La fereastra mea

Processed with VSCO with e1 preset

Și mori de cald în autobuz în timp ce dai scroll pe Facebook și vezi cum toți prietenii tăi pun poze din vacanță, iar tu ești singurul care se duce la birou. Bine, nu ești singurul, mai sunt și alții cu tine în autobuz, dar tu nu mai vezi asta. Dar dacă ți-aș spune că poți să te bucuri de vacanță la tine în oraș, m-ai crede? Ba mai mult, ai putea avea foarte multe de câștigat din asta. Ia hai să te provoc!
Poate mă invidiezi pentru stilul meu de viață. Că sunt tot timpul plecat și că mă plimb peste tot în timp ce tu mă urmărești pe Facebook, de acasă sau în pauzele de la birou. Stai liniștit, nu te panica, și eu îi invidiez la rândul meu pe alții care se plimbă prin toată lumea și care pare că nu stau niciodată acasă. Și uite, anul ăsta am făcut o singură dată baie în mare! Și mi-e dor de mare grav de tot. Dar până ajung acolo, nu m-ajută cu nimic să mă uit la pozele din weekend din Vamă și să suspin, așa că m-am decis să mă bucur de vacanță în oraș, acolo unde îmi petrec majoritatea timpului (spre surprinderea tuturor).
Da, majoritatea timpului ni-l petrecem în oraș. Iar pe timp de vară trebuie să profităm cât mai mult încât să ne bucurăm de vacanță în propriul nostru oraș. Ieși cu prietenii la o terasă, în club, te plimbi pe stradă, te dai cu bicla sau pur și simplu stai acasă și te bucuri de o carte bună într-o după-amiază liniștită, după care îți pui coatele pe geam și admiri tot ce se întâmplă afară.
Și dacă tot ești la geam, ia pune mâna pe telefon și arată-mi cum se vede vacanța de la fereastra ta. Fă o poză prin care să văd lucrul ăsta. Încadrează frumos rama ferestrei și arată-mi ce se vede dincolo de ea. Sau chiar când ești în oraș cu prietenul/prietena într-o cafenea. Fă-i o poză prin fereastră și arată-mi cum te bucuri de vacanță la tine în oraș. Pentru că da, asta e provocarea. E aceeași provocare pe care am primit-o și eu de la VEKA România (Instagram VEKA), lider mondial în furnizarea de sisteme PVC pentru ferestre.
Și de ce am acceptat-o? Pentru că mi se pare foarte faină ideea lor. Da, nene, ia hai să-i umplem un pic de invidie pe cei care sunt acum în vacanță în altă parte. Crezi că ei nu stau pe Facebook ca și tine? Și cu siguranță că o să li se facă dor de orașul lor din cauza ta! Ba mai mult, prin pozele astea ai șanse să câștigi și tu la urmă o vacanță binemeritată!

Mecanismul e simplu. Trebuie faci niște poze la tine în oraș (indiferent de oraș și de țară) prin care să le arăți tuturor cum se vede vacanța de la fereastra ta. E musai să surprinzi un cadru de fereastră și nu urma clișeul ferestrelor vintage scorojite și cu geamuri murdare. E demult depășită ideea asta. Găsește și tu niște profile cu tâmplărie PVC mai curate prin care să poți fotografia o reflexie frumoasă. Că ești la tine acasă și-ți decorezi frumos fereastra, că ești cu prietenii în oraș la o cafenea, idei sunt destule, trebuie doar să le pui în practică. Iar după ce ai făcut poza, o poți urca pe Instagram folosind hashtagurile #lafereastramea și #vacanta și să dai tag în poză contului de instagram @vekaromania. Pe Facebook te folosești de aceleași hashtaguri, mai adaugi și #VEKARomania și musai să copiezi linkul pozei și să-l postezi pe wall-ul paginii VEKA Romania. În felul ăsta cei de la VEKA vor vedea cu siguranță pozele postate de tine.

Asta pentru că la sfârșitul lunii august, când se termină concursul, un juriu specializat (din care voi face parte și eu, alături de Alina Ceusan, Cosmin Tudoran, Ariel Constantinof, Emanuel Romedea, Cristian Manafu, Robert Katai, Vlad Berte, Radu Valcan, Adriana Șandru și un reprezentant al Organizatorului – Alexandru Oancea) va oferi niște super premii pentru cele mai bune poze. Adică nu doar că o să stârnești invidia prietenilor tăi care se află acum în vacanță, dar ai șanse să te duci și tu într-o vacanță all inclusive în Grecia și să câștigi multe kituri de vacanță. Așa că scoate odată telefonul ăla din buzunar și folosește-l! Vezi că te urmăresc! 🙂

Uite, aici ai tot regulamentul concursului: https://www.facebook.com/notes/veka-romania/concurs-vacanta-lafereastramea/1490726104286316
Iar mecanicile de participare pe Facebook și Instagram sunt urmatoarele:
1. Mecanica pe Facebook: nu uiți să pui hashtagurile #VEKARomania #vacanta #lafereastramea – și să lași linkul cu poza pe pagina de Facebook VEKA Romania – www.facebook.com/VEKARomania

2. Mecanica pe Instagram: pui hashtagurile #vacanta #lafereastramea și acorzi un mare tag contului de Instagram VEKA – @vekaromania.

Apropo, mie îmi place tare mult hashtagul ăsta #lafereastramea. De-aia am și acceptat provocarea asta. Mi se pare că poate genera un conținut excelent de fotografii. Folosește-l acum în concurs și folosește-l și după aia. Eu cel puțin o să fac asta.

2 Comments La fereastra mea

  1. Nicu 05/08/2016 at 8:34 pm

    Un concurs interesant, pare sa fie foarte simplu si este tentant. O provocare adevarata facuta de o companie adevarata! Urmez instructiunile.

    Reply
    1. Alex Damian 07/08/2016 at 11:57 am

      Mulțumesc, Nicu! Chiar te rog să participi! Sunt sigur că o să iasă ceva fain! 🙂

      Reply

Leave a Reply to Nicu Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.