World Choir Games – Graz 2008


Cea mai mare şi mai de succes competiţie corală mondială a luat sfârşit luna aceasta în Austria la Graz. În perioada 9-19 iulie 2008 şi-au desfăşurat concursul aproape 500 de formaţii corale şi ansambluri vocale. A cincea ediţie a “World Choir Games” a devenit cel mai important eveniment din istoria muzicii corale. De pe site-ul oficial al organizatorului putem afla că ţările cu cele mai multe coruri participante au fost China, Rusia, Austria şi Germania fiind urmate îndeaproape de Indonezia, Ungaria şi Croaţia. Nici România nu a fost totuşi mai prejos fiind prezentă la această ediţie cu 6 formaţii corale:


Carmina Tenera din Bucureşti participând la secţiunea Folclor.
Consonance din Bucureşti participând la secţiunile Folclor şi Coruri Mixte Tinere.
Corala Memorial din Timişoara participând la secţiunile Coruri de Cameră Mixte şi Folclor.
Corul de Copii Junior Vip din Cluj-Napoca la secţiunea Coruri de Copii.
Sound Choir of Romania din Bucureşti la secţiunile Coruri de Cameră Mixte şi Folclor.
Vlăstarele Orăştiei din Orăştie la secţiunile Coruri Tinere pe Voci Egale, Muzică Sacră şi Gospel & Spirituals – ansambluri vocale.

Locaţia principală a fost Stadthalle, un centru modern întins pe o suprafaţă foarte mare, aproximativ 6500 metri pătraţi, unde era punctul de întâlnire şi cantina şi unde s-au ţinut cele mai importante concerte şi gala laureaţilor.

(Stadthalle – vedere din interior)
(sala de mese)

Deşi este relativ mic, Graz-ul este un oraş foarte frumos unde te poţi relaxa de minune, ori plimbându-te prin parcuri, ori savurând o băutură rece la numeroasele terase din centru.

Cel mai bun mijloc de a te deplasa este tramvaiul sau bicicleta deoarece şi austriecii se gândesc la mediul înconjurător şi la problemele poluării.



Daca nu ai chef să urci până la turnul cu ceas “Uhrturm”,


construit în 1712 şi care bate ora exactă cu precizie de atunci, poţi să savurezi o cafea la Murinsel,
o insulă artificială cu arhitectură modernă care te atrage fără să-i poţi rezista, motiv pentru care am şi fost boscorodit de colegii de cor care mă aşteptau în autocar 🙂
Dar totuşi merită să urci până sus în cetate deoarece şi acolo sunt foarte multe terase care iţi oferă o privelişte superbă asupra oraşului Graz, străbatut de Mur şi în plus tot acolo găseşti şi singurul butic cu suveniruri din tot oraşul. Dap, singurul. Dacă vrei să te întorci cu o amintire din Graz acesta e locul cu pricina.



Poţi să ajungi în vârf pe mai multe căi, inclusiv cu liftul. Exact, urci cu liftu’ în vârfu’ muntelui şi e doar 60 de cenţi.

După ce-ai terminat cu plimbarea iţi vine cheful de cumpăraturi. Şi ai de unde, căci din piaţa mare Hauptplatz ai o sumedenie de magazine precum H&M şi Zara şi multe altele.

(oraşul este plin de bannere cu olmpiada corala)

(chiar dacă nu fac parte din festival, artiştii muzicieni pot fi întâlniţi la tot pasul prin Graz)



(un extraterestru şi-a făcut apariţia in Graz de câţiva ani)

(pe abdomenul lui se reflectă vechiul oraş)






(Graz by night)







(cea mai veche brutărie din oraş)

Deşi evenimentul s-a transformat într-o industrie, motto-ul festivalului “Singing together brings nations together” nu prea are mare valoare deoarece numarul mare de formaţii nu permite socializarea artiştilor, deşi aceasta dorinţă s-a dovedit a fi mai presus de orice încât chiar şi înainte sau după masă, sau în pauzele dintre repetiţii şi concerte oamenii se fotografiau sau cântau pe holuri şi îi antrenau şi pe ceilalţi. Un astfel de exemplu a fost când am cântat o pavană acompaniaţi de nişte percuţionişti indieni. Alţii, pe lângă programul oficial de repetiţii au preferat să mai repete în aer liber în aşteptarea intrării în concurs.


