii care se îndreptau către impunătorul sediu BCR (habar n-aveam că centrul vechi e shortcut pentru corporatiști, dimineața). Am încercat apoi să fac niște poze clădirii CEC și… ”Alo, n-aveți voie să faceți poze aici!”, deși e o plăcuță pe care scrie Monument Istoric.

Ciudat de multă liniște în centru, totuși. M-așteptam să fie mai aglomerat. Dar având în vedere că până și cafenelele preferate erau închise, am reușit să ne încălzim într-o clădire de unde am făcut niște poze faine și unde mi-am găsit aparatamentul de vis (un fel de studio d-ăla la ultimul etaj, ca-n filmele americane, cu scară de incediu, cu tot tacâmul). Sărumâna, domni zugravi, că ne-ați arătat ce să pozăm! 🙂

De prea mare cancer am băut o cafea la French Bakery, iar eu am leșinat pe un Quiche cu brânză albastră. Apoi ne-am îndreptat către Rezervația Naturală Văcărești, unde ne-am întâlnit și cu Emanuel. După niște instagrame sub podul Văcărești, am pornit în descoperirea acestui teren atât de puțin cunoscut de bucureșteni, dar care e la îndemâna tuturor.

Rezervația ar putea aduce căcălău de bani din turism, dar again, noi habar n-avem să ne vindem. Vă sugerez să faceți o plimbare pe-acolo într-o zi. Acum nu vă așteptați să vedeți urși, vulpi polare, palmieri și arbori sequoia. E un bazin care demonstrează că natura întotdeauna găsește o cale. Și dacă vrei să vezi ceva, tre să ai răbdare. Dar zona e absolut minunată pentru o plimbare de duminică. E multă liniște aici.

Pe drum ne-am întâlnit cu Cristian și omul meu, Victor. Nici nu m-așteptam să nu-l văd pe Cristian aici, având în vedere că în ultimul timp pune poze numai de-aici. Apoi ne-am făcut un mare curaj și am mers pe lacul înghețat (gizăs, e prima oară în viața mea când îmi fac curaj să traversez un lac înghețat).

Pe lac ne-am întâlnit cu niște oameni voioși la o copcă mică. Pe blogul lui Dragoș o să vedeți mai multe poze cu ei. Mi se pare atât de fain să vezi niște oameni stând la copcă pe minus nu știu câte zeci de grade, pentru niște peștișori, iar în spate se ridică semețe turnurile Asmita. That is the charm of Bucharest!

După ce-am traversat teferi lacul (e safe, stratul de gheață e foarte gros, dar oricum merită să fii atent), am auzit un foșnet într-un tufiș. Abia atunci am dat peste această domniță de Fazan care se prinsese într-o funie de plastic, într-o tufă plină de spini. Probabil o capcană. Am vrut să filmez această misiune de salvare la care am participat toți, dar evident că imediat după ce-am apăsat record, am apăsat și stop (idiot). Oricum, după ce domnița a fost salvată, ne-a mulțumit stând cuminte la niște poze (săraca, era speriată), apoi și-a luat zborul către stufăriș. Eu iubesc orice fel de animale și chiar nu m-așteptam să fiu atât de aproape de un specimen atât de frumos. Era chiar pufi! I’m in love! 

Mai multe poze din album puteți găsi aici.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.