I has a blog! Again!

Processed with VSCOcam with a6 preset

Sau cel puțin așa pare! Momentan blogul meu a scăpat de mallware-uri și alte mizerii care-mi redirecționau linkurile către pagini ”necinstite”. A fost o lună groaznică, dar și una în care s-au întâmplat multe alte lucruri. Oricum, dacă-mi mai spune cineva că a fost redirecționat către altceva chiar și acum, mă dezbrac, îmi iau laptopul în brațe și o să alerg în curu gol pe mijlocul bulevardului Magheru (try to imagine that!).

Am aflat totuși un lucru foarte interesant odată cu mallware-ul ăsta. Foarte multe persoane au fost drăguțe și m-au anunțat că am viruși pe blog, cu print screen cu tot și pe calea asta le mulțumesc frumos pentru suport. Dar am mai aflat că pe blogul meu intră mulți alții la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Pe unii îi cunosc, pe alții îi știu doar din vedere, dar până acum habar n-aveam că intrau pe blog. Chiar dacă ei fac parte din genul celor care n-ar da un like vreodată, chestia asta m-a făcut să mă simt foarte bine. In the end, traffic is good news! 🙂

Dar de mulțumit, tre să-i mulțumesc în special lui Ariel, care s-a săturat că nu mai am eu blog și a stat azi-noapte să-i dea de cap în loc să-și editeze el vlogul. Și lui Cristi Florea care a venit cu soluția de final. Kudos! 🙂

Între timp m-am apucat de vlogul de fotografie, pe care chiar vreau să-l cresc și să-mi demonstrez că pot să fac și chestia asta. Anul trecut chiar vorbeam și spuneam că în București nu prea avem deloc vloggeri. Sau chiar dacă sunt, nu sunt bucureșteni. Țara e ținută pe brațe de Zmenta sau Anne-Marie. Dar anul ăsta se pare că o să se cam schimbe chestia asta. A început Ariel cu vlogul lui zilnic, s-a apucat și Mariciu de treabă zilnică, Pănduțu și-a luat deja sculele necesare, peste hotare a început și Papen. Sau poate că de fapt e o lume în care abia acum intru și abia acum descopăr din ce în ce mai mulți vloggeri. Și YouTube-ul e o lume tare faină!

Oricum, o să am din ce în ce mai multă treabă. Tre să scriu pe blog, să fac cât mai multe poze și să mă țin de vlog! Și dacă n-ai dat încă subscribe canalului meu de YouTube, please do! Mă udă teribil când mai văd câte un subscriber nou! 🙂 Mersi!

2 Comments I has a blog! Again!

  1. Kathy 12/02/2016 at 9:06 am

    Dar sunt o gramada de vloggeri. Cel putin eu urmaresc vreo 16 canale din cele 228 de canale la care am dat subscribe. Si te numeri si tu printre ele, desigur.

    Reply
    1. Alex Damian 15/02/2016 at 12:29 pm

      Mda, sunt sigur că sunt. Dar eu nu auzisem de ei până nu i-am căutat și eu.

      Reply

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.