N-am mai fost demult la un film așa că m-am hotărât să mă duc direct la Everest. Mai văzusem pe Facebook niște statusuri și am zis hai să văd ce-i de capul lui. După ce-am ieșit din sala de cinema am zis din nou: N-am mai văzut demult un film.
M-am proțăpit fix în mijlocul sălii de IMAX și m-așteptam să am sentimentul că voi urca pe Everest. Tehnologia a avanasat atât de mult încât așteptările sunt pe măsură. Din păcate filmul este la fel de mediocru precum subiectul Everest. Când ajungi să citești știri asemănătoare despre Everest și vezi că cea mai mare problemă acum e cantitatea de rahat uman de pe muntele ăla, îți dai seama că deja nu mai e cine știe ce. E prea mainstream.
Subiectul filmului este legat de cea mai mare tragedie de pe Everest din 96 când 8 oameni au murit în timpul unei expediții din cauza unei furtuni. De fapt a fost cea mai mare tragedie, deoarece în timp ce filmările erau în toi anul trecut în Nepal, 16 oameni au murit în timpul unei avalanșe pe Everest (majoritatea șerpași), știre de care probabil o să vă amintiți căci a fost all over the news.
Și tot evit să vorbesc despre film pentru că nu prea am despre ce. În primul rând nu vei avea parte de nici o imagine spectaculoasă. M-așteptam la niște landscape-uri care să-mi taie respirația. M-așteptam să văd mai mult și să simt mai mult despre senzația trăită la peste opt mii de metri altitudine. M-așteptam la o exagerare și o acțiune mai puternică în timpul filmului, căci d-aia e film chiar dacă e bazat pe fapte reale. Probabil că documentarul din 98 făcut de IMAX este de o mie de ori mai interesant (vizual cel puțin) decât filmul de acum.
Bine, nu înseamnă că filmul nu merită văzut, doar că nu trebuie să vă faceți prea multe așteptări. E un film solicitant, înțelegi cam cât de dificilă e ascensiunea și probabil motivul pentru care oamenii vor să facă asta. Probabil de-aia filmul nici nu mi-a ajuns la suflet, deoarece nu mă număr printre cei care să-și dorească atât de mult să atingă Everestul. Mai degrabă aș sta în Base Camp și aș face niște fotografii după care să bălesc o viață întreagă. Căci până și acolo aș fi mai sus decât orice altitudine pe care am experimentat-o până acum (vreo trei mii și ceva de metri în Austria). Dar poate vă face cu ochiul acest featurette de mai jos (de unde am luat și poza pentru articol). Și de văzut, merită văzut la IMAX. Că pe laptop e posibil să-l opriți după primul sfert de oră. 🙂
