Tomb Raider Începutul #devăzut

Mi-e greu să am o părere obiectivă legată de filmul ăsta pentru că Tomb Raider e jocul meu preferat, Angelina Jolie am considerat-o ca fiind cea mai frumoasă femeie din lume și doar Alicia Vikander i-a luat locul în ultimii ani. Practic, Mercur în retrograd, stelele s-au aliniat conform dorințelor mele. Dar totuși, e bun filmul ăsta de ceva?

Măh, nu-mi amintesc să fi fost vreo ecranizare după vreun joc care să fi fost bună cu adevărat. Adică Assassin’s Creed a fost un fail, Warcraft a avut efecte speciale mișto, dar n-a fost vreo capodoperă, iar primele filme cu Tomb Raider în care juca Angelina n-au fost atât de spectaculoase pe cât m-așteptam.

Noul Tomb Raider e cam în aceeași zonă. Nu-i un film prost, dar nici nu-i un film bun. E un film de văzut la cinema duminica, poate la IMAX ca să te bucuri de tot ecranul. Pe mine m-a cam dezamăgit pentru că aveam așteptări foarte mari și o să am întotdeauna așteptări de la seria asta.

Cum să vă spun eu vouă, m-am apucat să joc Tomb Raider în 96 când a apărut primul joc, pe vremea când niște sâni în formă de triunghi și un fund pătrat ne stârneau niște ”emoții” de neexplicat. Era varianta perfectă a lui Indiana Jones (dacă ar fi regizat Spielberg Tomb Raider, cu siguranță că ar fi devenit un film cult). Și întotdeauna m-au atras jocurile care aveau și o poveste în spate, care după ce terminai fiecare nivel urma un filmuleț și care te făcea să crezi că joci de fapt într-un film, nu într-un joc. De-asta mi-a plăcut TR, căci scenele cinematografice au spus o poveste captivantă, plină de aventură, aș putea spune câteodată că scenele astea au fost mai bune decât filmele care s-au făcut după joc.

Și cum e noul film? Păi tre să recunosc că respectă destul de mult direcția noilor jocuri TR, când Lara e mai tinerică și fără de sâni (why, God, why?). Multe scene din film se aseamănă cu mișcările create în joc pentru personaj și chiar vedem anumite tool-uri/arme celebre din joc care sunt prezente și în film. Pe Angelina a prins-o rolul de la maturitate, căci avea aerul ăla superior și ironic, demn de o proper rich british girl, la fel cum și pe Alicia o prinde foarte bine rolul din tinerețe. Doar că din punct de vedere al personajului din film, Aliciei nu i s-a oferit șansa de a avea priză la public. Adică nu are umor, emoțiile ei nu sunt foarte convingătoare și nu cred neapărat că e din cauza ei, având în vedere că are deja un Oscar la activ și numeroase alte premii. Cred că scenariul nu a fost foarte îngăduitor cu ea. Poate dacă mai urmează și alte filme din seria asta, Alicia va arăta mai mult în afară de corpul pe care și l-a lucrat foarte bine pentru rolul ăsta. Ah, plus că având vocea un pic guturală, gemetele ei sunt perfecte pentru Lara Croft. 🙂

Povestea în sine nu m-a convins foarte mult, asta și pentru că atât în jocuri cât și în filme, povestea Larei Croft a fost schimbată de fiecare dată. Există în permanență acel daddy issue pe care-l are față de Richard Croft, doar că povestea dispariției lui sau a mamei e întotdeauna alta. Pe lângă faptul că acțiunea din filmul ăsta se petrece în 2018! Dar sunt niște scene faine și nu foarte trase de păr, ba chiar echilibrate, care fac din filmul ăsta un film bun de văzut la cinema și care te plimbă prin niște locuri foarte faine. Chiar dacă nu ești fan TR, tot merită să mergi ca s-o vezi pe Vikander. Isn’t she just perfect? 🙂

P.S. Singurul lucru care m-a scos din sărite la filmul ăsta e apelativul dat de Richard Croft Larei, ”sprout”, care la noi a fost tradus cu ”pui”. Dacă mai aud odată ”pui” la adresa Larei Croft, o iau razna! :)))

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.