(unul din ansamblurile vocale bărbăteşti pozează în holul Stadthalle)

(corul Ninos Cantores de la Orquesta Sinfonica Juvenil îşi repetă ultimile mişcări de scenă în curtea Universităţii)

(corul de fete din Estonia într-un mini recital înainte de masă)

(alte formaţii se pregătesc pentru concurs)


(copiii de la Carmina Tenera se odihnesc pe holurile de la Sadthalle)

(alte formaţii repetă în curtea din spate profitând de linişte)


Bineînţeles că cel mai important moment a fost cel al decernării distincţiilor unde corul Sound a câştigat:
o Medalie de Aur la secţiunea Coruri de Cameră Mixte cu 80.13 puncte şi
o Medalie de Argint la secţiunea Folclor cu 79.13 puncte.
(corul Sound fluturând steguleţele în aşteptarea rezultatelor)
(prima strigare – medalia de aur)
(dirijorul corului Sound, Voicu Popescu, primeste medalia de aur pentru secţiunea cor de cameră)
(a doua medalie, cea de argint de data aceasta, înmânată tot dirijorului Voicu Popescu)
(dirijorul Voicu Popescu salutând corul Sound pentru rezultatele primite)


Alte formaţii din România care au plecat acasă cu medalii sau diplome au fost: Corala Memorial cu Diplomă de Bronz la secţiunea Coruri de Cameră Mixte cu 5.25 puncte şi o Diplomă de Argint la secţiunea folclor cu 12,59 de puncte iar Carmina Tenera a câştigat Medalia de Argint la secţiunea Folclor cu 63 de puncte.
Până acum pe tabelul medaliilor România se mândreşte cu 6 medalii. Una de aur şi 5 de argint. E adevarat ca în top este China cu 37 de medalii.
Formaţiile decorate cu medalia de aur si cu cel mai înalt punctaj de la fiecare categorie în parte au cântat într-un concert de final de olimpiadă. Sala a fost arhiplină şi toată lumea a fost curioasă să-i asculte pe învingători.
(The Revelations din Sri Lanka, medalia de aur la ansambluri vocale bărbaţi)
(Vocalisti Rostochienses din Germania, medalia de aur la Coruri de Cameră mixte)
(Coro Polifonico di Ruda din Italia, medalia de aur la coruri bărbaţi)
(Bartok Bela Male Choir din Ungaria, medalia de aur la Coruri Mari bărbaţi)
(Ephemere din Japonia, medalia de aur la Coruri de Cameră femei)
Domnul Preşedinte al Fundaţiei INTERKULTUR, Gunter Titsch, a ţinut un discurs apoi împreună cu oficiali din China au sunat Clopotul Păcii şi au înmânat steagul World Choir Games oraşului Shaoxing unde se va ţine a şasea ediţie a olimpiadei în 2010.

Am plecat cu o tristeţe şi tot cu ea m-am întors, pentru că la un astfel de eveniment trebuie să-ţi reprezinţi ţara. Să fii mândru că eşti acolo când o lume întreagă îţi aude rostit numele formaţiei şi ţara de origine, când eşti premiat. Numai că deocamdată eu simt că nu prea avem pe cine să reprezentăm. Până la urmă, e cineva interesat de ce-am făcut noi acolo sau ce costume de baie mai poarte divele din muzică de pe la noi, pe litoral? Oare va veni vreodată momentul când ceea ce am făcut noi cu corul Sound şi restul de formaţii din România să devina subiect de ştiri poate de primă pagină şi de ştirile de la ora 7? Până la urmă nu pot decât să mă bucur că am participat la un asemenea eveniment şi că au fost oameni care ne-au aplaudat şi ne-au apreciat. Şi n-au fost români. Dar cine ştie, poate la un moment dat o să mă bucur că mă întorc la mine în ţară (îmi trecea asta prin cap când am oprit noaptea într-o benzinărie din Austria, pe autostradă, lângă alte 5 autocare româneşti pline de români şi ţigani. adică de ţigani. în mai puţin de 5 minute jucau alba-neagra în uşa autocarului nostru. cam asta reprezentăm noi în acest moment).
Dar noi ştim să ne simţim bine şi toată lumea a fost fericită. Inclusiv dirijorul Voicu Popescu, găsindu-şi sosia în acest festival.
Eu sunt fericit că am ajuns să mănânc la Hooters (mda, mici plăceri penibile ale unui fan “Familia Bundy”)
Şi ar trebui să mai mulţumim şi ghidului nostru, care a fost alături de noi şi ne-a ajutat cum a putut mai bine.

