Instameets

 

Cum să nu crească Instagramul? Crește bine și frumos. Adică, weekend-ul ăsta avem deja două instameet-uri! Eu zic că e de bine.

Mâine de la ora 12.00 avem primul instameet organizat de Tarom. În hangarul de la Otopeni, ceea ce înseamnă că vom merge la avioane acasă, să vedem ce fac ele cât timp nu zboară. Eu de-abia aștept să ajung acolo, mai ales că-mi plac avioanele de mor! Mă rog, poate nu e o asociere de cuvinte tocmai plăcută 🙂
Pentru participare e nevoie însă de un mail de confirmare din partea celor de la Tarom și asta doar din motive de securitate. Nu e un eveniment cu porțile deschise ci doar cu o înregistrare în prealabil. Detaliile le puteți găsi aici.
Pentru cei care nu pot ajunge le sugerez să urmărească hashtag-ul #instameettarom și contul de instagram @tarom.airline pentru a vedea toate fotografiile pe care le vom face mâine acolo.
Apoi, duminică începând cu ora 11.00, vom avea parte un instameet organizat de către Coca-Cola cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani a sticlei contur Coca-Cola. La Muzeul Național de Artă Contemporană (adică MeNeACe) e deschisă deja o expoziție legată de istoria celei mai cunoscute sticle din lume, iar duminică o să vedem și instagram-ul plin de imagini de acolo.
La fel, urmăriți hashtag-urile #KissHappiness și #100yearsInstaMeet sau pur și simplu contul de instagram @cocacolaromania.
Mă bucur că există un interes din ce în ce mai mare al brand-urilor față de Instagram și faptul că realizează ce motor bun de promovare a devenit această platformă. E adevărat, Instagram-ul e departe de a putea face niște analize complete și a avea niște cifre exacte (obsesia agențiilor și a clienților), dar el funcționează al naibii de mult. Și asta e demonstrat de multitudinea brand-urilor care în afară folosesc Instagram-ul în toate campaniile lor.
Hai, să avem un weekend plin de poze frumoase!

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.