În final nu putem să-l uităm pe Iacob care ne-a ţinut companie şi cu care ne-am distrat de minune până să intrăm în concurs într-una din zilele Olimpiadei şi care a fost foarte trist când ne-a părăsit, fiind chemat de stăpân.

7 Comments World Choir Games – Graz 2008

  1. Anonymous 23/07/2008 at 6:23 am

    Felicitari Alecu, pentru un follow up pozitiv si complet al evenimentului cHoral din Graz, presarat dupa cum ne-ai obisnuit cu foto cat mai sugestive :)Petruta

    Reply
  2. Anonymous 23/07/2008 at 8:10 am

    Analiza exhaustiva, poze delicioase si cate un ciot de umor pe ici, pe colo, de era sa imi rup picioarele…
    Alex, nu te dezici!
    (dar poate nu mai mentionezi cu fiecare ocazie cat de rusinat esti de faptul ca esti roman, pana la urma am fost acolo cu ajutorul Institulului Cultural Roman si nici nu trebuie sa reprezinti toti tzaranii din Romania…)

    Reply
  3. Alexandru Damian 23/07/2008 at 8:58 am

    Mda, ai dreptate. Trebuie clar sa multumim ICR-ului fara de care n-am fi putut sa ajungem unde am ajuns. Si nu ma refer doar la Graz. E clar ca sunt programe care sprijina cultura in Romania dar astept momentul in care si oamenii de rand vor intelege si vor aprecia munca noastra.

    Reply
  4. Anonymous 23/07/2008 at 12:16 pm

    haha..pai nici nu trebuie ca noi sa reprezentam taranii si tiganii din ro. sunt ei deja acolo. ati mai vazut voi oras european fara manelari? hai sa fim seriosi si sa nu mai ascundem natzia. fratilor, noi am ajuns sa fim exceptia. s-au dus vremurile cand puteam deveni cu adevarat europeni, acum dor numele e de noi. pana ne strofocam noi sa obtinem sponsorizari ca sa putem face mandra tara romaneasca, tiganii au colindat europa intreaga. si bine ar fi doar s-o colinde dar isi lasa urmele peste tot. culmea frustrarii, de ce se intorc tot aici??? in fine, nu este locul adecvat ac discutii. bv alex, bv sound. atat.

    Reply
  5. Anonymous 17/12/2010 at 8:38 am

    V-am cerut acceptul pentru fotografie doar pentru ca aici se publica la doctorat o carte cu ISBN si asa imi cer standardele sa procedez: tot ce public sub forma fotografica si nu e proprietate personala sa cer acordul. Si v-am rugat sa imi raspundeti la mesaj ca pot intelege…Acum am inteles in sfarsit si va respect tacerea, dar care sa stiti ca nu tradeaza altceva decat ca nu sunteti mai sus decat cei pe care ii criticati pe blog. Cu parere de rau.
    VA doresc succes in tot ce faceti.
    cristina poponete
    sociolog militar
    belgia

    Reply
  6. Alexandru Damian 17/12/2010 at 10:09 am

    Doamna Cristina,

    Daca va referiti la fotografiile cu pionieri (caci pentru alte fotografii nu mi-au fost cerute drepturi de publicare) v-am raspuns deja la e-mail cand mi-ati scris.

    Imi pare rau ca mesajul nu a ajuns la dumneavoastra si ca ati ales sa credeti ca eu chiar nu v-am raspuns.

    Cu stima,

    Reply
  7. Anonymous 17/12/2010 at 10:44 am

    In aceste conditii ma bucur sa imi pot retrage concluzia si sa va multumesc pentru efort si timp, chiar daca nu a ajuns la mine!
    cristina poponete

    Reply

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.